Parliamentary debates

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat Mircea Irimescu.

Vă văd în sală, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, au mai depus în scris domnul Gheorghe Dragomir, domnul Teodor Atanasiu, domnul Marin Almăjanu, domnul Mihai-Aurel Donţu, domnul George Dumitrică, domnul Andrei Dominic Gerea, domnul Călin Potor, domnul Viorel Palaşcă, domnul Cristian Buican, domnul Titi Holban, doamna deputat Lucia-Ana Varga, domnul Radu Bogdan Ţîmpău, Gigel Ştirbu, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Viorel-Vasile Buda.

Domnule deputat, aveţi 3 minute.

Domnul Mircea Irimescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

Declaraţie politică: "Serbări, drumuri, gări".

Stimaţi colegi,

De la căderea comunismului în România a trecut un timp egal cu ceea ce numim, în mod obişnuit, perioada interbelică. Vremuri de pace şi regimuri democrate, cele două intervale au în comun şi faptul că au înregistrat câte o criză economică cu răspândire mondială, în măsură să afecteze substanţial condiţiile de viaţă ale oamenilor. Dar, deşi identice ca timp şi regim politic, realizările economice şi culturale ale României interbelice sunt net superioare celor din epoca postcomunistă.

Nu este aici locul unor analize şi evidenţierea cauzelor care au dus la compromiterea dezvoltării economice a ţării în ultimele două decenii. Doar voi ilustra concluzia de mai sus prin două aspecte dintr-un domeniu economic în care se fac investiţii importante, dar, deocamdată, fără efect pozitiv în viaţa oamenilor: transporturile.

La sfârşitul săptămânii trecute, am trăit bucuria de a participa la un important eveniment cultural al comunităţii româneşti ce-şi duce existenţa pe malul drept al Tisei: împlinirea unui deceniu de rodnică activitate a Asociaţiei Regionale a Românilor din Transcarpatia "Dacia", cu sediul la Apşa de Jos. Maramureşul istoric, în care activează demna urmaşă a societăţilor culturale ardelene de altădată, condusă de vrednicul medic Ion M. Botoş, cu oameni şi locuri fermecătoare, a avut oaspeţi din diverse locuri: şeful Comisiei pentru politică externă a Senatului României şi alţi 4 parlamentari, secretarul de stat - şef al Departamentului pentru românii de pretutindeni din Guvernul de la Bucureşti, ambasadorul României la Kiev, consulul general de la Cernăuţi, delegaţii din judeţele Maramureş şi Satu-Mare, o consistentă delegaţie bucovineană, care cuprindea şi conaţionali din Crimeea, Odesa şi capitala Ucrainei, laolaltă cu localnicii am avut bucuria de a admira o pilduitoare conduită naţională, cum rar se poate vedea la Bucureşti.

Secvenţa cu care doresc să atrag atenţia dumneavoastră, este legată de primele clipe ale întâlnirii delegaţilor participante. Sosiţi cam în acelaşi timp şi venind din România sau Ucraina, cele dintâi informaţii schimbate de musafiri au fost legate de starea drumurilor. "Prost drum am mai avut! Voi pe unde aţi venit?, constatau şi se întrebau toţi, cu speranţa de a evita distrugerea maşinilor şi pe drumul de întoarcere.

Din păcate, nimeni nu a putut indica o cale de întoarcere acceptabilă, cât de cât asemănătoare celor din Europa, pe care, prin drumurile noastre, şi nu numai, o facem de râs.

Am părăsit Maramureşul, o regiune care merită deplin a fi promovată în turism, întorcându-ne fiecare tot pe unde am venit, direct către Cernăuţi sau Satu-Mare, ori pe la Sighet, Borşa, Iacobeni, pe culoarul Salva-Vişeu, peste Gutâi, cu trecere prin Baia-Mare, că oricum toate sunt aproape la fel de proaste.

Încă sub impresia acestei triste experienţe maramureşene, ieri am apelat la serviciile SNCFR, pentru a veni la Bucureşti. Din cele văzute în staţia Iţcani, poartă de intrare în Bucovina, şi ea promovată costisitor în circuitul zonelor demne de interes ale Europei, am ajuns de-a dreptul în pragul deznădejdii. Iată de ce! Istoria a făcut ca aproape un veac şi jumătate, Suceava - capitala glorioaselor domnii ale Moldovei - să fie oraş de frontieră, cu grăniceri, vameşi şi ce mai presupune un astfel de statut.

Ţările frontaliere şi-au construit gări de vamă corespunzătoare timpurilor pe care le trăiau. Mai întâi, Austro-Ungaria, obligată de blazonul ei imperial, a construit un palat impunător la Iţcani, apoi tânărul stat al Principatelor Unite şi-a întors buzunarele pe dos şi luând model gara din Milano, a ridicat un edificiu, din fudulie, mai mândru şi mai mare decât al habsburgilor.

Cele două gări ale Sucevei, în funcţiune de mai bine de 150 de ani, potrivit legii române, sunt clasificate ca monumente de patrimoniu. Loc de baluri mondene, înainte de război, acum călătorul - eventual străin - ce trece prin gara Iţcani, poate vedea următoarele: sala de bilete nu mai are geamuri şi uşi, multe din resturile geamurilor de la parter au, în loc de sticlă, bucăţi rupte din folii de polietilenă; copertina peronului, în mai multe locuri găurită şi gata să cadă, este sprijinită cu stâlpi de lemn improvizaţi din bârne de brad, cioplite grosier de dulgherii unui şantier de mult prezent doar în lumea arhivelor; alături, o clădire de cel puţin 2.000 mp, cu acelaşi stăpân, are acoperişul în forma unui ciur imens, cu mii de găuri, prin care se scurg apa ploilor şi lumina zilei. De faţade, nu mai vorbesc, iar reţeaua de internet mobil este moartă şi multe alte stări de acelaşi fel, probabil incredibile pentru cei care nu au mai fost de mult prin gara austriacă a Sucevei. De departe, un aşa hal de degradare nu a trăit acest monument de arhitectură în toată existenţa sa, indiferent de stăpânire şi de regim politic.

Se vorbeşte mult şi cu temei despre construirea de autostrăzi în România. Deşi sunt în toate programele de guvernare şi se secătuiesc bugete în acest scop, realizările practice sunt neînsemnate.

Sacrificăm fondurile destinate celorlalte domenii ale transporturilor publice şi tot nu ajungem să ne folosim de aceste moderne căi de comunicaţii. Nu putem renunţa la ele, dar nici nu putem lăsa de izbelişte drumurile şi gările pe care milioane de oameni le folosesc astăzi şi încă multă vreme de acum încolo. Şi pentru ele trebuie alocate fonduri.

Conducerea statului are obligaţia să asigure constituirea lor, prin gospodărirea legală şi judicioasă a resurselor, nu prin noi impozite sau împrumuturi. Este un truism faptul că imensele fonduri negre destinate campaniilor electorale şi îmbogăţirii partidelor şi a celor lacomi ajunşi în fruntea bucatelor, provin, în mare majoritate, din umflarea devizelor lucrărilor publice. Acolo, prin fraudă şi neglijenţă, se risipesc banii cu care s-ar putea repara drumurile, infrastructura feroviară şi monumentele de arhitectură. Obişnuite a lucra doar la ordin, organele de stat - în primul rând Curtea de Conturi - sunt aproape inexistente în combaterea infracţionalităţii grave din zona investiţiilor publice.

De ce nu se iniţiază şi în acest domeniu campanii menite să stopeze o hemoragie de resurse financiare, ce-i poate fi fatală unui stat sleit de putere economică? Să nu-mi răspundeţi că m-aţi aşteptat pe mine să vă spun aceste lucruri...

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu foarte mult.