Dumitru Bentu
Dumitru Bentu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.136/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.3 Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată "UNICEF";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl rog să ia cuvântul pe domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul ministru Gheorghe Barbu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o simplu "UNICEF". Într-o recentă declaraţie politică atrăgeam atenţia asupra unui fenomen social aflat pe un trend ascendent - abandonul copiilor de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Rămânând în acelaşi cadru al situaţiei diferitelor categorii de copii în România anului 2007, în România, stat membru al Uniunii Europene, voi aborda o altă temă, cea a copiilor supuşi diferitelor categorii de abuzuri.

O definiţie simplă ne reaminteşte faptul că "prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane, prin care este pusă în pericol viaţa dezvoltarea fizică, mentală, morală sau sănătatea fizică sau morală a copilului". El trebuie protejat împotriva tuturor formelor de violenţă, vătămare sau abuz. Raportul UNICEF pentru România pe 2006, dat publicităţii zilele acestea, subliniază câteva aspecte cu adevărat alarmante: 17% dintre părinţi nu cunosc rolul vaccinărilor; 44% dintre părinţi (în special în mediul rural) dau apă nepotabilă copiilor mici; în 2 ani (2003-2004) au fost abandonaţi în maternităţi aproximativ 18 000 copii; dintre cei peste 2000 de copii ai străzii, aproximativ 500 "trăiesc" în Bucureşti; în 75% din instituţiile de învăţământ violenţa este prezentă sub diferite forme.

Ceea ce este absolut îngrijorător şi degradant se referă la procentul de 73% din familii în interior cărora pedepsele corporale sunt abordate ca modalitate curentă de educaţie.

Într-un sondaj pe această temă, 89% dintre copii au răspuns că bătaia sau alte pedepse fizice nu pot fi acceptate. Nu cred că mai trebuie insistat asupra consecinţelor acestei forme de violenţă în dezvoltarea psihică a copilului, în abordarea relaţiilor cu cei din jurul său, ajungându-se până la incapacitatea de integrare în societate.

Şi pentru că dincolo de semnalarea unor aspecte de acest gen din viaţa copiilor noştri se impun şi acţiuni sau decizii concrete, profit de acest prilej pentru a propune - poate după modelul oferit de Bundestag - înfiinţarea unei "Subcomisii pentru protejarea intereselor copiilor", în cadrul Comisiei pentru sănătate şi familie.

Acest organism parlamentar ar putea oferi idei şi iniţiative atât în interiorul, cât şi în afara parlamentului prin audieri, discuţii cu experţi, declaraţii, misiuni de culegere de informaţii şi relaţii publice.

Subcomisia va putea sprijini drepturile copiilor, îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă, prevenirea abuzurilor şi a violenţelor, discriminarea etc.

Sperăm că odată pentru totdeauna relaţia dintre bătaie şi Rai să aparţină doar trecutului educaţional.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.