|
Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Lauda de sine a liberalilor". Anul electoral le dă febră liberalilor. Recent, la Iaşi, un distins reprezentant al Guvernului a împărţit cu dărnicie presei un document ce cuprindea o evaluare a modului de punere în practică a programului de guvernare după trei ani de mandat. Concluziile raportului sunt uluitoare. Liberalii consideră că dintre cele 930 de angajamente asumate prin programul de guvernare, circa 70% au fost deja realizate, în timp ce restul de 30% sunt în grafic, ele urmând să fie realizate pe parcursul acestui an. Sunt curios dacă printre aceste angajamente îndeplinite ori în curs de îndeplinire se află şi promisiunile făcute ieşenilor de Guvernul P.N.L., printre care Spitalul de urgenţă, şoseaua de centură, autostrada Est-Vest etc. care au rămas încă în stadiul de discuţii în vânt. Probabil că da. De-a dreptul excepţionale sunt şi proiecţiile principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până în anul 2010. Potrivit liberalilor, economia românească va dudui în continuare, iar regiunea de nord-est, din care face parte şi judeţul Iaşi, cea mai săracă din Europa, va cunoaşte o perioadă de imense prefaceri economico-sociale. Ca deputat de Iaşi, m-aş bucura nespus să fie aşa, dar, din păcate, nu pot să nu observ că, în ultimii ani, nivelul de trai mai ales al populaţiei din mediul rural s-a prăbuşit. Lipsa investiţiilor din agricultură, dar şi a unei strategii naţionale pentru mediul rural au făcut ca ţăranii abia să-şi mai ducă traiul de azi pe mâine. Probabil, ei n-au citit încă raportul Cabinetului Tăriceanu de vreme ce sunt aşa de necăjiţi. Din aceste motive nu ştiu ce relevanţă mai are un document care ia în calcul doar modul în care s-a schimbat în bine doar viaţa reprezentanţilor P.N.L., în ultimii trei ani. Domnilor guvernanţi, nu-i mai păcăliţi pe oameni! Vă mulţumesc.
|