Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Petre Posea. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Petre Posea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi este intitulată: "Oameni de ieri, dăinuie veşnic în inima şi conştiinţa urmaşilor".

Nu mai constituie o noutate faptul că multe din localităţile judeţului Buzău, ca şi din întreaga ţară, au dat culturii şi ştiinţei noastre oameni de seamă deveniţi peste timp personalităţi marcante ale acestora, iar în semn de preţuire, dar mai ales ca memoria acestora să nu fie uitată, edilii locali, familiile lor, descendenţii au făcut tot posibilul ca, prin diferite iniţiative în care au pus suflet, dăruire şi investiţii, anumite edificii sau aşezăminte de cultură să le poarte numele.

În acest context, Ioan Irineu Mihălcescu se poate situa în catalogul biografiilor de excepţie, el însuşi fiind o personalitate de excepţie pentru cultura, ştiinţa şi biserica româneacă. Iar dacă îl evocăm, prilejul ne-a fost oferit de evenimentul petrecut sâmbătă, 24 aprilie a.c., când în satul său natal, Valea Viei, comuna Pătârlagele, judeţul Buzău, a avut loc sfinţirea şi dezvelirea unui bust comemorativ pe locul în care există casa (reconstruită), devenită cu această ocazie edificiu memorial, în care Ioan Irineu Mihălcescu a văzut lumina zilei la 23 aprilie 1874.

Manifestarea a demarat printr-o slujbă de pomenire la biserica din sat, ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu P.S. Epifanie Norocel, episcop al Buzăului, la care au participat personaităţi de marcă ale comunei, judeţului şi nu numai.

A continuat apoi într-o atmosferă deosebită, la casa memorială ce s-a inaugurat şi care îi poartă numele, unde, după dezvelirea bustului comemorativ, alături de familie au fost şi au cuvântat despre viaţa şi opera celui ce a fost Irineu Mihălcescu înalte personalităţi culturale, politice şi ştiinţifice din judeţ şi din ţară.

Este cinstea contemporanilor, descendenţi ai familiei Mihălcescu, fii ai satului Valea Viei, a edililor localităţii şi altor personalităţi locale că nu şi-au uitat înaintaşii care au făcut şi fac cinste satului în care s-au născut. Între aceştia şi Ioan Irineu Mihălcescu, care, după absolvirea şcolii primare, se înscrie la gimnaziul de băieţi din Buzău (1887-1889), coleg în primul an cu viitorul savant C.I. Parhon, iar după doi ani se transferă la seminarul teologic din oraş, dar pe care îl termină la Bucureşti (Seminarul Central).

Remarcat pentru calităţile sale sufleteşti şi inteligenţă, din clasa a VIII-a este admis ca preparator la limba greacă. Între anii 1895-1899 urmează Facultatea de Teologie din Bucureşti şi îşi dă şi licenţa cu teza "Sinodul al treilea ecumenic din Efes". În paralel, a audiat şi cursurile de filosofie susţinute de Titu Maiorescu şi Dumitrescu-Iaşi (la Bucureşti).

Între 1901-1903 se specializează la Berlin şi Leipzig, unde audiază cursurile renumiţilor profesori Paulsen şi Simmel. Îşi ia doctoratul în filosofie la Leipzig cu o teză prin care analiza o serie de probleme teologice de pe poziţiile ortodoxiei, în comparaţie cu gândirea protestantă germană ("Darlung und kritik der religions philosophie Sabatiers"), prin această valoroasă lucrare Biserica Ortodoxă Română descoperindu-şi vocaţia teologică pe care Ioan Irineu Mihălcescu o va afirma timp de peste patru decenii pe plan european şi mondial.

Din 1908 este profesor titular la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, decan al facultăţii (1927-1929), între 1933-1936 decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău (1926-1927), perioadă în care a scris cca 600 studii, manuale, traduceri, recenzii (17.500 pagini tipărite şi peste 150.000 pagini de manuscris, între care şi cel al cursului său de teologie dogmatică şi simbolică).

Studiile sale de dogmatică, apologetică şi istoria religiilor, ca şi traducerile din limbile clasice l-au impus ca pe unul din marii teologi români ai timpului său şi ca primul cercetător român al istoriei religiilor, elogiat de tânărul pe atunci Mircea Eliade. În anul 1923, la 49 de ani, Irineu Mihălcescu se preoţeşte, ceea ce i-a permis, după pensionare, o rapidă ascensiune în ierarhia bisericii.

În 1936 este arhiereu - vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, locţiitor de episcop al Râmnicului Noul Severin (noiembrie 1939) şi mitropolit al Moldovei (17 decembrie 1939 - 16 august 1947), rang ce-i deschide perspectiva alegerii sale, conform tradiţiei, ca Patriarh al României.

De asemenea, Irineu Mihălcescu a fost un remarcabil profesor, pregătind timp de 35 de ani mai multe generaţii de teologi, dar şi un prestigios om de cultură, reuşind să se impună încă de tânăr în faţa elitei culturale a capitalei printr-o lucrare premiată la Universitatea din Bucureşti ("Istoria bisericii române de la 1800 la 1850 şi a literaturii teologice din aceeaşi epocă").

Opera sa este comparabilă cu cea a unui alt titan al culturii noastre, Nicolae Iorga.

După ocuparea ţării de către trupele sovietice, se manifestă ca un adversar de temut al comunismului ateist, atitudine despre care se aminteşte în lucrarea "Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului".

Pe 5 aprilie 1948 moare în condiţii suspecte (se pare, intoxicat cu ciuperci) la mănăstirea Agapia, unde fusese obligat să se retragă, victimă a bolşevismului şi marxismului ateu.

Spirit inventiv şi deschis, Irineu Mihălcescu s-a bucurat de elogii din partea Occidentului pentru studiile sale despre gândirea protestantă, iar relaţiile sale cu Masoneria, la care ulterior se va raporta critic, sunt de notorietate publică.

Prin acţiunea de prestigiu la care am făcut referire, dar şi prin faptul că Ioan Irineu Mihălcescu a devenit în urmă cu ceva timp "patron spiritual" al Bibliotecii comunale Pătârlagele, se îndeplineşte şi una din cele mai arzătoare dorinţe ale Marioarei Sburlan, şi anume ca memoria tatălui său nu va fi dată uitării.

Astfel, generaţiile viitoare vor şti cine a fost Ioan Irineu Mihălcescu, ce semnificaţie are numele său pentru localitatea Pătârlagele, respectiv pentru satul natal Valea Viei, fiind în acelaşi timp un exemplu demn de urmat pentru urmaşi.

Vă mulţumesc.

Permiteţi-mi să mai depun o declaraţie politică de-a mea.