Dragoş Gabriel Zisopol
Dragoş Gabriel Zisopol

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.27 Dragoş Gabriel Zisopol - prezentarea mesajului Preşedintelui Republicii Elene, E.S. Doamna Katerina Sakellaropoulou, adresat elenilor şi filoelenilor din diaspora, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a Greciei;

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Mesajul Preşedintelui Republicii Elene, E.S. Doamna Katerina Sakellaropoulou, adresat elenilor şi filoelenilor din diaspora, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a Greciei

Îmi revine deosebita onoare să vă aduc la cunoştinţă mesajul Preşedintelui Republicii Elene, E.S. Doamna Katerina Sakellaropoulou, adresat elenilor şi filoelenilor din diaspora, cu ocazia sărbătorii Zilei Naţionale a Greciei, 25 martie.

"Dragii mei compatrioţi, greci de peste hotare,

În 2021 am sărbătorit în mod solemn cei 200 de ani de la Revoluţia greacă şi punctul de plecare pentru crearea statului grec modern. Datorită evenimentelor organizate în întreaga lume, cu participarea grecilor din diaspora, mesajul universal al Revoluţiei a strălucit peste tot şi a devenit un prilej de amintire a trecutului naţional şi de reflecţie asupra viitorului nostru comun.

Influenţa grecilor din diaspora în realizarea eliberării naţiunii greceşti de sub îndelungata tiranie a jugului otoman a fost decisivă. Convergenţa ideilor moderne ale Iluminismului cu impulsul revoluţionar a dus la Renaşterea Greciei, ca ideal de eliberare şi suveranitate naţională. În ciuda raportului de forte şi a certitudinilor vremii, elenismul şi-a căutat, proiectat şi împlinit propriul destin.

Diaspora greacă a "conceput" în mare măsură Revoluţia de la 1821. Figuri emblematice ale spiritului, precum Rigas Fereos şi Adamantios Korais, au trezit şi au unit cu ideile şi exemplul lor forţele unui popor înrobit. Grecii cu resurse economice din străinătate, precum Xanthos, Skoufas şi Tsakalov, odată cu înfiinţarea Societăţii Eteria şi cu sloganul "libertate sau moarte", au contribuit nu numai la dimensiunea materială a Luptei, ci şi la consolidarea unei viziuni şi orientări naţionale comune.

În Europa şi America, filoelenii publicau broşuri, scriau articole, pictau, vehiculau idei pentru libertate, vorbeau în Parlamente şi cu opinia publică din ţările lor despre pământul înrobit, despre leagănul culturii antice greceşti, dar si europene. Naţiunea înrobită, Biserica, grecii din diaspora şi filoelenii s-au întâlnit în clipa culminantă pentru Naţiune, s-au ridicat împotriva unui inamic mult superior şi şi-au revendicat un loc glorios în istorie. S-au lansat într-o luptă sacră care a fost pecetluită de victorii mici şi mari, de sacrificii mici şi mari, de acte de eroism şi sacrificiu de sine, de momente de inegalabilă măreţie, precum cele de la Zalongo, Koughi, Messolonghi.

Lupta glorioasă a grecilor impune reamintirea constantă a valorii unităţii şi înţelegerii naţiunii noastre, care depăşeşte graniţele şi devine atemporală. Apărarea moştenirii şi suveranităţii naţionale, valorile democraţiei şi respectului faţă de om, apărarea statului de drept, coexistenţa paşnică a popoarelor, dorinţa comună de progres, cooperarea şi solidaritatea sunt proiectele moderne pe care trebuie să le îndeplinim, cele pentru care noi, grecii, suntem chemaţi să dăm propria noastră luptă sacră.

Astăzi, gândul tuturor se îndreaptă către greu încercata comunitate greacă din Ucraina, care suferă ororile războiului. Civili, femei, copii, bătrâni sunt prinşi în zone de conflict, vieţile lor sunt ameninţate şi îşi văd pământul şi proprietăţile afectate de dezastrul războiului, sunt ucişi. Expatriaţii dau dovadă de curaj sufletesc, din dragostea pentru locul lor, aşteptând cu nerăbdare sfârşitul războiului cât mai curând şi începutul unei noi vieţi, din cenuşa distrugerii. Le doresc ca, foarte curând, coşmarul pe care îl trăiesc să facă parte din trecut şi să-şi continue prezenţa istorică în casele lor strămoşeşti din Ucraina, la Odessa, unde s-a maturizat gândul luptei de eliberare şi Societatea ETERIA a aprins fitilul Revoluţiei, în eroicul Mariupol, unde s-a creat şi a prosperat o mică Grecie de la Azov. Statul grec este de partea lor.

Anul acesta, aniversarea anului 1821 şi mesajul plin de speranţă al Bunei Vestiri, să pecetluiască unitatea elenismului ecumenic şi să-l inspire în efortul său de apărare şi consolidare a valorilor umanităţii şi libertăţii ca răspuns la toate formele de violentă.

La mulţi ani, fiecărei familii greceşti din străinătate, la mulţi ani, tuturor!"

Cu ocazia Zilei Naţionale a Greciei, Uniunea Elenă din România, în perioada 15 martie - 30 aprilie 2022, a organizat sau organizează o serie de manifestări culturale.

În data de 15 martie 2022, în spaţiul expoziţional "Papirus" al Bibliotecii Naţionale a României, s-a desfăşurat Vernisajul expoziţiei de pictură, artă decorativă şi grafică intitulată "Valul Grecesc", ediţia a X-a.

Un alt eveniment organizat de Uniunea Elenă din România, sub egida Ambasadei Greciei la Bucureşti, a fost comemorarea eroilor eleni şi români căzuţi în luptele de la Drăgăşani din 1821. Sâmbătă, 19 martie 2022, după deschiderea oficială de la sediul Primăriei din Drăgăşani, la Monumentele eroilor greci şi români a fost celebrat un Te-Deum, urmat de o festivitate de depunere de coroane de flori.

Vineri, 25 martie 2021, orele 18.00, s-a desfăşurat în Sala "C.A. Rosetti" a Palatului Parlamentului României, un spectacol omagial la care au participat peste 600 de persoane, înalţi demnitari ai statului român şi elen, personalităţi ale vieţii culturale, sociale şi economice româneşti şi greceşti, membri ai Uniunii Elene din România. Evenimentul s-a desfăşurat sub egida Ambasadei Republicii Elene în România şi a constat într-un concert de muzică clasică susţinut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti, sub conducerea domnului Anastasios Symeonidis, solist Pantelis Stamatelos.

Majoritatea filialelor Uniunii Elene din România au celebrat această zi prin diverse activităţi culturale şi comemorative. Printre acestea, Filiala Elenă Prahova (miercuri, 23 martie 2022, ora 19.00, concert extraordinar al Orchestrei de cameră a Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti), Filiala Elenă Braşov (vineri, 25 martie, ora 18.00, spectacol la Centrul Cultural Reduta), Filiala Elenă Iaşi (sâmbătă, 26 martie, ora 14.30, spectacol la Ateneul Naţional din Iaşi), Filiala Elenă Brăila (sâmbătă, 26 martie, ora 13.00, Te-Deum la Biserica "Buna Vestire" din localitate şi la ora 15.00 - Vernisajul expoziţiei cu titlul "Rădăcini Elene" la Centrul Diversităţii Culturale din cadrul Muzeului Brăilei "Carol I") etc.

În data de 2 aprilie 2022, la Mânăstirea Secu din judeţul Neamţ, Uniunea Elenă din România îi va comemora pe eroii greci şi filoeleni căzuţi în luptele din 1821 printr-un Te-Deum şi o festivitate de depunere de coroane de flori. Această manifestare se alătură celor desfăşurate anul acesta sub egida Ambasadei Republicii Elene în România.

Manifestări culturale dedicate Zilei Naţionale a Greciei vor fi organizate în următoarea perioadă şi de alte Filiale ale Uniunii Elene - Filiala Bucureşti în data de 3 aprilie, Filiala Galaţi în data de 9 aprilie, Filiala Prahova în data de 10 aprilie şi Filiala Constanţa în data de 30 aprilie a acestui an.

În numele conducerii Uniunii Elene din România, doresc să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la succesul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 201 ani de la declanşarea Revoluţiei Elene şi cu speranţa că ne vom ridica la nivelul exigenţei membrilor noştri titulari şi filoeleni, vă invit cu drag să participaţi la toate activităţile noastre culturale.

La mulţi ani, Grecia!

La mulţi ani, elenilor şi filoelenilor de pretutindeni!

La mulţi ani, prieteniei româno-elene!