Parliamentary debates

Domnul Ion Mocioalcă:

"Un răspuns moderat la criza siriană"

Scena politică internaţională a fost marcată în ultimele săptămâni de criza siriană. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, bilanţul violenţelor fiind, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi şi 2 milioane de refugiaţi. Conflictul a degenerat, după presupusul atac chimic asupra populaţiei civile din 21 august, într-o adevărat criză umanitară ale cărei consecinţe vor fi simţite pentru multe generaţii în viitor, atât în Siria, cât şi în restul lumii.

Comunitatea internaţională plăteşte acum preţul pentru că nu a intervenit la timp în războiul civil din Siria şi pentru că a permis conflictului să escaladeze. Încercările repetate de a atinge consensul în plan politico-diplomatic, urmând diferite forme de consultări bi sau multilaterale ori forumuri de decizie de genul Consiliului de Securitate sau Summitul G20 ori declaraţiile belicoase ale marilor jucători nu au adus soluţia dorită care să limiteze atrocităţile asupra populaţiei şi să evite o intervenţie militară în forţă care nu ar fi bazată pe un mandat ONU.

Repetatele reuniuni ale Consiliului de Securitate s-au lovit de opoziţia constantă a Rusiei şi Chinei în adoptarea unei decizii asupra situaţiei din Siria. Summitul G20 nu a dus la o apropiere a poziţiilor. NATO, prin vocea secretaruluisău general, domnul Anders Fogh Rasmussen, susţine o intervenţie militară de scurtă durată, cu obiective precise, însă nu se va implica cu forţe şi mijloace în acest demers, oferind doar pârghiile de consultare politică din interiorul Alianţei.

La rândul său, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, doamna Catherine Ashton, a susţinut, într-o reuniune recentă, necesitatea abordării crizei siriene în cooperare cu Organizaţia Naţiunilor Unite, UE trebuind să-şi unească eforturile pentru a găsi o soluţie pe termen lung, dar şi pentru a preveni, pe viitor, repetarea unor asemenea incidente cu arme de distrugere în masă. Uniunea Europeană este interesată de asigurarea păcii şi stabilităţii în zona Orientului Mijlociu şi este dispusă să se implice prin acordarea de asistenţă în dezamorsarea conflictului sirian şi în etapa de tranziţie spre o societate democratică.

Şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apreciat în cadrul discursului său privind starea Uniunii, că utilizarea armelor chimice în Siria trebuie condamnată şi aceasta impune un răspuns puternic."Există deja un consens larg privind planul european de a spune că atacul chimic este inacceptabil",a notat Domnia Sa, chiar dacă "europenii vor să primească garanţii" privind responsabilitatea regimului al-Assad şi chiar dacă"mulţi aşteaptă raportul misiunii inspectorilor ONU",raport care va fi făcut public cel mai probabil la jumătatea acestei luni.

Şi marile puteri au avut de la început o poziţie tranşantă în ceea ce priveşte criza siriană. Dacă Statele Unite s-au declarat gata să intervină printr-un atac aerian limitat, contra-partenerul său rus a solicitat constant dovezi ale folosirii armelor chimice asupra populaţiei civile. Partenerii europeni şi-au nuanţat poziţiile în funcţie de evoluţiile la nivel internaţional dar şi cele la nivel naţional, fiind deja bine cunoscută schimbarea de poziţie a Marii Britanii după votul negativ din Parlamentul britanic.

Ultima săptămână a marcat o aplanare a tensiunii internaţionale, după ce Rusia a propus o soluţie paşnică care se pare că este agreată şi de către Siria. Planul privind plasarea sub control internaţional a armelor chimice din Siria, transmis de Rusia Statelor Unite, cuprinde patru etape, prima fiind aderarea Damascului la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), urmată de dezvăluirea localizării arsenalului chimic şi locul de fabricare a acestor arme. Ulterior, inspectorii OIAC vor fi autorizaţi să pătrundă pe teritoriul Siriei pentru a le examina şi se va lua o decizie asupra modului în care armamentul să fie distrus. Primirea favorabilă de către Washington a acestei iniţiative pare să îndepărteze perspectiva atacurilor împotriva regimului sirian, chiar dacă liderul de la Casa Albă a declarat că le-a ordonat forţelor americane să îşi păstreze poziţiile actuale, pentru a menţine presiunea asupra preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi că SUA este pregătită să acţioneze dacă mijloacele diplomatice eşuează.

România are interese în Siria de natură economică, dar în special bazate pe "schimburile" de populaţie începute înainte de revoluţie şi continuate cu multă intensitate în anii 90. Dar nu în ultimul rând are un parteneriat strategic cu Statele Unite care o obligă la exprimarea unei poziţii. Prin vocea preşedintelui, ţara noastră a condamnat vehement atacul cu arme chimice asupra populaţiei civile şi s-a alăturat declaraţiei semnate de 11 state reunite în cadrul Summitului G20. Poziţii similare au fost exprimate şi de către ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean sau de ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, în cadrul reuniunilor informale ale miniştrilor din Uniunea Europeană. Prin intermediul reprezentanţilor săi la aceste reuniuni, România a afirmat că se va afla în prima linie a unei decizii politice privind găsirea unei soluţii asupra problemei siriene.

Cu toate acestea, ceea ce ar trebui să ne preocupe în calitate de parlamentari este lipsa unei poziţii dezbătute şi asumate la nivel naţional. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că nu consideră necesară convocarea unei şedinţe a CSAT şi adoptarea unei decizii la nivelul executivului, cu toate că, ţin să-i amintesc Domniei Sale, că preşedintele francez François Hollande - dacă tot invocăm Franţa ca model al unui regim semiprezidenţial după care a fost construită şi separaţia puterilor în stat în România - a convocat până în prezent trei consilii de apărare în format restrâns consacrate problemei siriene.

Mai mult decât atât, Parlamentul României, în calitatea sa de for reprezentativ suprem, nu a pus în discuţie şi nu a adoptat nicio declaraţie în problema siriană. Şi aici trebuie să ne uităm în ograda altor state cu democraţii consolidate şi în care primează, nu doar la nivel declarativ, puterea de decizie a legislativului. După ce Parlamentul de la Londra a spus "nu" unei intervenţii militare în Siria iar preşedintele american Barack Obama a solicitat Congresului un vot de procedură asupra unei rezoluţii care autorizează recurgerea la forţă, trebuie să ne punem întrebarea firească dacă o dezbatere transparentă şi responsabilă şi adoptarea unei declaraţii a Parlamentului României pe acest subiect nu ar fi necesare.

În lipsa unei astfel deabordări consolidate, au existat totuşi luări de poziţii din partea aleşilor noştri. Astfel, săptămâna trecută, în cadru Grupului Socialiştilor Europeni, dar şi în plenul Parlamentul European, în prezenţa Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, s-au analizat ultimele evoluţii în criza siriană. Astfel, europarlamentarii români au constatat că evoluţiile în plan politic pot contribui la evitarea unei intervenţii armate, iar UE are obligaţia să insiste asupra asumării efective de către regimul sirian a obligaţiei de renunţare la arsenalul chimic, ceea ce înseamnă implementarea urgentă a unui dispozitiv de inspecţie şi transferarea armelor chimice în locaţii aflate sub controlul ONU.

Într-un alt format extrem de important la care Parlamentul României a fost reprezentat la cel mai înalt nivel, şi mă refer aici la Conferinţa interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), care s-a desfăşurat la Vilnius, a fost de asemenea abordată problema siriană. Cu acest prilej, delegaţia română a afirmat că este nevoie de un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale faţă de Siria, fiind inadmisibilă folosirea gazelor chimice împotriva propriilor cetăţeni şi, totodată, de o soluţie politică pentru încetarea războiului civil. Statele UE aşteaptă raportul experţilor ONU, care analizează în Siria circumstanţele producerii atacului cu gaze chimice asupra civililor şi speră în adoptarea unei poziţii comune din partea Consiliului de Securitate al ONU.

Toate aceste abordărivizavi de dosarul sirian demonstrează preocuparea legislativului în acest sens, însă în manifestări sporadice, fără a exista până în prezent o luare de poziţie oficială.