|
Domnul Cătălin Cherecheş: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de azi este intitulată "Despre răul cel mic şi răul cel mare". Ni s-a tot spus de ceva vreme că România nu avea decât două soluţii pentru a-şi rezolva problemele grave cu care se confruntă: reducerea salariilor şi pensiilor, sau creşterea taxelor şi impozitelor. Fluturându-ne sperietoarea Fondului Monetar Internaţional, preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul domniei sale, al cărui premier este Emil Boc, au ales varianta care să aducă în pragul disperării milioane de români. Cei mai năpăstuiţi fiind pensionarii, care îşi văd dijmuite pensiile pentru care au contribuit mulţi ani şi care constituie singura şansă de existenţă. În toată această perioadă, Guvernul ne-a spus că e criză, e deficit bugetar, sunt multe cheltuielile, veniturile la buget au scăzut, dar nu ne-a spus nimic despre măsurile care să contracareze toate aceste realităţi. Şi pentru că nu are soluţii, Guvernul îşi asumă răspunderea. E mai simplu aşa. Dar nu aceasta este calea ieşirii din criză. În locul asumării răspunderii, Guvernul ar fi trebuit să arate românilor un program credibil, pe termen scurt, mediu şi lung, cu obiective realizabile, cu calcule clare, cu surse de finanţare. De aceea întreb cu voce tare: când vor înţelege premierul şi Guvernul său că singura sursă de creştere economică pentru România sunt investiţiile? Că dacă diminuezi veniturile multor milioane de români sunt slabe şansele de a creşte consumul şi, deci, de a ajuta producţia. Li se tot spune românilor că nu mai sunt bani. Dar banii de care România are nevoie ar fi trebuit să vină dacă nu din veniturile interne, măcar din fondurile europene. Dar, din păcate, statisticile privind absorbţia fondurilor europene plasează România pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est. În acelaşi timp, sub ochii statului, milioane de euro se topesc în facturi umflate, în achiziţii al căror preţ aproape se dublează de la încheierea contractului de licitaţie până la darea în folosinţă a lucrării, costul pierderilor pe această filieră fiind enorm. Alături de evaziunea fiscală, practica umflării facturilor fiind cea mai eficientă metodă de drenare a banilor statului. Iar în vreme ce administraţia este sufocată de clientela politică, piaţa licitaţiilor publice, care înseamnă 10% din produsul intern brut, este controlată de circa 350 de oameni. Doamnelor şi domnilor colegi, Fiecare dintre noi ştie că tăierea veniturilor bugetarilor cu 25%, reducerea ajutorului de şomaj şi a pensiilor cu 15% şi diminuarea drastică a subvenţiilor de la buget nu înseamnă măsuri de criză, iar faptul că guvernatorul Băncii Naţionale a României a spus, fără menajamente, că Guvernul a minţit, ne arată dimensiunea dezastrului în care se scufundă România. De aceea, de la această tribună, i-aş întreba pe preşedintele ţării, pe primul-ministru şi pe miniştrii săi dacă se pot uita în ochii trişti ai bătrânilor, ajunşi muritori de foame, ai profesorilor batjocoriţi, ai medicilor care pleacă masiv din ţară, ai şomerilor, ai tuturor românilor cărora li s-a promis că vor trăi mai bine. Cum le explică românilor lipsa oricărei perspective, decalajele economico-sociale şi înrăutăţirea raporturilor interumane? Vă mulţumesc.
|