Parliamentary debates

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

"Să dăm vina pe neprevăzut, dar cineva trebuie să-şi dea demisia pentru incompetenţă!"

Atunci când un ministru al educaţiei nu cunoaşte lucruri esenţiale dintr-un manual de istorie de ciclu gimnazial, ne putem întrista că s-a putut ajunge ca generaţii întregi de elevi să fie bulversate de nişte decizii încurcate printre licitaţii sau că este posibil un astfel de paradox, ca o întreagă tagmă, cea a celor foarte învăţaţi, profesorii, să depindă de ideile minunate ale unor repetenţi.

Dar atunci când acel ministru al educaţiei lasă mii de copii de clasa I şi a II-a din întreaga ţară fără manualele de căpătâi, dând vina pe neprevăzut, pe edituri controversate, pe încurcături la licitaţii, pe oricine şi pe orice altceva, dar nu poate în ruptul capului să recunoască un adevăr simplu, şi anume că are şi dumnealui o parte de vină, nepermisă pentru o asemenea consecinţă gravă, cred că ministrul respectiv este obligat să îşi asume cu onoare responsabilitatea unei greşeli şi să-şi dea urgent demisia.

Poate că nimeni nu a mai avut timp să remarce un alt paradox, pe care însuşi Houdini l-ar invidia. Şi mă refer aici la faptul că acelaşi ministru al educaţiei susţinea, în luna august a.c. următoarele: "Ne-am gândit ca, pentru început, elevii din ciclul primar să nu mai returneze manualele. Pentru unii copii, manualele sunt singurele cărţi. Apoi, copiii sunt prea mici şi unele cărţi se strică mai mult, aşa că am decis ca elevii din ciclul primar să păstreze cărţile", iar în 15 septembrie, copiii din clasele I şi a II-a erau îndemnaţi de către guvernanţi să înveţe după tabletă sau telefon. Oare copiii cu venituri reduse, care abia au ce mânca, după ce ar putea învăţa în opinia dumnealor, deoarece manualele promise ca nereturnabile s-au volatilizat, înainte de a fi înmânate elevilor.

Poate este desuet faptul că-mi evoc propria experienţă, dar nu pot să nu-mi amintesc primul început de an şcolar, acum aproape 40 de ani, şi faptul că nu am trăit o astfel de experienţă tristă. Nimeni nu uită niciodată prima zi de şcoală, când cea mai mare bucurie, chiar şi a copiilor de atunci, inclusiv a mea, era bineînţeles găsirea abecedarului pe bancă. Şi, culmea ironiei, abecedarul era atunci la locul aşteptat!

Deşi vorbim de vremuri de tristă amintire, în care am fost majoritatea din generaţia noastră, lipsiţi cu bună ştiinţă de către regimul respectiv de foarte multe lucruri elementare, printre care democraţia şi libertatea de expresie, abecedarul nu a lipsit niciunei generaţii de până în 1989, domnilor guvernanţi!

Nici în ultimii 25 de ani postdecembrişti nu a existat vreun 15 septembrie fără abecedare pe bănci, domnule, încă ministru al educaţiei! Şi, mă întreb, oare cum aţi reuşit dumneavoastră, tocmai în anul şcolar 2014, o performanţă atât de "notabilă", încât şi lupoaica s-a transformat în vulpe, de invidie?