Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2001
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2001
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.3 | Cornel Popa - intervenţie în sprijinul unei bune funcţionări a sistemului cooperatist de credit; | ![]() |
||
|
Domnul deputat Popa Cornel. se pregăteşte doamna deputat Popa Constanţa, de la PRM. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cooperativele de credit ale cooperaţiei, asociate la Casa Centrală CREDITCOOP, sunt înfiinţate între anii 1950-1960, ele dobândind în timp şi o bună experienţă. De-a lungul acestei perioade, pe lângă activitatea de creditare, au făcut şi operaţiuni de mandat pentru CEC, pentru Loteria Naţională, Casa de Pensii, au participat până şi la subscrierea de cupoane cu ocazia declanşării procesului de privatizare. În 1996, Legea nr.109, a cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, le-a redat dreptul la patrimoniul confiscat abuziv în 1948 şi le-a numit "bănci populare", continuatoare a celor desfiinţate abuziv. La adoptarea acestei legi, în România existau în jur de 700 de cooperative de credit răspândite pe întreaga suprafaţă a ţării. Până în decembrie 2000, cooperativele erau asociate la nivel judeţean în comisii judeţene, apoi în case teritoriale judeţene, iar la nivel central, în Casa Centrală CREDITCOOP, numărul membrilor cooperatori ajungând la aproximativ 1.800.000. În anul 2000, aceste cooperative au acordat împrumuturi în valoare de 1.725 de miliarde de lei. Cooperativele bihorene au acordat aproape 9% din această sumă, mai exact 155 de miliarde de lei, unui număr de 21.572 de membri, detaşând judeţul, ca lider prin rezultate. Spuculându-se lacunele Legii nr.109/1996, s-au înfiinţat în marile oraşe ale ţării aşa-zisele cooperative de credit, cu încălcarea principiilor cooperatiste. Nu pomenim numele unor astfel de cooperative "independente", deoarece ele s-au făcut deja cunoscute prin numărul enorm de depunători care-şi aşteaptă restituirea depozitelor băneşti. Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 114/30.06.1999, suspendând înfiinţarea de noi cooperative de credit. Deci, această ordonanţă nu i-a determinat pe cei vizaţi să înceteze, extinzându-se noi agenţii la nivel de ţară. Guvernul a fost pus în situaţia de a reglementa din nou activitatea cooperativelor de credit prin Ordonanţa de urgenţă nr. 97/2000, cu 287 de articole, şi Ordonanţa de urgenţă nr. 272/2000, care, în afara părţilor bune, cum ar fi cele legate de supravegherea prudenţială, de indicatorii de solvabilitate, lichiditate, eficienţă economică, cuprinde şi prevederi ce afectează situaţia patrimonială, organizatorică şi economică a cooperativelor de credit. Dorim să atragem atenţia că activitatea cooperativelor de credit este preponderent cea specifică Caselor de Ajutor Reciproc care nu au prestat operaţiuni de tip bancar sau plasamente financiare riscante. Spre exemplu, la cooperativele de credit din Bihor, ponderea creditelor neperformante este nesemnificativă - sub 3%. Prin noua legislaţie, emisă anul trecut, în mod eronat se scot aceste unităţi din fireasca lor legătură de rudenie cu CAR-urile şi sunt plasate în zona unităţilor de factură bancară. Vreau, prin această intervenţie, să atrag atenţia tuturor colegilor parlamentari că este păcat să distrugem acest sistem prin adoptarea celor două Ordonanţe, nr. 97/2000, respectiv 272/2000, fără a ne apleca responsabil asupra lor, în aşa fel încât să nu afectăm interesele celor peste 1.800.000 de membri activi şi nici buna funcţionare a sistemului cooperatist de credit. |
|
Vă mulţumesc. |



