|
Din partea Grupului parlamentar al PSC+PC, invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru, căruia i-am simţit lipsa atâtea săptămâni de la declaraţii politice. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Este bine că-mi simte şi cineva lipsa. Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se numeşte "SOS, ambulanţa ieşeană; Proiectul ambulanţe în cartiere". De câte ori aţi aşteptat o ambulanţă care nu mai vine? De câte ori aţi tremurat pentru viaţa mamei sau a copilului de lângă voi? De câte ori aţi văzut câte o ambulanţă ce nu reuşea să treacă prin traficul infernal din zilele noastre? De câte aţi fi vrut ca lucrurile să se petreacă altfel? Realitate: - avem o singură staţie de ambulanţă în Iaşi;
- sediul e în vecinătatea căminelor studenţeşti;
- pentru a ajunge în orice zonă, e nevoie să străbată întreg oraşul;
- zona cu cele mai multe accidente e spre Canta-Păcurari;
- zona cu cetăţeni vârstnici e Centru-Copou;
- multe cămine studenţeşti sunt situate la Agronomie, Târguşor şi E-uri;
- ne-am propus să asigurăm cât mai multe centre de cartier şi să reabilităm punctele termice;
- ne dorim ca, prin descentralizare, să asigurăm soluţii sănătoase pentru sănătatea ieşenilor;
- sunt vremuri de criză, iar resursele sunt limitate.
Ce putem face? Care e soluţia? "Ambulanţe-n cartiere". Cum? - Înfiinţarea de substaţii de ambulanţe în toate cartierele Iaşiului.
- Distribuţia lor va ţine cont de distribuţia punctelor termice şi de accesibilitatea optimă la infrastructura rutieră.
- Fiecare substaţie va avea un număr de ambulanţe ce va ţine cont de criteriul demografic (număr de locuitori şi de patologia zonei), precum şi de numărul de solicitări.
- Se va asigura în punctul termic destinat substaţiei de ambulanţă posibilitatea intrării rapide în dispozitiv, schimbare, staţionare, precum şi mijloacele de comunicare necesare.
- Se vor utiliza sistemele GPS existente pe ambulanţe pentru a trimite la solicitările medicale cea mai apropiată ambulanţă disponibilă, scurtând, astfel, la minimal timpii de intervenţie.
- Va exista posibilitatea ca, în aceste substaţii, să se asigure tratamentul afecţiunilor minore, evitând deplasările nejustificate la spital şi reducând astfel costurile de transport; se va asigura tratamentul pe timpul nopţii al celor ce sunt nevoiţi acum să meargă la spital.
- Vor putea fi utilizate ca suplimentari de personal resursele existente în centrul universitar medical Iaşi (studenţi, rezidenţi, voluntari).
- Substaţiile pot fi folosite ca puncte de informare şi educaţie medicală.
- Se pot derula şi programe de educare a populaţiei din zona privind măsurile de prim ajutor.
- Costurile nu sunt importante şi pot fi asigurate prin Programul Operaţional Regional axa 3 privind dotarea asistenţei medicale ambulatorii, utilizând bani europeni pentru rezolvarea problematicii medicale locale.
Ce se va întâmpla dacă nu facem asta? Ambulanţele nu sunt maşini de curse şi nici nu pot zbura peste maşinile din trafic. Este momentul unui "SOS" pentru ambulanţa ieşeană şi pentru sănătatea noastră. După cum vă puteţi da seama, aceasta este una din problematicile asistenţei medicale de urgenţă din colegiul pe care-l reprezint, dar, dacă şi în alte zone metropolitane serviciul de ambulanţă întâmpină probleme similare, staţie unică de ambulanţă, timpi crescuţi de intervenţie în anumite cartiere, aştept cu plăcere colaborarea colegilor parlamentari pentru concretizarea acestei declaraţii politice într-o iniţiativă legislativă susţină de toate grupurile parlamentare. Vă mulţumesc.
|