Adrian Alda
Adrian Alda

Sittings of the Chamber of Deputies of March 8, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.33/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 8, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.28 Adrian Alda - declaraţie politică: "Încă un pas pentru implementarea conformă a PNRR";

Domnul Adrian Alda:

"Încă un pas pentru implementarea conformă a PNRR"

S-a tot discutat despre ajustarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, atât înainte de izbucnirea conflictului armat din Ucraina, cât şi după 24 februarie, fireşte că din noi perspective, generate de valurile de imigranţi vecini, aflaţi în tranzit prin România sau care doresc să rămână aici mai mult timp şi a căror prezenţă impune asigurarea unor pachete de sprijin şi asistenţă socială şi sanitară, dar şi datorită altor exigenţe, configurate de evoluţia economică, internă şi internaţională.

Însă vreau să abordez un alt punct de susţinere a aplicării PNRR şi care încă are nevoie de o soluţie. Mă refer la experţii de care autorităţile locale, consiliile judeţene sau primăriile, au nevoie pentru atragerea fondurilor europene. Mulţi dintre foştii colegi consilieri locali mi-au semnalat şi ei acest aspect, militând pentru oportunitatea ca la nivelul consiliilor judeţene să se organizeze departamente conectate la Ministerul Proiectelor şi Investiţiilor Europene, dar şi la primării, la Grupurile de acţiune locală, astfel încât toate aceste entităţi să colaboreze cât mai productiv la redactarea proiectelor fezabile europene şi să sprijine implementarea lor.

Subliniez că atât Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi o serie de alte programe şi măsuri din actualul exerciţiu bugetar, derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, cuprind proiecte comune de finanţare de care se pot bucura mai multe localităţi din fiecare judeţ. În sprijinul observaţiilor mele, vă voi aminti de măsurile de finanţare cu avantaje pentru mai multe comune, în formă asociativă sau nu, pe care le oferă AFIR.

Soluţia pe care o propun este salutară, având în vedere că ar rezulta doar beneficii, atât pentru UAT-uri, cât şi pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. În primul rând, s-ar economisi mult timp încă din stadiul elaborării proiectelor şi până la momentul în care ministerul ar oferi un răspuns. De asemenea, valoarea documentară a proiectelor şi rentabilitatea acestora ar fi în cea mai mare măsură asigurate cu mai puţine eforturi, fiind vorba despre experţii care le întocmesc. Mai mult, toate primăriile ar avea şansa garantată să beneficieze de sume consistente, prin care să le îmbunătăţească viaţa românilor din comunităţile respective.

Guvernarea anterioară PSD a repurtat deja un succes în privinţa calificării optime a peste 1.000 de persoane care au negociat dosarele din cadrul grupurilor de lucru de la Bruxelles, în perspectiva preluării Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019.

Aşadar, există un precedent favorabil şi demn de urmat şi, poate, doar de adaptat pe anumite segmente la cerinţele pe care le impune procesul de redactare a proiectelor necesare atragerii de fonduri atât din PNRR, cât şi din PNDR.

Îmi exprim speranţa ca domnul ministru Dan Vîlceanu să ia în considerare această variantă de lucru, atât de importantă şi de clamată de primari şi de preşedinţii de consilii judeţene, şi să dezvolte un departament naţional cu reprezentanţă în fiecare judeţ. În plus, am încredere că această etapă va fi parcursă în timp util, să putem accesa banii europeni şi să nu irosim nici măcar un leu.

Apreciez că orice altă variantă similară de lucru, angajată la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu acelaşi scop, este binevenită având în vedere finalitatea sa esenţială pentru progresul ţării noastre.