Lia Olguţa Vasilescu
Lia Olguţa Vasilescu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.60/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.3 Lia Olguţa Vasilescu - sesizarea unui caz de incompatibilitate: domnul senator Radu Berceanu;

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

În continuare, mulţumindu-i domnului deputat Apostolache, dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PRM, doamnei deputat Lia Olguţa Vasilescu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi am adresat două cereri: una Procurorului general al României, domnul Ilie Botoş, şi alta doamnei ministru al justiţiei, Monica Macovei, prin care le-am sesizat falsurile din declaraţia de avere şi de interese a senatorului Radu Berceanu care a uitat să treacă două firme la care are calitatea de administrator.

În declaraţiile de avere şi de interese ale domniei sale apare ca asociat, împreună cu soţia, la SC AVIS SRL în proporţie de 85%. Nu mai este amintită nici o altă societate comercială. Din cercetările întreprinse de mine a rezultat total altceva. Aceste cercetări le-am efectuat la Registrul Comerţului de unde am aflat că este asociat unic al firmei S.C. Parki SRL cu sediul în Bucureşti, str. Vigilenţei nr. 1, ap. 8 sectorul 5, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J 409703/1993 şi, de asemenea, în Craiova este înregistrată firma SC Parki SRL Bucureşti, sucursala Craiova, sub nr. J 161263/1994 al cărei unic acţionar este SVC Parki SRL Bucureşti, adică cealaltă firmă deţinută de senatorul Radu Berceanu.

Adresez, de asemenea, o cerere şi Biroului permanent al Senatului României, să ia act de faptul că domnul Radu Berceanu şi-a pierdut calitatea de senator, conform legii, din momentul în care a ales să devină administrator al firmelor Parki SRL şi Parki Bucureşti, Sucursala Craiova. Fiind administrator de firmă, este clar că nu mai poate fi şi senator al României datorită incompatibilităţii şi atunci mandatul său încetează de drept.

Aşadar, Senatul României are cu un senator mai puţin şi trebuie făcute demersurile necesare pentru ca locul următor de pe lista Alianţei să poată să devină senator al României.

Domnul Morar spunea, recent, că este anchetat în prezent un parlamentar al Partidului Democrat, de către Departamentul Naţional Anticorupţie. Dacă nu este vorba de domnul senator Radu Berceanu, ar fi cazul să fie doi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamna deputat.