|
Ultimul pe ordinea de zi astăzi, domnul deputat din partea Grupului parlamentar al PDL la declaraţii politice, domnul deputat Lucian Militaru. Vă rog frumos, domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Lucian Militaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă readuc în atenţie o problemă a cărei soluţie nu poate veni decât prin eforturile concertate ale ţărilor şi ale organizaţiilor internaţionale: conflictul din Nagorno-Karabah. Început în anii 1987-1988, ca urmare a unor pretenţii teritoriale nefondate din partea Armeniei către Azerbaidjan, conflictul armeano-azerbaidjan a dus la ocuparea a 20% din teritoriile Republicii Azerbaidjan. În consecinţă, şi-au pierdut viaţa aproximativ 30 de mii de azerbaidjeni, 50 de mii au fost răniţi şi aproape un milion de azerbaidjeni au fost nevoiţi să preia statutul de refugiaţi şi imigranţi. La momentul actual regiunea Nagorno-Karabah şi cele 7 unităţi teritoriale adiacente se află sub ocupaţia forţelor armate ale Republicii Armenia. Printre acţiunile de deosebită cruzime întreprinse de partea armeană sunt omorurile în masă în numele naţionalismului şi diferenţelor etnice, comise în oraşul Hodjali în noaptea din 25 spre 26 februarie 1992. Ca urmare a masacrului de la Hodjali, cu deosebită cruzime au fost omorâţi 613 cetăţeni, din care 106 femei, 63 copii şi 70 bătrâni. Stimaţi colegi, Având în vedere cele expuse, cred că se impune ca statele din comunitatea internaţională să susţină integritatea teritorială, inviolabilitatea hotarelor statului şi suveranitatea Republicii Azerbaidjan, recunoscute la nivel internaţional. Nu în cele din urmă, statele democratice care fac parte din Organizaţia Naţiunilor Unite ar trebui să solicite părţii armene executarea tuturor deciziilor acceptate de organizaţiile internaţionale privind conflictul armeano-azerbaidjan, şi anume Rezoluţiile 822, 853, 874, 884 ale Consiliului de Securitate ONU privind eliberarea imediată, completă şi necondiţionată a teritoriilor ocupate ale Republicii Azerbaidjan, în calitate de prim pas în instaurarea păcii în regiune. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Eduard Raul Hellvig: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Înainte de a închide şedinţa dedicată declaraţiilor politice, aş vrea să vă supun atenţiei lista deputaţilor care au depus în scris declaraţii politice. De la Grupul parlamentar al PSD au depus: domnul deputat Ion Stan, Ioan Munteanu, Mihăiţă Găină, Laurenţiu Nistor, Scarlat Iriza, Dorel Covaci, Vasile Popeangă, Ciprian Nica, Angel Tîlvăr, Vasile Suciu. Grupul parlamentar al PNL: Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Titi Holban, Erland Cocei, Daniel Iane, Călin Potor, Gavrilescu Graţiela, Ştirbu Gigel, Silaghi Ovidiu, Uioreanu Elena. Grupul parlamentar al PC: Bogdan Liviu Ciucă, Ion Diniţă. Grupul parlamentar al PDL: Cornel Sămărtinean, Florin Popescu, Claudia Boghicevici, Cezar Preda. Grupul parlamentar al PP-DD: Liliana Ciobanu, Constantin- Alin Bucur, Ioana Jenică Dumitru şi Ion Melinte. Cu acestea, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice. Urmează şedinţa cu ordinea de zi pe care o aveţi la mapă. Vă mulţumesc.
|