Adrian Moisoiu
Adrian Moisoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2001

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.3 Adrian Moisoiu - referire la "ofensiva de mari proporţii a propagandei maghiare împotriva statelor vecine";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Are cuvântul domnul deputat Adrian Moisoiu. Se pregăteşte doamna Leonida Lari.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Fantasma Imperiului Ungar străbate azi toate proiectele de lucru ale politicii maghiare. Culorile politice care s-au schimbat în timp n-au modificat doctrina ungarismului care-şi arată esenţa atunci când îmbracă haina Casei europene.

Pe frontul politic din Ungaria se vehiculează o teză bine concepută, prin care se spune că intrarea României în Europa ar trece prin Budapesta. Aceasta, însă, nu se referă la faptul că Ungaria este situată geografic la vest de România.

Ţara noastră se află în Europa şi poporul român este stăpân pe aceste meleaguri româneşti şi europene, în acelaşi timp, de peste 2000 de ani, când strămoşii actualilor maghiari europeni se aflau încă în pustietatea stepelor asiatice.

Noi ştim că cei care au inventat această teză şi o vehiculează cu obstinaţie nu se referă la geografie sau istorie. Ei ţintesc către scopuri cunoscute azi de către toată lumea. Sub masca interesului faţă de propriii conaţionali trăitori în ţara noastră, unde li s-au creat condiţii de viaţă şi de dezvoltare, uneori mai bune decât românilor, adică majorităţii, ei vizează scopuri revizioniste notorii, parte a obiectivului final al ungarismului, realizarea Ungariei Mari, sau a Ungariei Sfântului Ştefan.

Actualmente, suntem martorii unei ofensive de mari proporţii a propagandei maghiare împotriva statelor vecine. Pretextul este soarta grea a minorităţii maghiare din aceste state ameninţate - chipurile - cu deznaţionalizarea şi cu asimilarea. Minciuna şi calomnia, amestecul grosolan în treburile interne ale altor state, inclusiv desfăşurarea unor activităţi ilegale de incitare şi tensionare a relaţiilor interetnice şi de aţâţare a războiului civil, cum s-a întâmplat de curând în Iugoslavia, cum sunt şi în prezent, cu reverberaţii în întreaga lume, sunt folosite din plin în atingerea obiectivului programat, dar, deocamdată, încă bine mascat – revizionismul.

Ofensiva continuă şi în forţă susţinută de elementele extremiste din Ungaria, de unii reprezentanţi ai organismelor internaţionale, de forţe oculte ale diasporei ungare mondiale în ceea ce priveşte revendicările şi drepturile minorităţii maghiare la autoguvernare, drepturi colective, autonomie teritorială pe criterii etnice, contacte multiple la zonele de frontieră, reclamaţii nu numai în România, ci şi în celelalte ţări vecine cu Ungaria, nu vizează o mai mare deschidere sau accesibilitate a frontierelor ci, de fapt, anularea frontierelor cu statele vecine şi, prin aceasta, dispersarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale acestora prin crearea pe teritoriul lor, aşa cum spuneam, a unei Ungarii Mici, preludii ale unei Ungarii Mari, ce se inoculează tenace şi cu grijă prin educaţia familială, religioasă şi şcolară a fiecărui maghiar.

Este deosebit de semnificativ faptul că miniştrii de externe sau alţi înalţi demnitari maghiari, în diverse luări de poziţie, referindu-se la atitudinea Ungariei faţă de România, şi-au exprimat pretenţia absurdă ca pentru îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare, România trebuie să-şi înscrie în propria Constituţie prevederea că este un stat multinaţional, o idee absurdă atâta timp cât ponderea minorităţilor în ansamblul populaţiei statului nostru este în jur de 10%.

Ne-am obişnuit cu acuzele prin care se arată că minoritatea maghiară din România nu are drepturi, în acest sens publicându-se în Ungaria anual sute de cărţi, studii sau articole. Ne-am obişnuit cu ideea că Ungaria cheltuie anual sute de milioane de dolari pentru propagandă antiromânească. Ne-am obişnuit cu organizarea unor manifestări ştiinţifice de către foruri particulare sau oficiale, la care se vehiculează teze şi idei revizioniste sub masca iredentismului faţă de conaţionalii minoritari trăitori în ţările vecine. Ne-am obişnuit cu organizarea de fundaţii şi centre culturale etc., finanţate direct de statul maghiar sau prin intermediari din diaspora maghiară care desfăşoară de fapt activităţi directe de propagandă revizionistă şi iredentistă. Ne-am obişnuit chiar cu amestecul grosolan în treburile interne ale României. Dar vine o vreme când te întrebi: până când se vor permite toate acestea?

"Niciodată o cetate n-a fost cucerită cu un plan sau cu viclenie, ci cu vitejia celor din afară, sau cu prostia celor dinăuntru", spunea marele Nicolae Iorga.

Conducătorii UDMR ne dispreţuiesc. Şi au de ce. De 11 ani, ei au obţinut orice de la diversele guvernări. UDMR-ul încearcă - şi uneori reuşeşte – să exploateze timiditatea, inconsecvenţa şi lipsa de fermitate a românilor, a guvernanţilor noştri. Prin demersurile lor legislative, a căror substanţă se află dincolo, în Ungaria, ei urmăresc cantonizarea României după modelul Elveţiei, federalizarea ei, transformarea ei într-un stat multinaţional, iniţial creând un stat în statul românesc, ca apoi să-l alipească Ungariei.

Am ocazia să mă adresez celor care au avut şansa vieţii lor de a conduce astăzi România, care, venind la conducere în urmă cu 11 ani, au lansat un program prin care românul a fost tot mai oropsit. S-a uitat, din păcate, de Mihăilă Cofariu, s-a uitat de modul în care au fost prezentate lumii evenimentele din 20 martie 1990 de la Tg.Mureş, s-a uitat de raportul Harghita-Covasna şi de crimele de acolo, s-a uitat de războiul plăcuţelor bilingve, s-a uitat de românii din Harghita şi Covasna care, în mod continuu, sunt supuşi deznaţionalizării.

În regimul de dinainte de 1989, nu s-a abătut vreo prigoană deosebită asupra minorităţilor din ţara noastră. Ba, mai mult, ei au fost chiar privilegiaţi, ocupând locuri cheie în partid şi administraţie. Să nu uităm, sau se ne amintim, doar, de Vasile Luca, de Alexandru Moghioroş, de Ianos Fazekas, de Kiraly Karoly sau Domokos Geza, care toţi erau maghiari, dar şi de Ana Pauker, Teohari Georgescu, Constanţa Crăciun şi atâţia alţi evrei. În Comitetul Central şi în Marea Adunare Naţională, în Guvern, minorităţile erau reprezentate corespunzător cu ponderea lor.

În toată ţara, românii şi maghiarii, saşii, sârbii, sau ţiganii trăiau, munceau, sărbătoreau şi duceau lipsuri împreună. Ion, Ianos, Iohan, ca vecini şi săteni, au muncit şi au împărtăşit bucuriile şi necazurile vieţii fără să ţină seama de declaraţiile celor de sus. Acest cod de comportare, bazat pe cele mai simple şi sincere reguli, solide, a asigurat liniştea de viaţă şi de muncă atât a românilor, cât şi a celorlalţi minoritari.

Judeţele cu populaţie mixtă au primit fonduri pentru investiţii, s-au construit obiective industriale puternice, centre urbane, culturale şi universitare.

În perioada 1952-1968, la indicaţia şi sub auspiciile lui Stalin, a funcţionat Regiunea Autonomă Maghiară, care avea un statut de stat în stat, românii fiind asimilaţi şi marginalizaţi. Desfiinţată în 1968, prin reorganizarea administrativ-teritorială şi revenirea la judeţe, măsura a produs nemulţumire în rândul maghiarilor. Dovadă că, imediat după 1989, s-a încercat imediat să se reînfiinţeze Regiunea Autonomă Maghiar㠖 o mică Ungarie plasată în centrul unei mici Românii.

Devastările, crimele, actele bestiale de la Tg.Mureş, din judeţele Harghita şi Covasna sunt mărturii ale acestor proiecte. Acesta este contextul, doamnelor şi domnilor, în care consiliile judeţene Harghita şi Covasna au devansat cu acte în regulă intrarea în funcţiune a Legii administraţiei publice, cu câteva săptămâni mai repede, pe care dumneavoastră aţi votat-o.

Astfel, se înfiinţează regiunea pământului secuiesc şi care, prin extindere spre judeţul Mureş, va deveni probabil Ţara Secuilor. Întrebarea este: a căror secui? De îndată ce la ultimul recensământ – cel din ianuarie 1992 – s-au înregistrat doar 831 de secui. Astfel, se loveşte în art.1 al Constituţiei, care spune că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Astfel, se încalcă Legea administraţiei publice locale în ansamblu şi mai ales în art.4 şi art.104 d), în ceea ce priveşte atribuţiile consiliilor judeţene. Astfel, se încalcă Legea siguranţei naţionale. Astfel, se încalcă Legea împărţirii teritorial-administrative a României. Astfel, se creează un precedent deosebit de periculos, care riscă să se întindă la nivelul întregului Ardeal. Astfel, se creează un Kosovo în chiar centrul României şi care astfel riscă să declanşeze probleme de o deosebită gravitate.

Logica elementară presupune un echilibru în toate. De aceea, unor exagerări privind drepturile, precum autoguvernarea, drepturi colective, limba oficială a statului, confortul minorităţii, emise în mod absurd de liderii radicali ai UDMR-ului, trebuie să li se opună problema obligaţiilor, a responsabilităţii şi mai ales a loialităţii faţă de Guvern şi ţara care-i găzduieşte.

Într-o abordare consecvent democratică, drepturile cele mai veritabile sunt drepturile omului. De ele trebuie să se bucure toţi cetăţenii unei comunităţi, indiferent de etnie sau religie. De aceea, se doreşte astăzi ca Declaraţia universală a drepturilor omului să fie completată cu Declaraţia universală a datoriilor şi responsabilităţilor omului. În nici o ţară a Europei nu s-ar fi votat o asemenea Lege a administraţiei publice locale şi a batjocoririi sentimentului naţional.

Stimaţi colegi, care aţi votat legea, nici neprietenii nu cred că vă apreciază! Care a fost şi care este preţul puterii, domnule Iliescu? Domnule Roman? Domnule Stoica? Domnule Constantinescu? Odată va trebui să răspundeţi, să daţi socoteala! Sunt informat că deja sunteţi traşi la răspundere de către electorat.

Închei, transmiţându-vă urarea unui bătrân ţăran ardelean: Vă doresc atâta bine dumneavoastră şi familiei, cât aţi făcut şi faceţi şi dumneavoastră acestei ţări. Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Şi vă rog, pe viitor, să aveţi în vedere că există un timp limită stabilit. Aţi depăşit cu foarte mult acest timp. Deci, am rugămintea la ceilalţi colegi să-şi revadă textele în aşa fel încât să poată vorbi toţi cei înscrişi până la ora pe care o avem în program.