Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.3 | Nicolae Groza - sublinierea unor situaţii reale cu care se confruntă municipiul Râmnicu Vâlcea; | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Domnul deputat Nicolae Groza şi se pregăteşte domnul deputat Arpad Marton. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Societatea Comercială "Uzinele Sodice Govora SA" este singurul producător de sodă calcinată din Europa. Societatea respectivă este în acelaşi timp consumatorul cel mai mare de energie electrică produsă şi livrată de RENEL din ţară, deoarece ponderea energiei electrice şi termice în costul produselor sodice este de 41%. Societatea comercială "Uzinele Sodice Govora" nu are centrală de termoficare proprie. Schimbarea cursului leu/dolar de la 6900 lei la 7300 lei, şi majorarea preţurilor de circa 3 ori a kw/oră începând cu 1 martie 1997 şi a gkal de la 1 mai 1997 a condus la acumularea unei datorii de 10 miliarde lei, faţă de RENEL, din care 2,3 miliarde lei sunt ale Centralei de termoficare - CET -Govora. Ca urmare, cele două întreprinderi, Societatea Comercială "Uzinele sodice GOVORA" şi CET - Govora au fost propuse de Guvern pentru închidere. Vreau să reliefez faptul că închiderea CET Govora înseamnă o contribuţie de circa 1/3 din cei 3500 de salariaţi care vor fi trimişi în şomaj. Trimiterea în şomaj nu mai este nici o noutate şi nici o curiozitate pentru economia României, dar subliniez situaţia cu totul specială a CET-ului - Govora. Aceasta în afară de deservirea Societăţii Comerciale "Uzinele sodice Govora", mai alimentează cu aburi de înaltă presiune 6 atm. şi alte 6 obiective industriale, printre care OLTCHIM Rm.Vâlcea, care prin rezultatele economice remarcabile a reuşit să iasă din lista neagră de lichidare a Guvernului actual. În acelaşi timp, CET Govora asigură încălzirea Municipiului Rm.Vâlcea. Întreb retoric, ce vor face cei circa 250 000 de locuitori ai Municipiului Rm.Vâlcea, fără încălzire în iarna 1997-1998, care deja a început, şi în iernile viitoare? De aceea, alături de locuitorii municipiului respectiv şi de uniunea sindicală teritorială CARTEL- ALFA - Vâlcea, cer emiterea unei hotărâri de Guvern, prin care CET Govora să fie scoasă din cadrul RENEL şi să fie transformată în societate comercială, iar printr-un sprijin financiar iniţial, CET Govora să-şi poată relua şi continua activitatea, care să asigure funcţionarea celor 6 întreprinderi şi încălzirea zecilor de mii de locuitori ai Municipiului Rm.Vâlcea. Vă mulţumesc. |



