Parliamentary debates

Doamna Gianina Şerban:

Vă rog să fiţi de acord să vă citesc şi eu o declaraţie politică.

Şi se pregăteşte domnul deputat Radu-Marin Moisin, din partea Grupului parlamentar al PNL.

(Coboară la tribună.)

Bună dimineaţa, din nou!

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi: "România a ajuns să-şi numere victimele, nu vieţile salvate".

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vorbi despre episoadele dureroase de la Iaşi şi din cartierul Rahova din Bucureşti, care arată încă o dată cât de adâncă este criza morală şi administrativă din sistemul românesc.

La Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi, unde au murit şapte copii, aflăm cu indignare că, în ciuda tragediei, persoanele aflate în funcţii de decizie în perioada incidentelor continuă să ocupe posturi-cheie, iar responsabilitatea pare să fi fost înlocuită de tăcere şi cosmetizare administrativă.

După tragedie, s-a cerut demiterea managerului. S-a făcut, dar în stilul bine-cunoscut al administraţiei dumneavoastră din ultimii 35 de ani.

Această măsură a fost doar una de faţadă, fără nicio intenţie reală de schimbare.

În loc ca această tragedie să fie momentul unei asumări reale a responsabilităţii, am asistat la o serie de decizii administrative care par menite mai degrabă să protejeze funcţii şi persoane, decât să clarifice cauzele şi să repare ceea ce nu funcţionează în acest sistem.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, fosta şefă a secţiei ATI este în continuare angajată în spital, însă ocupă în prezent un alt post-cheie - cel de director medical. Mai mult, în urmă cu câteva zile, aceasta a condus raportul de gardă, fapt care demonstrează că nu vorbim despre o schimbare reală, ci despre o simplă redistribuire a aceloraşi persoane în funcţii diferite.

Aceasta nu este doar o problemă de management local - este imaginea unei ţări în care tragediile se sting în uitare, iar responsabilitatea este mereu amânată.

Din 2015 - mai avem o săptămână şi se fac 10 ani de când a avut loc tragedia de la Colectiv - şi până în prezent, când o nouă tragedie a zguduit Bucureştiul, nouă guverne şi zece miniştri ai sănătăţii au vorbit despre construirea centrelor pentru mari arşi şi a spitalelor noi.

Niciunul, dar niciunul, nu a dus proiectele la capăt. Toţi au anunţat planuri, termene şi hărţi ale speranţei, dar, în realitate, nu s-a construit nimic.

Nouă guverne şi zece miniştri ai sănătăţii au venit şi au plecat, fiecare cu propriile planuri şi declaraţii politice. Niciunul nu a reuşit să finalizeze ceea ce ar fi trebuit să fie o prioritate naţională.

Domnilor guvernanţi, câţi copii şi oameni nevinovaţi mai trebuie să moară ca să se schimbe ceva?

Familiile celor decedaţi au nevoie... (I se întrerupe microfonul.)

(Revine la prezidiu.)

Mulţumesc.