Dănuţ Aelenei
Dănuţ Aelenei

Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.26 Dănuţ Aelenei - declaraţie politică despre "Viitorul flotei maritime comerciale din ţara noastră";

Domnul Dănuţ Aelenei:

"Viitorul flotei maritime comerciale din ţara noastră"

Păstrez mereu amintirea M/N "Iaşi", nava cargou pe care am muncit, "prestat", aşa cum spun alţii, vreo cinci ani, la începutul carierei mele de navigator, pe mările şi oceanele lumii.

Datorită castelului din prova, nava "Iaşi" era una foarte stabilă şi "ţinea la bulău", pe vreme de furtună.

Motorul principal, Sulzer original, auxiliarele Man, pompele şi instalaţiile aferente erau extrem de fiabile.

Oamenii întâlniţi acolo erau din alt aluat, mulţi dintre ei, din păcate, "au debarcat" din acest voiaj numit viaţă, dar le păstrez mereu vie amintirea.

Aduc acum prinosul domnului comandant de cursă lungă, Nicolae Coman, secundului Constantinescu Octavian, domnului şef mecanic, Mihalcea Vladimir, domnului şef electrician, Agrapinei Eugen, lui nea Gică, şeful echipajului, nea Gică, maistrul lemnar, nea Gică ajmec-ul şi toţi cei care au navigat pe cargoul Iaşi.

Acum trăiesc printre oameni de nimic, fără de cuvânt, cu politicieni care nici măcar nu sunt în stare să răspundă la un salut, bună dimineaţa, bună ziua, bună seara sau la revedere.

Pe nava "Iaşi" am învăţat meserie şi pot să afirm că, acum, după atâţia ani, în imaginaţia mea cunosc pe de rost această navă cargou de excepţie a flotei maritime comerciale româneşti.

Cât despre voiaje, şi acestea erau unele pe măsură.

"Dar unde sunt zăpezile de altă dată?" spunea Villon.

Au fost peste 300 de vapoare în flota comercială a României. Toate acestea produceau plus valoare şi locuri de muncă bine plătite, atât pe mare, cât şi pe uscat. S-a ales praful de ele, fără ca nimeni să fie tras la răspundere.

Acum, după atâţia ani, îndrăznesc să-mi pun întrebarea: vom mai avea, oare, o Flotă maritimă comercială a României?

Niciun partid politic nu are în programul său de guvernare acest deziderat.

Oare au dispărut marinarii? Nu mai avem nici măcar unul prin Parlamentul României?

Avem unul în Parlamentul European, fost preşedinte al României, care nu mai are verb pe acest subiect şi nici pe altele.

Ruşine, domnule ex-preşedinte!

Ruşine, domnilor politicieni!