Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

PD, Romanescu marcel. Nu este.

Igaş Traian Constantin. Nu este.

Buda Daniel. Nu este.

PRM, Moisoiu Adrian.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi este intitulată "Cine nu investeşte în educaţie va fi obligat să investească în puşcării".

Sub flamura reformei care trebuia să transforme din temelii şcoala românească, asistăm astăzi la un dezastru al acesteia, dorit probabil de mulţi, atât din ţară, cât şi din afara ei.

După o serie de proteste care au început pe 12 septembrie, o dată cu începerea noului an şcolar, profesorii din învăţământul preuniversitar şi universitar, adică circa 20% din populaţia ţării, au intrat începând de ieri, 7 noiembrie, în grevă generală pe termen nelimitat.

Faţă de celelalte săptămâni începute cu scandaluri politice şi despărţiri de Fondul Monetar Internaţional, acum vorbim de educaţie şi de bani. Pentru învăţământ este necesar minimum 6% din produsul intern brut, după ce iniţial a fost alocat doar 3,7%. Ca urmare, aproximativ 34 de mii de cadre didactice, peste 660 de mii de studenţi şi 3.500.000 de elevi au renunţat la cursuri, până când Guvernul nu va aloca educaţiei un procent suficient de mare din PIB pentru ca astfel învăţământul să se apropie de nivelul european.

Evenimentul a debutat în comisiile pentru învăţământ reunite de la Camera Deputaţilor şi Senat, unde ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, după ce în prima zi, sfidându-i pe cei prezenţi, s-a eschivat să se prezinte, a declarat tranşant, dând dovadă de aroganţă, desconsiderare şi dispreţ, că nu există bani şi, ca urmare, acestea au respins proiectul de buget pentru învăţământ pe anul 2006.

Degeaba promisiunile ulterioare ale premierului Călin Popescu Tăriceanu de sâmbătă 5 noiembrie în faţa liderilor celor 4 federaţii sindicale din învăţământ, pentru a-i face pe profesori să renunţe la grevă. Lipsa dialogului preliminar şi antecedentele din anii trecuţi când, de asemenea, s-au făcut promisiuni care ulterior au fost neonorate, şi-au spus cuvântul.

Sunt şcoli care n-au primit materiale didactice de 15 ani, nu au mai fost reparate, şi ca atare stau să cadă sau chiar au şi căzut la inundaţii, cursurile se desfăşoară în condiţii mizerabile, iar despre salarizarea profesorilor să nu mai vorbim. Este o dramă să fii profesor, după cum este un mare act de curaj şi trebuie să iubeşti nespus de mult meseria de dascăl ca tânăr fiind să rămâi într-un sistem desconsiderat de cei care după ce au trecut, vai de capul lor, prin băncile şcolii, ca de exemplu, preşedintele ţării, uită că în campaniile electorale au declarat că învăţământul reprezintă o prioritate naţională.

Salarizarea profesorilor este factorul esenţial prin care se explică motivaţia de a fi dascăl, care te determină de a te dărui cu trup şi suflet sistemului. Un învăţământ subfinanţat nu poate să asigure calitate oricâte legi ale calităţii vom elabora, după cum fără susţinere politică nu se poate asigura o finanţare corespunzătoare.

Şcoala românească este încă o şcoală europeană care, în condiţii deosebit de grele, incredibil, mai are încă rezultate şi valori. Trebuie să se reţină însă că cine nu investeşte în educaţie va fi obligat să investească în justiţie şi în puşcării.

Voi sublinia principalele solicitări ale cadrelor didactice: salariul minim de 250 de euro pe lună în anul 2006, subvenţie pentru carte de 200 euro pe an, subvenţie pentru ţinuta vestimentară 250 euro pe an şi pentru acces la internet 10 euro pe lună, acordarea de tichete de masă.

Finanţare corespunzătoare şi salarizare la nivelul importanţei domeniului, grija şi respectul pentru salariaţi sunt principalele priorităţi pentru care trebuie efectiv să se bată un ministru. De aceea viitorul ministru al învăţământului are obligaţia să fie ferm şi să ţină cont de tot ce s-a făcut de către cei care au fost înaintea sa, de realităţile şcolii româneşti şi să nu subordoneze şcoala politicului.

Acelaşi lucru ar trebui să-l facă domnul Marko Bela, ministrul de stat care coordonează învăţământul şi se preocupă doar de frustrările minorităţilor.

Acţiunea cadrelor didactice nu are voie să fie aruncată la hârdău. Greva generală nu este făcută pentru salarii, ci pentru viitorul României. Răbdarea oamenilor a ajuns la limită.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.