Alina Teiş
Alina Teiş

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.91/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.28 Alina Teiş - declaraţie politică cu titlul "Clasa politică este responsabilă de viitorul tinerei generaţii";

Doamna Alina Teiş:

"Clasa politică este responsabilă de viitorul tinerei generaţii"

Viitorul acestei ţări este strâns legat de viitorul tinerilor noştri. În ultima perioadă, progresul care se manifestă într-o formă accelerată a făcut ca tinerii să aibă percepţii diferite faţă de cei care ocupă categoria socială a susţinătorilor de familie. Diferenţele ideologice dintre copii şi părinţi se manifestă într-o formă uneori ireconciliabilă. Mai mult, diferenţele de percepţie a socialului sunt îngrijorătoare, dacă am analiza tinerii din ziua de astăzi cu tinerii de acum 20-25 de ani.

Statul are însă rolul de a asigura măsura transformărilor sociale, nu prin forţă, ci prin intermediul educaţiei. Domeniul educaţiei din România nu a fost, în ultimii ani, un domeniu privilegiat, din păcate, guvernanţii şi mai ales cei din perioada 2009-2012 găsind în educaţie o vulnerabilitate bugetară, fapt pentru care au subfinanţat acest domeniu.

O asemenea gândire este falimentară, deoarece nu există vreun model european în care să se precizeze că educaţia este subsecventă ofertei de muncă de pe piaţă, asemenea unui lucru accesoriu care nu poate părăsi soarta bunului principal. Lipsa totală de viziune a celor care, într-un anumit moment, s-au ocupat de educaţie, a condus, printre altele, la certitudinea că România se află pe ultimele locuri la interesul faţă de educaţie şi ca atare la interesul faţă de tinerele generaţii.

România a îmbrăţişat Programul "Strategia Europa 2020", angajându-se să reducă până la 11,3% rata părăsirii timpurie a şcolii pentru intervalul de vârstă 18-24 de ani şi să crească rata absolvenţilor de învăţământ terţiar până la 26,7% pentru grupa de vârstă 30-34 de ani, deşi ultimele rezultate ale examenului de maturitate, rezultate ameliorate, ce-i drept, în ultimii 2 ani, ridică mari semne de întrebare cu privire la obligaţiile asumate de statul român.

Conform Barometrului Eurostat, un an în plus de şcoală creşte indirect veniturile personale cu 8-9%, reduce cu 8% riscul de şomaj şi cu 8,2 % apariţia problemelor grave de sănătate. Analiştii economici au demonstrat că un procent mai ridicat de şcolarizare, mai cu seama în învăţământul terţiar, conduce indirect şi la revizuirea prognozei de creştere economică în sens pozitiv, evident.

Uniunea Europeană impune ţărilor membre creşterea investiţiilor în sectorul de educaţie. De fapt, investiţiile masive în învăţământ sunt politica obligatorie pentru perioada 2015-2025. Poate că decidenţii politici ar trebui să aibă mai multă sensibilitate faţă de recomandările UE, ţinând cont de faptul că 18,8% din populaţia rezindentă a României o reprezintă tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 si 29 de ani.

Rezultatul dezinteresului manifestat în ultimii 10 ani de oligarhia portocalie este rata de şomaj din rândul tinerilor fugăriţi în străinătate pentru a munci la negru, de un personaj care manifesta grijă şi protecţie, aşa cum spunea Domnia Sa, faţă de veritabili puşcăriabili, aşa cum se confirmă acum.

Un procent de 24,3% din numărul de tineri este reprezentat de şomeri, cu câteva procente bune faţă de media europeană.

Două treimi din numărul tinerilor consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Aceasta nu este o simplă judecată de valoare a tinerilor, ci este exact rezultatul nepăsării faţă de ei. Dezamăgirea a atins cote alarmante şi lipsa orizonturilor pozitive generează şi alte probleme sociale de extremă gravitate. Astfel, trei sferturi din numărul tinerilor locuiesc cu părinţii, neputând să îşi permită o locuinţă care să le ofere o relaxare socială decentă. Principalul rezultat al faptului că tinerii încă locuiesc cu părinţii, chiar şi căsătoriţi fiind, este refuzul de a avea copii, refuz care are ca rezultat accentuarea sporului de natalitate negativ. Ştiţi foarte bine că un spor de natalitate negativ poate avea consecinţe catastrofale pentru însăşi existenţa statului român.

Calitatea învăţământului din România este strâns legată de dorinţa tinerilor pentru studiu individual. Sărăcia şi necesitatea unui loc de muncă pentru a întreţine familia, uneori şi pe părinţi, au făcut ca România să se afle din nou pe ultimul loc la statistica privind orele dedicate studiului individual. Tinerii nu au timp să studieze individual, ca atare nu prind interes pentru dezvoltarea unei cariere, rezultatul fiind acela al scăderii încrederii de sine şi al stimei de sine. În loc să încurajăm tinerii carierişti sau care doresc să devină carierişti, încurajăm cozile la ajutoare sociale. Astfel, 25,4% dintre tineri dedică două ore pe zi studiului individual, 27,6% doar o singură oră, în timp ce doar 14,2% dedică studiului individual 3-4 ore zilnic. Probabil din această ultimă categorie se vor alege viitorii specialişti, pe care ţara îşi va pune bazele în viitor. Consideraţi că acest procent este mare, acest procent poate fi analizat ca procent al tinerilor care doresc să se specializeze? Consideraţi că procentul de 14,2% este un procent decent, de interes al unei generaţii fără perspective concrete? Consideraţi că statul român îşi va asigura soliditatea funcţională cu numai 14,2% dintre tineri?

Ştiţi foarte bine că o carieră se dezvoltă încă din timpul studiilor. Dacă în străinătate se oferă o linie de dezvoltare a carierei concretă încă din perioada studiilor liceale, să înţelegem din statistici că România, pentru două treimi din numărul tinerilor, este doar o fabrică de diplome?

După cum vedeţi, suntem într-o situaţie de criză socială a tineretului. Educaţia a fost neglijată în ultimii 10 ani, iar rezultatele cu specific antisocial se văd foarte bine. Tinerii nu au perspective şi atunci îşi ocupă timpul cu ce găsesc la îndemână, în speranţa unui trai mai bun. De cele mai multe ori rămân doar cu speranţa şi, în consecinţă, recurg la fenomene antisociale. Nu cred că mai avem voie să întârziem cu interesul faţă de educaţia românească. Dacă se va urma linia ultimilor 10 ani de dictatură a incompetenţei cotroceniste, vom constata, în anii care vor urma, că însăşi existenţa statului român este pusă în pericol.

Au fost făcute de-a lungul timpului numeroase pacte pentru educaţie, rămase la stadiul de opere literare. Tinerii noştri au nevoie de fapte, pentru că un stat suveran puternic se clădeşte cu ajutorul tuturor generaţiilor, dar viitorul acestui stat depinde cu prioritate de generaţiile tinere care au nevoie de baze solide pentru a face din statul român un stat puternic şi suveran!