Parliamentary debates

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Are cuvântul domnul deputat Simiti. Vă rog, domnule deputat!

Domnul Ioan Vida Simiti:

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Domnilor colegi,

Alocuţiunea mea de astăzi aş putea-o intitula "Chestiunea valorii în politica românească".

În sfera politicului, conceptul de valoare îşi găseşte cea mai corectă oglindire în structura unei elite politice veritabile, capabile să conştientizeze sensurile fundamentale de evoluţie ale unei societăţi, pe care, apoi, să le asimileze în modul cel mai fidel, onest şi moral. În fapt, cele două dimensiuni, conştientizare-asimilare, ar putea asigura o definiţie mulţumitoare a ceea ce noi numim astăzi "interes naţional", expresie la care, în ultimul deceniu, după cum foarte bine cunoaştem, au făcut apel numeroase personalităţi ale vieţii politice româneşti, deşi puţine s-au arătat dispuse să-i digere semnificaţiile cele mai profunde.

Nu ne vom permite, aşadar, să apreciem drept "exemplare" tabieturile politice ale ultimilor 10 ani, lucru care, de altfel, s-ar putea dovedi hazardat. În schimb, ni s-ar părea pertinent efortul depistării unor modele de conduită politică, adaptate la nevoile curente, în experienţa precomunistă a naţiunii române, când România a beneficiat de serviciile unei elite politice extrem de exigente cu sine înseşi şi care a făcut posibilă Marea Unire, lansând în plus societatea românească într-un ambiţios proces de modernizare. Dintr-o asemenea generaţie de excepţie a politicii au făcut parte personalităţi de referinţă, inclusiv pentru scena politică europeană, precum Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Gheoghe Brătianu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu şi, mai târziu, Corneliu Coposu.

Instaurarea comunismului avea să anuleze această tradiţie, bazată pe cele mai solide acumulări, adevărata elită politică a României, care lua calea gulagului stalinist, fiind substituită cu o clasă politică proletarizată, rudimentară şi primitivă. Îmi însuşesc pentru etapa ulterioară a anului ’45 conceptul de "clasă politică", pe care îl găsesc mai adecvat, din considerente calitativ-ideoligice, cât şi din raţiuni care derivă din anturajul semantic al respectivei epoci.

Din nefericire, fracturile semantice nu au fost şi singurele, ele fiind dublate de grave regresii calitative, care s-au menţinut pe tot parcursul celor 45 de ani de comunism, pentru noua clasă politică transbordată în România pe tancurile sovietice, devenind simtomatice trăsături ca: imoralitatea, corupţia, incapacitatea crasă, antiintelectualismul, antielitismul ş.a.

După 1989, reconstrucţia unei elite politice performante s-a dovedit extrem de dificilă, procesul pierzându-se într-o tranziţie prelungită, până în urmă, lipsită de orizonturi foarte clare. Vom fi de acord că diletantismul, corupţia, subintelectualismul au rămas pe mai departe repere definitorii pentru o generaţie de politicieni, care a moştenit prea multe dintre năravurile şi moravurile unei clase politice de formaţie kominternistă. Toate aceste limite, care tind să se cronicizeze şi care beneficiază de o largă percepţie publică, au întreţinut din plin în ultima perioadă eroziunea de imagine a clasei politice româneşti, având implicaţii imprevizibile asupra însuşi regimului democratic din România.

Depăşirea acestor involuţii, cu implicaţii dintre cele mai adânci, inclusiv în sfera social-economică, ar deveni posibilă numai printr-o schimbare radicală a atitudinii faţă de valoare. Şi aceasta, la nivelul întregului nostru spectru politic. România are astăzi nevoie de manageri politici adevăraţi, capabili să conceapă programe pentru gestionarea activităţilor politice, în scopul escaladării incertitudinilor actuale, şi nu pentru satisfacerea unor interese economice personale meschine.

Tocmai de aceea, nu ar fi lipsit de sens efortul delimitării câtorva elemente care să ne permită o mai bună apreciere a valorilor politice performante. Pentru cazul românesc, căruia nu îi este proprie existenţa unei elite politice profesioniste, o semnificaţie aparte o poate avea criteriul intelectual-profesional, adevăratele personalităţi care beneficiază de autoritate şi prestigiu fiind singurele care ar putea oferi perspectiva revalorizării clasei politice româneşti.

Apoi, profilul moral ar putea fi un al doilea indiciu de apreciere valorică. În actul politic propriu-zis, problematica moralităţii s-ar putea configura pe trei principale direcţii: asimilarea interesului public în deplina sa complexitate; abordarea matură şi responsabilă a conţinutului ofertei electorale; încurajarea unei conduite politice bazate pe onestitate în relaţia cu masa cetăţenilor, care constituie obiectul reprezentării politice.

Alte norme de evaluare a capacităţilor politice ar putea proveni din zona gradului de acceptare a principiilor de bază ale democraţiei, cât şi din modul de raportare la dimensiunea europenistă a politicii româneşti. În România, politica prezentului şi, mai ales, politica viitorului nu poate fi făcută de indivizi pentru care democraţia înseamnă cel mult un dezagreabil exerciţiu de oportunism politic. România are nevoie astăzi de o elită politică propriu-zisă, dispusă la o redefinire a exerciţiului politic în funcţie de parametrii valorici şi de performanţe optimi şi pentru care democraţia sau integrarea europeană să devină preocupări fundamentale şi nu formale. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Şi eu vă mulţumesc, domnule Simiti.