Lazăr Lădariu
Lazăr Lădariu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 24, 2000

Sittings of the Chamber of Deputies of October 24, 2000

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.3 Lazăr Lădariu - cronică amară a momentului românesc actual;

Domnul Vasile Lupu:

................................................

Urmează domnul Lădariu Lazăr. Se pregăteşte domnul Ceauşescu Gheorghe.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Când domnul Radu Sârbu, mai marele F.P.S.-ului, consideră bunurile românilor, precum cele de pe o proprie moşie, aşezând reproşurile aduse privind scoaterea economiei româneşti la mezat, drept "diversiune a unor invidioşi din umbră", făcându-se că nu ştie nimic despre privatizările şi mişculaţiile de pe la TEPRO-Iaşi, PETROMIDIA, ARLO-Slatina, PETROM, PETROTUB-Roman, SIRCOTUB-Zalău, PHOENIX-Baia Mare, SEVERNAV-Drobeta Turnu Severin, când fostele I.A.S.-uri sunt împărţite între directori şi neamurile lor, uitând cu totul de cei care acolo au trudit o viaţă întreagă, când ROMTELECOM şi CIMENTUL românesc sunt date cu dărnicie pe mâna străinilor, ceva e putred pe la vârful piramidei puterii actuale.

Când controlul Trezoreriei României este subordonat intereselor băncilor străine, prin Societatea privată TRANSFOND – adevărat "cal troian" în sistemul financiar românesc, când băncile străine câştigă enorm pe seama speculaţiilor legate de moneda naţională, prin manipularea ratei dobânzilor în folos propriu, ceea ce aduce României, din cauza devalorizării euro în raport cu moneda americană, o pierdere de 1 miliard de dolari pe an, păgubind deopotrivă bugetul de stat şi exportul unei economii în tranziţie, să închizi ochii, înseamnă a-ţi trăda neamul într-o poziţie antinaţională.

Când păgubiţii de la F.N.I., furaţi la drumul mare, ca în Codrii Vlăsiei, sunt aruncaţi pe scările Parlamentului, ca nişte saci de porumb, când indiferenţa autorităţilor permite să fie îndreptată bâta pe spinarea lor, când castana fierbinte a responsabilităţilor trece dintr-o mână în alta, când păcăliţii – majoritatea oameni vârstnici şi bolnavi declară greva foamei şi ies cu rândul în Piaţa Universităţii, pentru a atrage atenţia asupra lor, în timp ce alde Sorin Ovidiu Vântu, Nicolae Popa, Anton Sângeorzan, iuţi de picior, dar şi de mână, îşi iau partea bine tăiată, între 471 de miliarde şi respectiv 34 de miliarde lei din fond, pe la noi totul este posibil.

Când frigul, acum când "generalul Iarnă" iar i-a prins nepregătiţi pe mai marii clipei, întorcându-ne cu peste 10 ani îndărăt, spre îndemnul lui Ceauşescu "de a mai pune o haină pe noi", în apartamentele îngheţate, când nu sunt găsite cele 150 milioane de dolari pentru a ieşi din această situaţie, când sărăcia şi şomajul stăpânesc pe la noi, când locuitorii Romanului îşi vând casele şi pleacă în lume, când un părinte se aruncă cu copilul în braţe sub roţile maşinii, românul ajunge la limita răbdării şi a disperării.

Când Teser Fait ne aminteşte că în grânarul Europei azi turcii fac pâinea românilor cu făină ungurească şi păgubeşte statul român cu 86 miliarde de lei, când se fură pe rupte, când o justiţie coruptă şi politicienii vânduţi încurajează o mafie în floare, când ofiţeri argeşeni de poliţie sunt implicaţi până la gât în afacerile cu petrol, când "Ţigareta II" va ajunge la lumină doar la calendele greceşti, când puternicii zilei ne sfidează din limuzinele lor luxoase şi o duc după principiul "Trai, nineacă!", după ce au făcut una cu pământul o ţară şi au abandonat definitiv teritorii româneşti prin Tratatele cu Ucraina şi fosta U.R.S.S., pecetluind definitiv consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, când înfloreşte afacerea diplomelor false, iar un ************, pornit să pună mâna pe bunuri ale statului român de prin Oltenia, ameninţă public un reporter al Antenei 1, când mafia alcoolului stăpâneşte mii şi mii de miliarde într-o economie subterană, în timp ce România are, după părerea domnului comisar european Verheugen "şanse de a accede în U.E. la Paştele cailor", ceva ne spune că aşa nu se mai poate s-o ducem, iar cuţitul a ajuns la os.

În tot acest timp, cei care au distrus România, prin guvernările anterioare, îşi dau mâna într-o toamnă electorală, amintind de atmosfera dintr-un roman de Garcia Marchez.

Fundătura în care am ajuns este consecinţa logică a blestematului algoritm şi a "Contractului" mincinos "cu România".

O altă urmare, tot firească, între oamenii de onoare, ar fi demisia. Numai că onoare nu mai este.

Vă mulţumesc.