Adrian Gurzău
Adrian Gurzău

Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.99/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 3, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.26 Adrian Gurzău - declaraţie politică: -"Zi de zi se culeg roadele guvernării USL";

Domnul Adrian Gurzău:

"Zi de zi se culeg roadele guvernării USL"

Se vede că tele-premierul Victor Viorel Ponta este "cu munca". Dar mai ales se simte. În timp ce economia urcă din pix în statistici - nu degeaba a schimbat guvernarea USL conducerea INS, realitatea ne arată că povara creşterii fiscale a afectat consumul privat şi afacerile companiilor. Iute şi eficient, aşa cum îi place să "muncească" tele-premierului. Creşterile succesive de accize, impozite locale, adăugate altor majorări ale poverii fiscale din anii anteriori, precum şi măsurile de genul creşterii salariului minim pe economie, au distrus profitabilitatea companiilor şi au subţiat veniturile disponibile ale populaţiei, erodând şi mai mult consumul. Preţurile de consum nu au mai scăzut din iunie 2012, când au consemnat o diminuare de doar 0,04% faţă de luna anterioară

Din cauza "eficienţei" muncii depuse în interesul românilor timp de mai bine de un an, am ajuns să importăm până şi cartofii şi am luat un extrem de ruşinos "argint" la inflaţie. Dar suntem pe podium!

Importurile de cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată, au crescut de aproape 2,4 ori în primele patru luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2012, ajungând la 84.841,7 tone. În plus, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preţul cartofilor a înregistrat în primele 7 luni din acest an o creştere cu 10,69% faţă de decembrie 2012.

În ceea ce priveşte premiul luat la inflaţie, România a înregistrat în iulie a doua mare rată anuală din Uniunea Europeană (UE), de 3,4%, fiind devansată doar de Estonia, care a avut o inflaţie de 3,9%. Numai că Estonia are, cu totul, 1.342.409 locuitori, nu ca România, aproape 20 de milioane!

Conform datelor Oficiului european de statistică (Eurostat), România se situează pe primul loc în UE atunci când este vorba despre creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni, cu un avans de 4,5%. În zona euro, în iulie rata anuală a inflaţiei a rămas stabilă la 1,6%, în timp ce în UE inflaţia anuală a rămas stabilă la 1,7%.

Conform opiniei publice a Consiliului Fiscal, aşa arată cifrele eşecului teleguvernării USL:

  • 0,3% este scăderea consumului populaţiei, în termeni reali, în primul trimestru din 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
  • 827 mil. euro - venituri nerealizate la impozitul pe profit în primul semestru din 2013, faţă de programul iniţial
  • 713 milioane lei - nerealizări la accize
  • 485 milioane lei - nerealizări la TVA
  • 467 milioane lei - venituri nefiscale nerealizate
  • 3.347 milioane lei - sume de la UE nerealizate
  • +18% - depăşirea cheltuielilor de personal prevăzute
  • +6,8% - depăşirea programului de cheltuieli pentru bunuri şi servicii
  • +9,3% - depăşire la alte transferuri (bani mutaţi dintr-un buzunar în altul al statului)
  • 19% - "economie" făcută la cheltuielile pentru proiecte cu finanţare UE nerambursabilă.

Marii economişti ai USL ar trebui să ştie faptul că nu veniturile trebuiesc ajustate la nivelul cheltuielilor, ci cheltuielile la nivelul veniturilor.

Un Guvern responsabil, cu o strategie de dezvoltare economică, va crea cadrul cel mai bun de dezvoltare economică, asta însemnând, printre altele, în primul rând stabilitate şi predictibilitate fiscală - nu 20 de modificări ale Codului fiscal în jumătate de an. Un guvern responsabil va permite doar acele cheltuieli publice care sunt finanţabile fără deficit, pe cât posibil, şi direcţionate în vederea realizării unui mediu de afaceri relaxat, stabil şi predictibil. Dar aşa vom păţi până când nu va exista un cadru legal care să interzică politicienilor să constituie şi cheltuiască resursele bugetare după regula bunului plac.