Parliamentary debates

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

Ieri, la Alba Iulia, manifestări ample, având în centrul lor pe membrii Casei Regale, stră-strănepoata Regelui Ferdinand, Margareta, Custodele Coroanei Române, şi pe Principele Consort Radu, au marcat ceea ce acum un secol avea să dea startul unor reforme care să facă practic din perioada interbelică adevărata epocă de aur a naraţiunii istoriografiei româneşti.

Până astăzi, probabil, niciun alt eveniment politic nu a mai produs atâta emoţie şi consens politic, nu a mai adunat clasa politică şi societatea, cum a făcut-o Încoronarea din 15 octombrie 1922. În acel an, România ieşise de 4 ani dintr-un război devastator, când a fost la un pas de anihilare statală. Printr-o conjunctură favorabilă, a ieşit din Marele Război întregită. Dar întregirea naţională a venit la pachet cu o serie de probleme: populaţia ţării se mărise de peste două ori, de la 7,7 milioane de locuitori, în 1914, la 16 milioane, în 1922.

Noile provincii trebuiau integrate în Vechiul Regat, existau nemulţumiri sociale şi politice la care un răspuns a fost reforma electorală şi reforma agrară (promisiunile Regelui din timpul războiului), noile graniţe trebuiau ratificate şi recunoscute prin tratatele internaţionale, industria trebuia sprijinită şi dezvoltată etc.

Cei 4 ani, de la încheierea războiului şi până la momentul festiv al încoronării, au reprezentat cei mai productivi şi eficienţi ani pentru clasa politică care, într-un timp relativ scurt, a pus bazele statalităţii noii Românii. Au fost şi disensiuni, abordări diferite cu privire la abordări de soluţionare a problemelor României. Dar, într-un final, s-au găsit soluţii de mijloc pentru a putea îndeplini dezideratele din urma unirii de la 1918. Cea mai importantă pildă pentru astăzi, după Încoronarea din 1922, este puterea consensului pentru mari proiecte naţionale. Ţărăniştii şi liberalii erau într-o opoziţie feroce, dar mereu au găsit o cale de mijloc atunci când în joc era soarta României. Coroana era liantul care reuşea să aşeze liniar forţele politice, elitele vremii, provinciile cu toată diversitatea lor, minorităţile etnice şi religioase, biserica naţională, intelectualii, probabil şi cei foarte puţini republicani.

Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de a găsi consensul, după multiplele crize care au zguduit şi zguduie România şi care au culminat cu starea de insecuritate în urma războiului ilegal şi neprovocat pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

Consensul pentru a trece noile legi ale educaţiei, care să întoarcă România cu faţa către viitor şi s-o pregătească pentru provocările care ne aşteaptă.

Consensul pentru a intra în Schengen, un proiect de ţară pe care verbal toată clasa politică îl susţine, dar pe care unii îl sabotează, şi îşi exprimă satisfacţia făcând asta.

Consensul pentru a face ca pachetul de legi ale justiţiei să producă ridicarea MCV, dar şi intrarea în OECD, care va consfinţi România într-o zonă de prosperitate, pe care probabil doar făuritorii Marii Uniri o mai visaseră, în ultimii 100 de ani.

Consensul pentru a reuşi să trecem peste iarnă cu facturile, inflaţia şi criza energetică generată de Rusia. Şi pentru viitor, consensul pentru a regândi România din punct de vedere administrativ, consensul pentru a reclădi bazele constituţionale ale instituţiilor şi ale parlamentarismului românesc, consensul pentru a putea, în coaliţii de guvernare, să construim fără derapaje sau blocaje ţara la care visăm cu toţii.

În Proclamaţia Regelui Ferdinand către popor, Suveranul spunea: "Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfele lor, au asigurat unitatea naţională; şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa pân’ la Nistru şi până la Mare", conform volumului "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I" (vol. II, Ioan Scurtu, 2004).

Mesajul Regelui Ferdinand răsună peste generaţii şi acelaşi ideal patriotic ar trebui să anime clasa politică pentru ca, prin activitatea noastră, marile proiecte de ţară ale României să fie înfăptuite.