Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petre Posea, va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Petre Posea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Marea Unire".

Secole de-a rândul, poporul român a existat pe teritoriul Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, dezvoltarea conştiinţei de neam şi afirmarea conştiinţei naţionale dând un nou conţinut şi un puternic impuls luptei sale pentru făurirea statului naţional unitar român. Strânsele relaţii economice dintre ţările române, apariţia unei pieţe interne incipiente, precum şi lupta comună împotriva cotropitorilor străini au constituit elemente care au făcut posibile încercările de unificare politică a ţărilor române încă din sec. al XVI-lea.

Încercarea izbutită la 1600, a lui Mihai Viteazul, de unificare, deşi de scurtă durată, a avut o semnificaţie istorică deosebită, ea căpătând valoare de simbol pentru lupta ulterioară a poporului român: anul 1859, când cele două Ţări Româneşti aveau să se unească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza într-un singur stat naţional, România, precum şi câştigarea independenţei depline la 1877 devin momente de răscruce pe drumul realizării unirii noastre naţionale.

O România modernă, în graniţele sale fireşti, se va forma abia în 1918. Lupta poporului român pentru desăvârşirea unităţii sale statale se va desfăşura în forme diverse, atât în teritoriile aflate sub dominaţie străină: Basarabia, Bucovina şi Transilvania, cât şi în vechea Românie, statul român constituind forţa de susţinere a luptei naţionale, în jurul căruia se va realiza, la 1 Decembrie 1918, idealul unităţii noastre naţionale.

Un prim pas din drumul lung parcurs pentru desăvârşirea unităţii statale realizate acum 85 de ani a fost făcut de Basarabia, străvechi pământ românesc, rupt din trupul ţării în 1812, de către Rusia ţaristă. Aici, la Chişinău, în memorabila zi de 27 martie 1918, Sfatul Ţării, organ reprezentativ democratic al întregii populaţii dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră: "A hotărât - şi pentru totdeauna - unirea cu Patria mamă".

La 25 noiembrie, acelaşi an, la Cernăuţi, Congresul Naţional al Românilor din Bucovina, provincie românească ce fusese ocupată de Habsburgi în anul 1775, avea să proclame unirea necondiţionată a acestei părţi a Moldovei de Nord cu România.

În Transilvania, convocarea pentru 1 Decembrie, la Alba Iulia, în numele Marelui Sfat al Naţiunii Române, a Marii Adunări Naţionale Constituante a fost primită cu mare entuziasm de toate cercurile româneşti, indiferent de vederile lor politice şi sociale. aici, în cetatea istorică a neamului românesc, în afară de cei 1228 de delegaţi aleşi, au venit din toate colţurile ţării, pe o vreme geroasă, lăsând pentru o zi grijile lor acasă, peste 100.000 de oameni, pentru a hotărî unirea Transilvaniei cu România.

"Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească - se preciza în primul punct al Rezoluţiei - adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tututor teritoriilor locuite de dânşii cu România."

A doua zi, Ion I. C. Brătianu, Preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul Afacerilor Străine ale României, avea să primească, la Bucureşti, delegaţia ardelenilor, care aducea Actul Unirii Transilvaniei cu Patria-mamă. "De o mie de ani vă aşteptăm şi aţi venit, ca să nu ne mai despărţim niciodată!", au fost cuvintele şefului Guvernului român, care a asigurat delegaţia ardeleană că în politica externă: "România va fi strâns legată de Aliaţi, acţionând pentru deplina realizare a drepturilor neamului, sprijinite ,pe atâtea jertfe şi exprimate cu hotărâre de toate ţinuturile locuite de români".

Marele patriot şi om politic român a glăsuit, testamentar: "Spuneţi tuturor fruntaşilor din Ardeal, aduceţi la cunoştinţa întregii suflări româneşti din Transilvania că /din/ graniţele României întregite, stabilite de comun acord cu Puterile Aliate şi consfinţite prin jertfirea a 800.000 de vieţi româneşti (...) nu înţeleg să cedez o palmă de pământ, căci este un drept al nostru (...) şi înţeleg să lupt din toate puterile mele ca drepturile noastre, care n-ar trebui să fie discutate, să nu fie câtuşi de puţin ştirbite".

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 avea să fie ratificată prin decrete ale statului român independent şi recunoscut de Tratatele de la Paris din anii 1919-1920, care ne-au făcut altceva decât să ia act de existenţa unui fapt împlinit: "Înfăptuirea marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 nu este, deci, un dar sau rodul unor conjuncturi interne sau internaţionale. Unirea a făcut-o naţiunea română."

Dar Marea noastră Unire, ce a configurat o Românie în graniţele sale fireşti, nu a fost "pentru totdeauna", cum hotărât declara Sfatul Ţării de la Chişinău la 27 martie 1918. Presiuni externe şi dictate odioase au luat românilor ceea ce, cu atâta trudă, făuriră.

Astăzi, la a 85-a aniversare a Marii noastre Uniri, să ne aducem aminte, mai mult ca oricând, de aceste momente memorabile ale istoriei Patriei şi să întâmpinăm marea noastră sărbătoare de la 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, cu încredere deplină că jertfele înaintaşilor noştri nu au fost zadarnice. Să păşim împreună în mileniul III, într-o România unită şi indivizibilă, democratică şi prosperă, demnă de a intra în rândurile civilizaţiei europene!

Domnule preşedinte, vreau să mai depun o declaraţie politică: "Alianţa PNL-PD, demagogie şi amatorism".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.