Gheorghe Firczak
Gheorghe Firczak

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.96/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.3 Gheorghe Firczak - declaraţie referitoare la Congresul mondial al rutenilor, Krynica 2005";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul domnului Gheorghe Firczak. Va urma domnul Dumitru Bentu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea se intitulează "Congresul mondial al rutenilor, Krynica 2005."

Avem deosebita bucurie şi onoare de a prezenta opiniei publice româneşti participarea delegaţiei Uniunii culturale a rutenilor din România la al VIII-lea Congres Mondial al rutenilor de la Krynica, Polonia, în perioada 23-26 iunie.

Emoţia noastră a fost profundă pentru că în anul 2002, acolo, la Krynica, am avut prima întâlnire cu cei din Consiliul Mondial al Rutenilor, marcându-ne existenţa şi intenţiile. De atunci, colaborarea cu rutenii din lumea întreagă a devenit amplă, coordonatele sale evidenţiind dorinţa menţinerii şi afirmării identităţii rutene prin cultură.

Bucuria revederii este dovada supremă a intenţiilor constructive ale rutenilor de pretutindeni de a promova colaborarea ca mijloc de perpetuare a identităţii rutene.

S-a menţionat din nou că rutenii din România sunt singurii ruteni care se bucură de reprezentare parlamentară, că şi în celelalte ţări ale Europei central răsăritene ar trebui să se ajungă la acest nivel de abordare a problematicii minorităţilor naţionale.

Am fost copleşiţi atunci când congresul a votat cu o majoritate covârşitoare ca viitorul forum mondial să se desfăşoare în anul 2007 în ţara noastră. Ne bucurăm, pentru că este o confirmare a aprecierilor activităţii desfăşurate de uniunea noastră.

În final, toate delegaţiile şi-au manifestat satisfacţia că în anul 2007, când deja ţara noastră, sperăm, va fi membră a Uniunii Europene, vor fi prezente la rutenii din România. Trebuie să menţionăm că, în continuare, uniunea noastră deţine pentru încă doi ani mandatul de vicepreşedinte al Consiliului Mondial al Rutenilor, tot ca o apreciere a activităţii desfăşurate până în prezent.

Un moment de bucurie a fost acceptarea rutenilor din Croaţia în marea familie ruteană şi alegerea unui reprezentant al lor în Consiliul Mondial al Rutenilor, în persoana doamnei Liupca Falc.

Suntem bucuroşi şi mândri totodată că participarea noastră la acest congres a fost o reuşită, în primul rând pentru că am promovat după puterile noastre imaginea României printre rutenii de pretutindeni, demonstrând că politica românească în domeniul minorităţilor naţionale poate fi un model. În al doilea rând, pentru că prin efortul nostru, afirmarea identităţii rutene se manifestă cu consistenţă la cel mai înalt nivel.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.