Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.22/2014
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.26 | Constantin Adăscăliţei - declaraţie politică având ca temă "Sănătatea în România - reforme şi bune intenţii..."; | ![]() |
||
|
Domnul Constantin Adăscăliţei: "Sănătatea în România - reforme şi bune intenţii... " Revin astăzi cu un subiect pe care l-am dezbătut când am vorbit despre Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, sau despre sănătatea în mediul rural din România. Îmi doresc ca demersul nostru să poată sensibiliza noua conducere a Ministerului Sănătăţii, având în vedere că vorbim de mediul în care reformele au avut cel mai slab efect, iar întotdeauna au avut de suferit categoriile cele mai vulnerabile: copii, femei, bătrâni. O scurtă trecere în revistă a reformelor în sănătate după 1990 ne arată o serie de măsuri care nu întotdeauna şi-au dovedit funcţionalitatea sau viziunea unitară a legislatorului. Probabil primul pas important de reformare a sistemului a fost Legea nr.145/1997, prin care iau fiinţă casele judeţene şi CNAS la care angajatorii şi angajaţii încep să plătească contribuţii din 1998. Considerăm măsura importantă, pentru că a consfinţit ca sistemul să se auto-finanţarea din venituri fiscale. Din anul 2002 aceste venituri sunt colectate de către ANAF, în paralel cu implementarea unui nou sistem de plată pentru serviciile spitalelor, bazat pe performanţă şi nu pe alocări bugetare istorice. Al doilea pas important în sistem a fost introducerea posibilităţii ca pacienţii să îşi aleagă medicul de familie, iar aceştia să poată câştiga diferenţiat, într-un sistem în care personalul era plătit pe bază de salariu. Din nefericire, am demonstrat că medicina de familie este concentrată în aşezările urbane, în timp ce în mediul rural asistăm la o rarefiere puternică. Există la această oră localităţi fără medic de familie, la fel cum există medici tineri care preferă exodul peste hotare, decât să îşi înfiinţeze un cabinet în mediul rural. În anul 2002, pe fondul unui sistem puternic sub-finanţat s-a emis OUG nr.70/2002. Ordonanţa prevedea ca terenurile şi clădirile spitalelor să treacă în domeniul public şi administrarea consiliilor judeţene sau consiliilor locale. Celelalte componente ale bazei materiale au rămas proprietatea privată a statului, în timp ce directorii de spitale semnează contracte de management cu Ministerul Sănătăţii. Din 2010 managementul unităţilor revine consiliilor locale care au 3 din cei 8 membri ai CA. Managerul care până în 2010 răspundea în faţa ministerului începe să răspundă CA al unităţii. Exact acum 3 ani, în martie-aprilie 2011 a fost introdusă cea mai nedreaptă măsură a Guvernului Boc în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, şi anume închiderea a 67 de spitale, majoritatea din zone rurale, în care populaţia a rămas fără alternativă pentru acces la sănătate. Astfel în judeţul Iaşi a fost închis Spitalul Orăşenesc Târgu Frumos, în timp ce în judeţul Neamţ - Spitalul Orăşenesc Bicaz, sau în Vaslui Spitalul din Tutova şi cel din Negreşti. O parte dintre aceste unităţi funcţionează în prezent ca şi cămine de bătrâni, în timp ce altele au fost închiriate, în parte, unor cabinete private, dar majoritatea au rămas închise, iar pacienţii trebuie să călătorească zeci de kilometri pentru a beneficia de servicii medicale. Aceste unităţi care stau cu lacătul pe uşă, "în conservare" şi administrarea autorităţilor locale trebuie să dea de gândit noii conduceri a Ministerului Sănătăţii. Este strigător la cer ca într-un sistem, caracterizat deseori de dezinformări şi prejudecăţi despre corupţia generală, s-a luat o asemenea decizie, sub pretextul reducerii cheltuielilor, uitându-se probabil rolul social al serviciilor medicale în România constituţională. O poveste similară are şi filiala Iaşi a Institutului M. Cantacuzino, căreia în anul 2010 i-a fost suspendată activitatea, pe motivul unor neconformităţi care ar necesita investiţii de 4 milioane de euro, iar în 2013 filiala se închide definitiv, ultimii 30 de angajaţi fiind trimişi în şomaj. La o întrebare adresată ministrului în 2013 mi se răspundea că "nu sunt argumente viabile pentru care această filială să nu se închidă" şi "cheltuielile de retehnologizare ar fi prea mari şi perioada de amortizare - foarte lungă". Am speranţa că dumneavoastră, dragi colegi, vă veţi solidariza cu noi, parlamentarii judeţului Iaşi, în eforturile de a redeschide această unitate care a avut un sfârşit previzibil şi premeditat. |



