Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.85/2023
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.28 | Romulus-Marius Damian - declaraţie politică privind "Programul-pilot lansat de MADR"; | ![]() |
||
|
"Programul-pilot lansat de MADR" Un nou pas pentru agricultura din România vine prin Programul-pilot de irigare prin picurare lansat de Ministrul Agriculturii Petre Daea. În ultimii ani, agricultorii români s-au confruntat cu secete tot mai mari, care le-au pus în pericol culturile, ajungând la pagube majore şi foarte mulţi bani investiţi în sistemele clasice de irigaţii, care au devenit tot mai greu de întreţinut. Irigarea cu un consum redus de apă şi independenţă energetică pentru culturile de câte un hectar de legume şi cartofi vine ca un mare avantaj pentru fermieri, reducând costurile la jumătate. Acest program, prin care sunt alocaţi 40 milioane de euro. îi vizează în special pe tinerii fermieri. 5.000 de tineri fermieri vor putea beneficia de programul de irigare prin picurare, obiectivul urmărit fiind echilibrarea balanţei comerciale cu legume, şi stabilizarea producţiei interne de legume şi cartofi. Programul dispune de achiziţionarea unui kit modular de irigaţii prin picurare, independent energetic, alcătuit dintr-un set de panouri solare, un agregat de pompare, o instalaţie de irigare prin picurare, comandă electronică pentru administrare automată. Pe lângă acest kit, se procură şi un container cu temperatură constantă pentru depozitare temporară a producţiei, fiind valorificată ulterior prin contracte încheiate cu Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA. Felicit pe această cale Ministerul Agriculturii şi sper să îşi îndeplinească obiectivul, irigarea a peste 5.000 hectare prin aceste măsuri, astfel încât să se producă 250.000 tone de legume şi cartofi, extrem de necesare pentru echilibrarea consumului de legume în România. Datorită acestui program, tinerii fermieri din judeţul Dolj vor putea începe mult mai încrezători în dezvoltarea culturilor lor, fără a sta cu frica secetei care le-ar putea pune la pământ munca. Cu siguranţă astfel de programe vor fi apoi implementate şi în alte judeţe din România. România are nevoie de astfel de măsuri, pentru ca pe mesele noastre să ajungă tot mai multe legume româneşti, în detrimentul celor importate. Îl felicit pe domnul ministru pentru grija acordată tinerilor fermieri şi agriculturii româneşti. Sfătuiesc tinerii fermieri din toată ţara să profite din plin de programele care se regăsesc pe site-ul Ministerului Agriculturii, să aplice pentru schemele de ajutor de stat în valoare de milioane de euro, disponibile pentru producţia de cartofi, pentru cea de usturoi, pentru cereale, dar şi pentru creşterea animalelor şi altele. |


