Parliamentary debates

Domnul Adrian Mocanu:

"Problema câinilor fără stăpân"

Din fericire, autorităţile din România au găsit, în ultima perioadă, calea spre soluţionarea acutei probleme a prezenţei pe străzi a câinilor fără stăpân. Legea nr. 258/2013, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie, stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi. Este începutul atât de necesar pentru a rezolva o problema ce ţine, în primul rând, de nivelul de civilizaţie al unei societăţi.

Doresc, însă, să atrag atenţia asupra unui aspect ce poate transforma această importantă prevedere legislativă într-un eşec. Recent, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat în dezbatere publică Proiectul de Norme metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, modificată prin Legea nr. 258/2013. Potrivit proiectului de norme, câinii prinşi şi duşi în adăposturile publice pot fi adoptaţi direct sau la distanţă. Începând cu a 8-a zi de staţionare a câinilor fără stăpân în adăpostul public, aceştia pot fi adoptaţi la distanţă de către persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. Potrivit proiectului de norme, animalele adoptate la distanţă trebuie identificate, înregistrate în registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân, deparazitate, vaccinate, sterilizate şi relocate în alte cuşti cu destinaţie specială.

Personal, nu am nimic împotriva procedurii adopţiei de la distanţă. Cu toate acestea, presa a semnalat nu o singură dată, practica recentă a strângerii câinilor fără stăpân de către aşa-zişi apărători ai acestora, urmată de transportarea şi eliberarea lor în satele din apropierea oraşelor. Nu doresc ca procedura adopţiei să se transforme într-o metodă de mutare a câinilor fără stăpân dintr-o localitate în alta, pentru că în această situaţie pericolul la adresa oamenilor rămâne acelaşi. Este important ca normele metodologice să prevadă sancţiuni dure pentru persoanele care adoptă câini fără stăpân şi care nu îşi respectă obligaţiile ulterioare ce decurg din acest tip de practică. De asemenea, procedurile de verificare a respectării de către persoanele adoptive a obligaţiilor asumate prin adopţie trebuie să beneficieze de un mecanism de control foarte bine pus la punct.

Am ţinut să ridic această problemă în Parlament din mai multe motive. În primul rând, pentru mine prioritară este asigurarea siguranţei cetăţenilor şi evitarea unor tragedii de tipul numeroaselor exemple petrecute până în prezent. În al doilea rând, identificarea şi reţinerea în proiectul de norme a unor sancţiuni calibrate corespunzător pentru persoanele care nu îşi respectă obligaţiile ce derivă din adopţie ar avea darul să responsabilizeze cetăţenii şi să-i avertizeze că adopţia unui câine fără stăpân nu înseamnă o acţiune de "salvare" a animalului din "mâinile nemiloase ale statului", ci o responsabilitate importantă faţă de acesta şi faţă de cei din jur.