Parliamentary debates

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Acum 25 de ani a apărut volumul scriitorului Sütő András, "Un ochi pentru un cuvânt". Volumul este o culegere de texte care, pe de o parte, explică întâmplările premergătoare evenimentelor din martie ’90, iar pe de altă parte, descrie ceea ce s-a petrecut atunci. Pe coperta interioară apare un citat din scrierea elevului din clasa a V-a, a Colegiului Reformat Sütő András, intitulată "Către un coleg român": "Să ne solidarizăm, prieteni, să terminăm cu toate formele de ură ca să avem o viaţă mai bună în Transilvania".

Elevul de atunci a devenit unul dintre cei mai mari scriitori maghiari. Vocea primelor scrieri ale sale corespunde încă cerinţelor epocii, dar, treptat, treptat el devine un dizident de temut al regimului, un luptător neînfricat pentru drepturile minorităţii maghiare, un dramaturg foarte popular. Acum 50 dea ani apare drama "Pompás Gedeon", care înseamnă prima cotitură înspre critica regimului, iar "Mama promite somn uşor" reprezintă cotitura radicală.

Acum 30 de ani, când de mai mulţi ani scrierile lui Sütő András nu puteau să apară în România, piesele lui nu puteau fi jucate, au avut premierea absolută a două opere de-ale sale la Budapesta - "Comandoul visurilor", la Teatrul de Comedie, şi "Adventul la Harghita", la Teatrul Naţional. Aceasta din urmă este o poveste de dragoste, care se înfiripează sub pericolul iminent al unei avalanşe, care poate să se declanşeze la orice cuvânt rostit mai tare. În acelaşi an, într-o scrisoare adresată lui Sinkovits Imre, actorul care a jucat memorabil în piesa amintită, printre altele, scria: "Dar nu este numai un trecut personal, ci istoria comună a noastră, lupta generaţiilor pentru păstrarea identităţii, truda pentru a crea un cămin, învăţămintele secolelor trăite împreună cu poporul român. Este deci o moştenire care ne-a fost însărcinată şi care poate avea doar un viitor împreună cu noi. În această relaţie indisolubilă, deci poate nu este o autoamăgire să zic, că nu numai eu consider că voi fi înmormântat aici, dar şi pământul natal mă consideră a fi al lui."

În legătură cu 15 martie 1990, autorul scrie "Ne-am gândit că ar fi mai bine ca în loc de 50.000 de maghiari să sărbătorească doar 2.000 în faţa casei Bem, iar în loc de discursuri, pastorul reformat Fülöp Dénes să rostească Tatăl nostru. Înainte câteva recitări, fără a arbora drapele naţionale şi fără a speria pe patriotarzii slabi de inimă cu prezenţa cocardelor tricolore. Şi când am decis aceasta, deja ştiam că acei calomniatori fără scrupule vor striga despre păduri de drapele. Şi aşa s-a întâmplat. Primul ministru Petre Roman a susţinut aceleaşi lucruri despre sărbătoare... pe care haita şacalilor mediatici cu cel mai întunecat suflet. Şi el a vorbit despre zeci de mii de turişti din Ungaria, veniţi cu intenţii provocatoare, deşi în mulţime abia s-au regăsit câţiva cetăţeni maghiari împreună cu rudele lor din localitate."

În data de 19 martie 1990, zeci de cetăţeni din Valea Gurghiului au fost aduşi în Târgu Mureş. Mânaţi de ura provocată de cei care vehiculau ştiri false, au asediat clădirea în care avea sediul UDMR.

Pentru a scăpa pe cei dinăuntru, au trebuit să intervină forţele de ordine. Cu toate acestea, mulţi dintre ei au fost bătuţi crunt, inclusiv Sütő András, care, din cauza acestui eveniment, era cât pe ce să-şi piardă viaţa, dar şi-a pierdut un ochi. La un moment dat, cineva a strigat "A murit bătrânul!" Mulţimea furibundă s-a încolonat şi a plecat acasă. A doua zi, piaţa s-a umplut cu manifestanţi, pe de o parte maghiari, pe de altă parte români, iar forţele de ordine între ei. La un moment dat, partea românească a reuşit să spargă lanţul despărţitor şi a început o bătălie cruntă între cele două grupuri. Altercaţia s-a soldat cu zeci de răniţi. Ulterior, câţiva participanţi maghiari şi romi au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Nici până astăzi însă nu au răspuns cei care i-au adus pe cei din Valea Gurghiului, aşa cum nici pentru mineriade n-au răspuns alţii decât Cosma şi câţiva locotenenţi de-ai lui.

Manipulările se repetă şi astăzi. Canalele de ştiri erau invadate cu războiul drapelelor din anul acesta. Iar în legătură cu inundaţia de la Căpeni, în loc să arate mulţimea sătenilor care lucrau până noaptea târziu la diguri, i-au arătat doar pe cei trei pe care i-au găsit în cârciumă. Nici ministrul de interne, nici Raed Arafat, nici măcar prefectul nu au găsit de cuviinţă să vorbească despre adevăr. Evident cel din urmă era ocupat, căci trebuia să amendeze de două ori pentru aceeaşi faptă doi primari, faptă comisă o singură dată, şi care nu era nicidecum nelegală.