Parliamentary debates

Domnul Ioan Balan:

"Fondurile europene pot fi ucise de birocraţie şi nepăsare"

Duşul rece pe care l-am primit luna trecută din partea Comisiei Europene, materializat în suspendarea temporară a fondurilor nerambursabile europene, pe axa resurse umane, pare să nu fi fost suficient de convingător, dacă luăm în considerare faptul că atât Comisia Europeană, cât şi ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, ne avertizează că alte axe de finanţare pot fi blocate.

Rostul intervenţiei mele de astăzi nu este nicidecum acela de a critica sau găsi vinovaţi, pentru că acest lucru nu ajută cu nimic pe nimeni. Rostul declaraţiei mele este acela de a sensibiliza şi împinge la acţiune actorii implicaţi în managementul acestor resurse.

Este evident faptul că, în pofida unui grad de absorbţie foarte mică, România a creat un ansamblu de structuri instituţionale şi norme legale, care în loc să transparentizeze şi să eficientizeze accesarea fondurilor europene, blochează şi creează premisele imposibilităţii accesării acestor resurse.

Nu este pentru nimeni străin faptul că procedurile simplificate de la nivelul Comisiei Europene s-au transpus în România în proceduri greoaie şi care permit atât potenţiale fraude, cât şi dezinteresul grupurilor ţintă în a se lupta pentru atragerea fondurilor europene.

Ca să înţelegem mai bine, Planul Marshall pentru Europa Occidentală a avut un cuantum comparabil cu resursele pe care România le are la dispoziţie şi le-ar putea accesa ca fonduri nerambursabile. Această comparaţie este menită să ne sensibilizeze şi să înţelegem cât de mult şi cât de puternic s-ar putea dezvolta ţara noastră cu ajutorul european pus la dispoziţie.

Mai mult, date fiind constrângerile bugetare pe care Pactul Fiscal le impune statelor semnatare, în materia gestiunii deficitului bugetar structural, fondurile europene sunt şi rămân singura resursă pentru investiţii care nu agravează acest criteriu fiscal.

Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor nerambursabile, calitatea şi corectitudinea gestionării acestora, precum şi beneficiile implementării proiectelor depind de noi toţi. Sunt măsuri puţine ce trebuie luate şi efortul nu este covârşitor.

În primul rând, trebuie transparentizat la maximum orice proiect finanţat din resurse bugetare proprii sau europene. Fiecare administraţie sau minister trebuie să aibă obligaţia de a prezenta public fiecare cent cheltuit şi stadiul de progres pentru fiecare proiect.

De asemenea, orice abuz faţă de meritul atribuirii proiectelor, rambursării sumele cuvenite trebuie sancţionat exemplar, pentru că orice euro gestionat greşit, înseamnă mai puţină bunăstare pentru cetăţenii români.

Nu în ultimul rând, am convingerea că autorităţile de management trebuie să adapteze metodologiile la cele europene, căci complexitatea lor nu garantează corectitudinea şi succesul.

Am încrederea că românii şi România nu vor mai fi ca în anii 2007-2008, contributori neţi la bugetul european, ci beneficiari, în scopul reducerii decalajelor de dezvoltare care însă se menţin.