Parliamentary debates

Domnul Iulian-Alexandru Badea:

"Sunetul dezacordat al instrumentelor muzicale şi surzenia autorităţilor române"

Industria muzicală a înregistrat o creştere continuă, în ultimii ani, dar numai pentru cei din sectorul privat. În instituţiile de cultură din România muzica răsună dezacordat, iar motivele sunt legate de slaba finanţare în acest domeniu. Instrumente vechi, deteriorate, consumabile care lipsesc cu desăvârşire şi o politică lipsită de orice respect faţă de artişti, toate fac ca actul muzical dintr-o filarmonică sau o operă să fie de o calitate scăzută.

Pe lângă numeroasele probleme legate de sălile de spectacole şi incapacitatea asigurării acusticii potrivite, de lipsa spaţiilor de studiu individual al cântăreţilor şi instrumentiştilor sau de lipsa cabinelor de schimb pentru artişti, există şi problema instrumentelor muzicale. În condiţiile în care România este unul dintre cei mai mari exportatori de instrumente muzicale din Europa, instrumentiştii din multe instituţii cu profil muzical din ţara noastră folosesc încă instrumente vechi, stricate, cu coarde rupte. Mai mult, unele dintre filarmonici sau opere nu au nici măcar minimul de instrumente muzicale care alcătuiesc o orchestră, artiştii fiind nevoiţi să renunţe la anumite partituri sau să improvizeze.

Opera din Craiova se află într-o astfel de situaţie. Instituţia are o harpă veche de mai bine de şase decenii, cu coarde rupte, imposibil de folosit. În plus, nu există un pian mare pentru scenă şi nici pianine pentru sălile de studiu individual. De asemenea, lipsesc instrumentele de percuţie specifice muzicii de operă, iar pentru desfăşurarea unui spectacol, aceste instrumente sunt împrumutate.

În condiţii asemănătoare se desfăşoară activitatea în zeci de instituţii din întreaga ţară. Pe lângă lipsa fondurilor pentru aceste investiţii, nu există bani nici măcar pentru accesoriile consumabile necesare instrumentelor. Fie că este vorba de corzi, arcuşuri, căluşi, ancii sau chiar tocurile instrumentelor muzicale, toate acestea nu pot fi asigurate de administraţia instituţiei. În aceste condiţii, mulţi dintre instrumentişti sunt nevoiţi să le achiziţioneze din fonduri proprii, cheltuieli uneori împovărătoare pentru aceştia.

Pentru a putea participa la evenimente sau concursuri de profil, muzicienii îşi folosesc propriile instrumente, fără ca instituţia în numele căreia prestează să recompenseze financiar instrumentistul. Cei mai mulţi sunt nevoiţi să asigure reparaţia instrumentelor deteriorate tot din fonduri proprii pentru că nu există angajaţi lutieri.

Lipsa de respect pentru muzicieni se reflectă în finanţarea simbolică care se face de către autorităţi către instituţiile de cultură. Această situaţie trebuie să se schimbe urgent, din respect pentru calitatea actului cultural din România.