Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.127/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.27 | Dumitru Mihalescul - declaraţie politică intitulată "Cu Guvernul Orban, Moldova are şansa să repornească investiţiile!"; | ![]() |
||
|
"Cu Guvernul Orban, Moldova are şansa să repornească investiţiile!" La 30 de ani de la căderea comunismului, constatăm că Moldova nu a resimţit prea mult nici beneficiile economiei libere şi nici apartenenţa la Uniunea Europeană. Moldova apare în discuţii publice numai atunci când trebuie să se dea exemple negative, de tipul: singura regiune fără autostradă este Moldova; una dintre cele mai sărace şi subdezvoltate regiuni din Uniunea Europeană este în Moldova; cel mai mare şomaj este în Moldova; cea mai mică pensie medie sau cel mai slab salariu se înregistrează în Moldova; cei mai mulţi tineri au plecat în străinătate din Moldova. Aşadar, Moldova nu este altceva decât fiica vitregă a guvernărilor din ultimii 30 de ani, iar acest lucru se reflectă într-un standard de viaţă mai redus, într-o dezvoltare a oraşelor mult mai modestă şi într-o destructurare a lumii rurale, prin depopularea masivă a satelor. Când PSD a venit la guvernare în primăvara anului 2012 şi a promis că va construi sute de km de autostrăzi, căi ferate moderne, şcoli şi spitale, nici măcar partidele din opoziţie nu au îndrăznit să critice acele promisiuni, ci au aşteptat să le vadă concretizate. Toţi le-am urat succes şi ne-am pus speranţa că, în sfârşit, Moldova va ieşi din conul de sărăcie prin investiţii masive şi cu ajutorul fondurilor europene destinate regiunilor slab dezvoltate. Au trecut şapte ani şi jumătate de atunci, iar autostrăzile nu s-au construit, şcolile sunt tot aceleaşi, spitalele se luptă cu aceleaşi lipsuri, locuri de muncă pentru tineri nu au apărut, iar Moldova continuă să rămână abandonată şi desprinsă de lumea dezvoltată. De câteva zile România are un nou Guvern, cu mult mai puţine ministere, aşa cum îi stă bine unei ţări moderne şi europene, cu miniştri bine pregătiţi şi cu un prim-ministru onest, implicat şi determinat să repare stricăciunile făcute în ultimii 7 ani şi chiar să pună România pe o traiectorie de normalitate. Din păcate, noul guvern, în loc să se concentreze imediat pe probleme de dezvoltare a ţării, este obligat ca în lunile care vor urma să se ocupe mai mult de repararea erorilor majore ale guvernelor PSD. Românii trebuie să ştie că guvernele PSD au lăsat ţara secătuită de resurse financiare, că de la buget lipsesc peste 30 de miliarde numai în primele 10 luni din acest an, că primăriile au rămas fără bani de salarii, că agenţii economici nu au primit de luni de zile rambursările de TVA şi că sute de milioane de euro din fondurile europene nerambursabile sunt în pragul dezangajării. Am toată încrederea că Ludovic Orban va face faţă tuturor acestor probleme care necesită soluţii rapide şi că îşi va îndrepta toată atenţia către proiectele majore de infrastructură din Moldova. De asemenea, am speranţa că, încă de anul viitor, vom vedea cu ochii noştri cum încep să se deschidă marile şantiere pentru construirea principalelor lucrări de infrastructură pe care Moldova le aşteaptă de peste 30 de ani. |


