Parliamentary debates

Doamna Aurelia Cristea:

"Viitorul României - educaţia"

Începând de săptămâna aceasta voi deschide o serie de declaraţii politice care vor aborda succesiv temele majore legate de dezvoltarea ţării noastre. Voi reuni toate aceste discursuri sub titlul generic "Viitorul României". Am ales acest titlu deoarece consider că niciun proiect serios şi bine fundamentat nu poate fi realizat fără a fixa în prealabil cât se poate de clar câteva obiective strategice, puncte de sprijin care să genereze cele mai bune soluţii în diferite probleme.

Seria declaraţiilor mele despre viitorul ţării va debuta prin abordarea temei educaţiei din România, tocmai datorită importanţei sale deosebite şi a rolului său fundamental. Educaţia reprezintă baza oricărei societăţi, iar asta pentru că nimic nu se poate construi durabil în lipsa acesteia. Aşa cum am putut deja constata, un sistem educaţional deficitar are consecinţe deosebit de grave asupra statului în integralitatea sa. E nevoie, aşadar, de o discuţie cât se poate de serioasă pe marginea acestei teme, iar măsurile care vor trebui luate nu mai pot întârzia, deoarece în multe situaţii şcoala e deja depăşită de amploarea fenomenelor negative cu ritmuri accelerate.

Poate cea mai cruntă realitate a sistemului educaţional românesc este aceea că a tolerat în decursul anilor escaladarea violenţei în şcoli. Sistemul este în momentul de faţă într-atât de slăbit încât s-a ajuns ca agresarea cadrelor didactice din partea elevilor să rămână de cele mai multe ori nesancţionată. Ce poate fi mai grav decât o educaţie care permite dezvoltarea unei culturi a urii faţă de cei care, cu bună-credinţă şi fără o recompensă financiară deosebită, încearcă să insufle elevilor dragostea de carte? Această situaţie este expresia cea mai clară a dezorientării care a măcinat educaţia din România de mai bine de două decenii. Lipsa de stabilitate a fost cel mai mare duşman al dezvoltării normale a sistemului de învăţământ, care are nevoie de continuitate şi care trebuie să fie previzibil pentru ca rezultatele să fie palpabile.

Multiplele schimbări ce au bulversat sistemul educaţional s-au datorat nenumăratelor reforme mai mult sau mai puţin oportune care au provocat ruperi de ritm şi care au necesitat pauze pentru acomodare, iar toate acestea în contextul în care ţările dezvoltate aplică deja de mult timp principiul învăţării continue. Din păcate nu s-au stabilit niciodată principalele direcţii de dezvoltare a învăţământului, iar acest lucru s-a dovedit a fi de-a dreptul nociv.

Educaţia ar trebui să se bazeze, în primul rând, pe dezvoltarea creativităţii, atât cea individuală, cât şi cea colectivă, iar stimularea talentelor înnăscute să fie un principiu unanim acceptat. Tocmai de aceea, sistemul educaţional va trebui să facă paşii necesari pentru a îmbrăţişa ideea învăţării personalizate, care acordă atenţia cuvenită fiecărui copil şi care presupune cunoaşterea părţilor sale bune şi rele pentru o îndrumare cât mai corectă. Aerisirea programei şcolare pentru a lăsa spaţiu îndeajuns dezvoltării pasiunilor individuale, precum şi construirea unui sistem real de evaluare prin feedback şi feed before sunt de o importanţă crucială pentru un sistem educaţional competitiv. Din păcate însă reformele pe care le-am trăit de-a lungul timpului şi ale căror victime directe au fost copiii nu au făcut decât să peticească un sistem devenit în timp incurabil. Reformele nu mai sunt capabile să facă faţă provocărilor enorme cu care se confruntă sistemul educaţional. Ca atare, consider că singura soluţie potrivită pentru România ar fi o revoluţionare din temelii a sistemului, având la bază ideile menţionate adineauri.