Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.28 | Vicenţiu-Mircea Irimie - declaraţie politică referitoare la "Impozitarea tranzacţiilor cu terenuri agricole, singura soluţie împotriva speculanţilor"; | ![]() |
||
|
Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Impozitarea tranzacţiilor cu terenuri agricole, singura soluţie împotriva speculanţilor" Ştim cu toţii că România nu este pregătită pentru liberalizarea pieţei funciare, programată pentru 1 ianuarie 2014, când orice cetăţean al Uniunii Europene va putea achiziţiona, pe persoană fizică, terenuri în ţara noastră. După 20 de ani de ruinare sistematică, agricultura românească abia acum începe să funcţioneze, de câţiva ani înregistrându-se rezultate promiţătoare. Cu toate acestea, fermele şi fermierii sunt decapitalizaţi, iar terenurile agricole se tranzacţionează cu preţuri mult sub valoarea lor reală. Pur şi simplu, România nu este pregătită pentru această liberalizare a pieţei funciare, pentru că există riscul pierderii controlului asupra unor suprafeţe uriaşe din terenul arabil al României. Ce se va întâmpla dacă noii proprietari, fiind persoane fizice, nu vor dori să cultive aceste suprafeţe, preferând să le păstreze doar pentru valoarea lor imobiliară şi nu să le utilizeze pentru potenţialul lor agricol?! În aceste condiţii, ne aflăm în faţa unui posibil pericol la adresa siguranţei naţionale, agricultura românească fiind periclitată de implementarea unei măsuri ale cărei efecte nu le cunoaşte nimeni, adică liberalizarea pieţei funciare. Având în vedere această situaţie extrem de complicată, grupul parlamentar din Camera Deputaţilor al Partidului Conservator va propune o iniţiativă legislativă de impozitare a tranzacţiilor cu terenuri agricole între persoane fizice. Astfel, se instituie un impozit plătit de fiecare persoană fizică care doreşte să achiziţioneze mai mult de 5 hectare de teren agricol într-un interval de 365 de zile, adică un an calendaristic. Impozitul va avea valoarea de 4.000 de lei şi se va achita pentru fiecare hectar de teren agricol, peste suprafaţa de 5 hectare, achiziţionat de către o persoană fizică într-un interval de un an. Mai exact, dacă o persoană fizică va achiziţiona 6 hectare de teren agricol în mai puţin de un an de zile, va trebui să plătească un impozit de 4.000 de lei, dacă va achiziţiona 8 hectare, impozitul va fi de 12.000 de lei. Impozitul va avea denumirea "Impozit pe tranzacţii imobiliare funciare" şi se va achita direct către bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin intermediul Direcţiilor pentru Agricultură de la nivelul fiecărui judeţ. Fondurile colectate din Impozitul pe tranzacţii imobiliare funciare vor fi vărsate în bugetul subvenţiilor pentru agricultură, crescând, astfel, sumele alocate fermierilor, în fiecare an. Instituirea acestui impozit are scopul de a sprijini agricultura românească, prin stimularea cultivării suprafeţelor de teren agricol şi descurajarea valorificării imobiliare a fondului funciar românesc de către marii speculanţi transnaţionali. |



