Parliamentary debates

Doamna Antoneta Ioniţă:

"Medicina de familie, tratată mereu cu «ocaua mică»"

Am atras de mai multe ori atenţia că România se află printre ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte reţeaua medicinei de familie. În toate ţările civilizate, aceasta este privită cu responsabilitate, ca prima verigă a unui sistem sanitar funcţional, cu cea mai mare adresabilitate. Un sistem de asistenţă medicală primară funcţional înseamnă prevenţie, înseamnă mai puţini pacienţi care ajung în ambulatoriile de specialitate, la spital sau la unităţile de primiri urgenţe. Înseamnă, în egală măsură, pacienţi supravegheaţi care îşi primesc tratamentul şi care sunt îndrumaţi spre consult de specialitate, imediat ce sunt observate anumite simptome.

La finalul săptămânii trecute, medicii de familie din România s-au întâlnit şi au dezbătut din nou pe marginea problemelor cu care se confruntă. Cea mai serioasă rămâne, de ani de zile, subfinanţarea, pentru că cei care s-au aflat la Palatul Victoria au refuzat să înţeleagă că alocările pentru medicina de familie sunt o investiţie, şi nu o cheltuială. Cele peste 11.000 de cabinete ale medicilor de familie primesc fonduri insuficiente, lucru recunoscut chiar de Ministerul Sănătăţii. În plus, veniturile personalului medical din asistenţa primară sunt mult mai mici decât cele ale medicilor şi asistenţilor care lucrează în spitale sau în alte segmente ale sistemului public de sănătate, ceea ce înseamnă o inechitate şi o discriminare.

Studiile realizate de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie arată că, pentru o funcţionare corectă a sistemului, ar fi necesară alocarea unui procent de minimum 9% din Fondul Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. În prezent, în România, procentul alocat medicinei de familie nu depăşeşte 6% din totalul fondurilor alocate sănătăţii şi reprezintă mai puţin de jumătate faţă de media europeană de 13%. Mai mult, tinerii medici, cei care ar putea intra în sistem, nu beneficiază de nicio facilitate pentru dotarea cabinetelor, pentru amenajarea acestora, în ciuda numeroaselor promisiuni. Una dintre ultimele variante vehiculate a fost accesarea unor credite din care să-şi plătească inclusiv asistenta medicală, fapt nemaiîntâlnit în Europa.

Pe fondul lipsei de atractivitate, criza de medici de familie nu a mai putut fi evitată în România. A devenit o realitate care se adânceşte în fiecare zi. Sunt peste 500 de comunităţi, în special rurale, care nu au medic de familie. Numărul medicilor de familie, raportat la 100.000 de locuitori, devine tot mai mic, iar în următorii ani, lucrurile se vor complica şi mai tare, în condiţiile în care media de vârstă a acestei categorii de specialişti este 55 de ani. Mă întreb şi vă întreb - cum va arăta asistenţa primară peste 10-12 ani, când aceşti oameni vor ieşi la pensie? Este o întrebare pe care, se pare, doar noi ne-o punem, nu şi cei care ar trebui să fi luat decizii în baza unor previziuni. Responsabilii din Ministerul Sănătăţii par să nu se uite nici pe statistici, nici pe analize, aşa că, au decis pentru acest an să scoată la rezidenţiat, pentru medicii de familie, cu 300 de locuri mai puţine decât anul precedent. În faţa unor astfel de evidenţe, nu îţi rămâne decât să te întrebi, din nou - iresponsabilitate crasă, incompetenţă, sau, pur şi simplu, rea-voinţă? Indiferent care ar fi răspunsul, probabil câte ceva din fiecare, un lucru este cert - cei care au de suferit sunt pacienţii, cărora li se îngrădeşte accesul la servicii medicale, garantat de Constituţie. Tot ei au de suferit din cauza numărului mic de medici, care sunt nevoiţi să consulte tot mai mulţi pacienţi.

Ţinând cont de toate acestea, poate că a venit momentul să se renunţe la "ocaua mică", atunci când vine vorba despre medicina de familie, să fie tratată cu responsabilitate, aşa cum românii, indiferent că vorbim despre pacienţi sau despre cadrele medicale, au şi ei dreptul!