Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 1999
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 1999
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.3 | Leonida Lari Iorga - invocarea reglementărilor legale şi a faptelor ce vin în apărarea P.R.M.; | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., doamna deputat Leonida Lari. |
|
Stimaţi colegi, Deşi s-au purtat discuţii despre scoaterea în afara legii a P.R.M., nu prea ne-am impacientat, cunoscând că legile ţării nu permit aşa ceva. Dar, după înfundarea la 18 ani de puşcărie a lui Miron Cosma, după măcelul săvârşit la Stoeneşti, după jenantul spectacol de la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin care se vrea anihilarea unui lider de partid, C.V. Tudor, şi apoi chiar şi a partidului ce deţine peste 20 procente din sufragiile electoratului, ne-am zis că avem parte de o dictatură a ciocoilor şi trebuie, pur şi simplu, să-i ajutăm să revadă legile pe care le-au votat ei înşişi, să se convingă, punct cu punct, că P.R.M. nu nimereşte sub incidenţa lor. Potrivit art. 4 alin. 2 din Constituţie, este interzisă orice discriminare în funcţie de apartenenţa politică - o reglementare care se aplică şi partidelor existente, că altfel s-ar crea un vacuum pentru un segment de populaţie şi, în consecinţă, haos în ţară. Potrivit Legii partidelor politice, art. 3 alin. 1: "Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile constituite conform prevederilor prezentei legi şi care acţionează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale". La acest articol, Curtea Constituţională ne mai oferă nişte lămuriri de rigoare, şi anume că este interzisă defăimarea ţării, a naţiunii române, îndemnul la război şi agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă, religioasă, incitarea la separatism teritorial sau la violenţă publică. Deci, toate acestea prezintă un pericol deosebit pentru caracterul unitar şi naţional al statului român. Şi acum, să le luăm pe toate la rând, cu grijă şi fără părtinire. Ce ar putea periclita unitatea, integritatea teritorială a României? Recunoaşterea unor zone autonome în chiar sânul ei, cu semnarea unor acorduri de cedare ale unor teritorii strămoşeşti. Care partide au votat şi au semnat Tratatul ruşinos cu Ucraina, de cedare a Bucovinei şi de dezintegrare teritorială? Partidul "România Mare"? Nu. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Partidul Nanţional Liberal, Partidul Democrat, U.D.M.R. Deci, au căzut sub securea legilor. În ce priveşte criteriile rasiale şi de divizionare teritorială, ce afectează unitatea statului român, care partide s-au făcut vinovate, ba înaintând proiectul de autonomie a Odorheiului Secuiesc, ba la al treilea Forum al maghiarimii, revendicând Ardealul românesc de la români? Care este partidul în cauză? P.R.M.? Nu. U.D.M.R. Iarăşi cade sub incidenţa legilor. Mergem mai departe. Care partide, într-un stat de drept, curmă manifestări paşnice, cele ale minerilor, nişte oameni necăjiţi, ce-şi cer dreptul la existenţă şi le curmă prin agresiune şi violenţă publică? P.R.M.? De unde! Când la unul dintre mitigurile de la Bucureşti, foarte calme de altfel, i-a înmânat şi flori Preşedintelui ţării. Deci nu P.R.M. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat şi Partidul Naţional Liberal, care, cu vărsările de sânge omenesc comise, au încălcat legile ţării până la Dumnezeu şi este necesară o dare de seamă minuţioasă asupra celor întâmplate, căci posturile de televiziune aservite puterii, TVR 1, PRIMA-TV, PRO-TV, muşamalizează faptele. Iar, cât priveşte "defăimarea ţării şi a naţiunii", cine se potriveşte acum mai bine pe banca acuzaţilor? P.R.M.? Nu, nicidecum, ci un Sabin Gherman, care "s-a săturat de România" şi visează "separatism teritorial", membrii Grupului de Dialog Social, alde Brucan, care ne consideră "un neam de proşti", alde Patapievici, care a zis că "poporul român e un fund şi un morman de fecale". şi atunci, dacă P.R.M. nu încalcă nici o lege a Ţării Româneşti, cum se face că P.R.M. este cel mai învinuit partid dintre toate, cele cu adevărat vinovate, pe care le-am enumerat până acum? Socoteala-i simplă: din întâmplare sau predestinare, în Revista "România Mare", condusă de preşedintele P.R.M., apar pamflete. Într-o ţară civilizată, orice politician s-ar întreba: "Ei, şi? Ce are pamfletul cu partidul?" Or, la noi, ca la nimeni! Conform DEX-ului, democratic, editat în 1996, "pamfletul este un gen literar care satirizează anumite realităţi sociale, anumite persoane, aspecte negative ale societăţii", pe când "partidul este o grupare de oameni, uniţi prin comunitatea concepţiilor politice, ideologice... |
|
Am să vă rog să încheiaţi. Mai sunt foarte mulţi colegi, care doresc să ia cuvântul. |
|
Gata. Închei. Este ultima frază. |
|
Vă rog... Vă mulţumesc. |
|
Da. Cu plăcere. "... partidul este o grupare de oameni uniţi prin comunitate de idei sociale, ideologice, politice..." Atunci, pe cine vreţi să scoateţi în afara legii, domnilor parlamentari şi judecători, pamfletul sau partidul? Chiar doriţi să rămânem fără acest gen literar pamfletul? |
|
Da. Vă mulţumim. Domnilor colegi, Vă rugăm să vă limitaţi timpul de expunere la 3 minute. Sunt foarte mulţi înscrişi şi la ora 9,30 trebuie să închidem acest punct de pe ordinea de zi. |



