Parliamentary debates

Domnul Dorinel Ursărescu:

Preşedintele Traian Băsescu a remis conducerii Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care solicită imperativ ca deputaţii (şi evident şi senatorii în Senat) să demareze procedurile de revizuire a Constituţiei pornind de la proiectul elaborat de Guvernul Boc 2 şi modificat radical de către Domnia Sa. Tot pe un ton imperativ, preşedintele Traian Băsescu solicită ca orice demers de revizuire a Constituţiei să aibă drept punct de plecare rezultatul referendumului din 22 noiembrie 2009, adică trecerea în Constituţia revizuită a sistemului parlamentar monocameral.

Trec peste faptul că solicitarea Preşedintelui României intră în coliziune cu alin.(2) al art. 69 din Constituţie care prevede clar că "Orice mandat imperativ este nul". Trec şi peste faptul - nu ştiu de ce, dar cred că s-a uitat prea repede acest eveniment - că prin Decizia nr.779 din 17 iunie 2011 a Curţii Constituţionale, aproape 60% din prevederile proiectului de revizuire a Constituţiei elaborat de Guvernul Boc şi Traian Băsescu au fost declarate neconstituţionale.

Totuşi nu pot să ignor - ceea ce preşedintele Traian Băsescu şi suporterii săi omit cu bună ştiinţă - că tot în Decizia nr.779/2011 a Curţii Constituţionale se recomandă păstrarea sistemului parlamentar bicameral. Şi, de regulă, de recomandările din motivările Curţii Constituţionale trebuie ţinut cont. Pentru preşedintele Traian Băsescu, pentru cei care îl susţin (în ciuda declaraţiilor cvasineconstituţionale de adio), dar şi pentru cei care au uitat, redau integral pasajele din motivarea CCR nr.779/2011 referitoare la recomandarea menţinerii sistemului parlamentar bicameral:

"Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.

Curtea reţine în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin «Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris» al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală - Marea Adunare Naţională. După Revoluţia din Decembrie 1989, prin Decretul-lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.

Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le prezintă sunt evidente. Astfel, se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri şi un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui Parlament unicameral se face după mai multe lecturi succesive ale unui text, astfel cum, de altfel, se propune şi în prezentul proiect de revizuire a Constituţiei. Fiind realizate însă de acelaşi corp legiuitor, lecturile pot deveni o formalitate artificială sau pot fi suprimate din raţiuni de urgenţă. Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o percepţie critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai bune cooperări critice, a dezbaterii comune şi colective de luare a deciziilor, conferindu-se amploare formării voinţei statului parlamentar.

În plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separaţiei puterilor, care nu funcţionează doar între puterile legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi în interiorul celei legislative. Atât tradiţia care, fiind legată de fiinţa statului român, îl defineşte şi îl reprezintă, cât şi avantajele enunţate constituie puternice motive de reflecţie cu prilejul opţiunii pentru una dintre cele două formule: unicameralism sau bicameralism".

Consider că acest text este mai mult decât edificator. Şi, atenţie, un astfel de text nu vine din partea unor reprezentanţi ai PNL, PSD sau PC, deci din zona politică aflată de nenumărate ori în dezacord cu preşedintele Traian Băsescu, ci vine dintr-o zonă - Curtea Constituţională - unde există o majoritate favorabilă preşedintelui Traian Băsescu. Ţinând cont şi de aceste recomandări ale Curţii Constituţionale, consider că problema trecerii la un parlament monocameral trebuie clasată şi solicit preşedintelui Traian Băsescu să ţină şi Domnia Sa cont de aceste recomandări.