|
Domnul Vasile Mocanu: Domnule preşedinte, mulţumesc foarte mult. La mulţi ani pentru Mihail şi Gavril! Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Război împotriva buruienilor". Ministerul Agriculturii vrea să declanşeze marele război împotriva buruienilor care au cotropit, mai ales în ultimii 6-7 ani, teritoriul ţării. Am saluta o astfel de iniţiativă, dacă nu am şti deja că ea este sortită eşecului. Proiectul de lege prevede amendarea cu peste 400 de lei a tuturor celor care nu-şi cosesc terenul aflat în proprietate măcar o dată pe an. Potrivit ministerului agriculturii, peste 15% din suprafaţa agricolă a ţării ar fi năpădită de buruieni, ceea ce, recunoaştem, e destul de grav. Totuşi, e de mirare cum, din nou, ministerul de profil pune carul înaintea boilor. Un astfel de proiect de lege ar trebui să pornească de la următoarea întrebare banală: de ce avem atâta pământ pârloagă? Orice analiză ar dezvălui un lucru pe care îl ştim de fapt cu toţii, inclusiv domnul ministru al agriculturii. Cele mai multe suprafeţe de tern nelucrate aparţin unor oameni în vârstă, care nu mai au puterea să-1 lucreze. îmbătrânirea populaţiei rurale este o realitate care nu mai poate fi trecută de mult cu vederea, şi de aici trebuie pornit în orice strategie de dezvoltare a agriculturii româneşti. Curios este că, în acelaşi timp cu lansarea războiului împotriva buruienilor, ministrul agriculturii sfătuieşte posesorii de teren agricol să nu-şi înstrăineze pământurile. Ţăranul român este prins astfel într-o tragică dilemă. Dacă nu vinde pământul, riscă să fie amendat, iar dacă îl vinde, sigur va fi admonestat pe motiv că nu-şi iubeşte pământul strămoşesc. Iată cum întreaga responsabilitate funciară este transferată pe capul ţăranului, în vreme ce ministrul lucrează doar la propria sa imagine de om politic. O întâmplare norocoasă a făcut ca anul acesta să avem producţii record la hectar. Spun o întâmplare norocoasă pentru că totul s-a datorat vremii bune, şi nu măsurilor pline de înţelepciune ale actualei conduceri a Ministerului Agriculturii. Dar dacă mâine nu vom mai fi atât de norocoşi, oare a cui va fi vina? Tot a ţăranului? Vă mulţumesc.
|