Georgeta-Carmen Holban
Georgeta-Carmen Holban

Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.28/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.26 Georgeta-Carmen Holban - declaraţie politică despre "Decizii benefice de simplificare a programelor de sprijin destinate agricultorilor";

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"Decizii benefice de simplificare a programelor de sprijin destinate agricultorilor"

Guvernul României are ca scop principal îmbunătăţirea vieţii românilor, acesta fiind şi motivul pentru care PSD a intrat în această coaliţie de guvernământ, cu intenţii evident salvatoare şi cu soluţii concrete. Pe lângă educaţie, învăţământ şi infrastructură, considerăm că agricultura românească trebuie să redevină prioritate zero pentru Executiv, iar demersurile făcute în acest sens de ministrul PSD de resort constituie o garanţie solidă pentru reuşita acestui deziderat.

În acest context, în ultima şedinţă a Guvernului, s-a aprobat Hotărârea prin care se simplifică exponenţial programele de sprijin destinate legumicultorilor. Potrivit noilor reglementări, termenul de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru legumele în spaţii protejate - Programul "Tomata" şi alte legume în spaţii protejate - s-a prelungit cu o lună, respectiv până la 1 aprilie, faţă de termenul iniţial, care era 1 martie. Tot pentru producătorii din sectorul vegetal, s-a eliminat certificatul de atestare fiscală şi a cazierului fiscal din cadrul documentaţiei ataşate cererii, pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.

Aceste măsuri pozitive s-au luat în urma dialogului cu fermierii interesaţi de accesarea Programului "Tomata", prelungirea termenului de depunere a cererilor urmând să faciliteze accesul la sprijin pentru un număr cât mai mare de legumicultori. În acelaşi context, ministrul PSD al agriculturii şi dezvoltării rurale a luat decizia de a elimina partea birocratică a depunerii certificatului de atestare fiscală şi a cazierului fiscal din sarcina fermierului, în scopul fluidizării şi eficientizării procesului de intrare efectivă în posesia subvenţiilor de sprijin.

Aşadar, conducerea PSD a MADR face ceea ce trebuie pentru agricultori, deoarece rolul lor este să se ocupe de producţie şi de culturi, iar atribuţiile funcţionarilor din structurile ministerului sunt de a-i sprijini în procesul de implementare a accesării programelor.

În argumentarea acestor decizii benefice, s-a luat în calcul realitatea că majoritatea solicitanţilor ambelor scheme de sprijin sunt persoane fizice care nu au realizat venituri. De asemenea, micii producători agricoli au în prezent probleme legate de lipsa lichidităţilor, precum şi a sumelor necesare achiziţiei de sămânţă pentru înfiinţarea culturilor, precum şi cu alte costuri generate de încălzirea spaţiilor protejate. Nu în ultimul rând, s-a ţinut cont de faptul că fermierii au dificultăţi în accesarea şi utilizarea bazelor de date ale instituţiilor implicate în eliberarea documentelor necesare înscrierii în programe.

În concluzie, salut demersurile de simplificare a procedurilor aferente accesării programelor de sprijin destinate legumicultorilor şi am convingerea că un număr însemnat de producători vor beneficia în acest an de măsurile luate, putând astfel să ofere o producţie de calitate pentru consumul autohton.