Maria Stavrositu
Maria Stavrositu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.100/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Maria Stavrositu - intervenţie cu titlul "Partidele politice şi reprezentarea politică a femeilor - subiect foarte actual şi de o importanţă majoră pentru toate statele membre ale Consiliului Europei";

 

Doamna Maria Stavrositu:

"Partidele politice şi reprezentarea politică a femeilor - subiect foarte actual şi de o importanţă majoră pentru toate statele membre ale Consiliului Europei"

În perioada 1-5 octombrie 2012, am participat la Cea de a patra parte a Sesiunii ordinare 2012 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care a avut loc la Strasbourg. Am susţinut în cadrul acestei sesiuni Raportul privind partidele politice şi reprezentarea politică a femeilor, document care a fost adoptat.

Raportul abordează problematica reprezentativităţii femeilor în viaţa politică, atât la nivelul parlamentelor naţionale, cât şi în cadrul partidelor politice sau al delegaţiilor acestora din cadrul unor instituţii internaţionale.

Subiectul este cu atât mai delicat cu cât situaţia femeilor care deţin diverse funcţii politice a fost şi rămâne o preocupare a multor instituţii şi organizaţii internaţionale, care caută soluţii viabile pentru creşterea proporţiei femeilor din politică, în condiţiile în care, la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei, doar aproximativ 23% dintre parlamentari sunt femei, proporţia acestora din totalul populaţiei depăşind 51%.

Deşi în statele membre ale Consiliului Europei femeile reprezintă un procent de aproximativ 51%, la nivelul parlamentelor naţionale din aceste state doar aproximativ 23% dintre parlamentari sunt femei, doar în patru dintre statele membre ale Consiliului Europei proporţia femeilor care fac parte din parlamentele naţionale depăşeşte 40%: Andorra, Finlanda, Olanda şi Suedia. În opt dintre statele membre ale Consiliului Europei, femeile reprezintă între 30 şi 40% din parlamentarii aleşi, în 15 dintre acestea, ele reprezintă între 20 şi 30% dintre parlamentari, iar în celelalte 20, proporţia femeilor care ocupă funcţia de parlamentar este sub 20% din totalul parlamentarilor. Din păcate, România se află în ultima categorie de state, în care mai puţin de 20% dintre parlamentari sunt femei.

Una dintre cele mai importante măsuri propuse de APCE pentru a se asigura de existenţa unor oportunităţi clare pentru femei atât în ceea ce priveşte candidatura şi reprezentarea acestora în cadrul instituţiilor alese vizează, în primul rând, statele care utilizează un sistem electoral al reprezentării proporţionale. Această măsură se referă la introducerea în cadrul legislaţiilor naţionale ale statelor membre a unor cote de reprezentare, conform cărora proporţia femeilor să reprezinte, în mod ideal, cel puţin 40% din totalul candidaţilor. Alte propuneri au vizat utilizarea unui algoritm de alternare a candidaţilor pe listele electorale în funcţie de gen, precum şi introducerea unor sancţiuni în caz de nerespectare a acestor recomandări.

În ceea ce priveşte statele cu sisteme electorale majoritare, recomandările Adunării Parlamentare au vizat mai ales chestiuni legate de creşterea numărului de candidaţi femei în cadrul circumscripţiilor uninominale, precum şi de încurajarea partidelor politice să utilizeze, pentru alegerile interne, cote de reprezentare care să asigure o creştere a numărului de femei alese atât să deţină funcţii în cadrul partidului, cât şi pentru a candida pentru locuri în parlamentele naţionale.

Pe de altă parte, măsurile care pot fi luate la nivelul partidelor politice includ asigurarea unui echilibru între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor de conducere, susţinerea unor programe de pregătire profesională a candidaţilor femei, includerea cotelor de reprezentare în interiorul partidelor sau implementarea unor programe şi strategii de promovare a egalităţii între sexe în cadrul partidelor politice.

Un rol foarte important îl ocupă organizaţiile internaţionale, care s-au preocupat de reprezentarea femeilor în politică şi ale căror cercetări pot constitui surse importante de informare. Aici amintesc: Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Comisia Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), prin intermediul Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului.

În ceea ce priveşte situaţia statelor din Europa de Est, experienţa regimurilor comuniste şi dificultatea procesului de tranziţie către democraţie au îngreunat considerabil accesul femeilor în viaţa politică.

România se numără printre aceste state, în care este clar că numărul femeilor parlamentar este mult prea mic în comparaţie cu numărul total de parlamentari, dar şi cu proporţia femeilor din totalul populaţiei. Unele partide politice au propus anumite cote interne de reprezentare, aflate între 25 şi 30%, însă aceste propuneri nu s-au concretizat, în ultimul deceniu, la niciun scrutin, fie el local, naţional sau european. Mai mult decât atât, o creştere a proporţiei de femei care să ocupe locuri în Parlament ar trebui dublată şi de disponibilitatea partidelor politice, nu doar de a le promova pe acestea ca şi candidaţi, ci de a le plasa pe locuri eligibile în cadrul listelor electorale.

Nu în ultimul rând, un rol important în promovarea unei reprezentări echitabile a femeilor în politică îl ocupă statul. Astfel că una dintre soluţiile care ar putea asigura o mai bună reprezentare a femeilor în politică ar putea fi condiţionarea sprijinului financiar primit de partidele politice de la bugetul de stat, de includerea pe listele electorale sau printre candidaţii în alegerile uninominale a unui anumit procent de femei. Spre exemplu, în Irlanda a fost adoptat chiar anul acesta un document legislativ, conform căruia partidele care nu includ pe listele electorale pentru alegerile parlamentare cel puţin 30% femei vor pierde, pentru toată durată legislaturii, jumătate din fondurile de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte reprezentarea femeilor în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, singurul grup care are o organizaţie internă a femeilor, care se întruneşte regulat, este Grupul Socialist. Prin urmare, una din recomandările din raport este ca şi celelalte grupuri politice să înfiinţeze asemenea structuri interne, asemănătoare celor din cadrul partidelor naţionale.

În ultima parte a raportului, am subliniat faptul că experienţa Danemarcei sau Finlandei arată că este foarte posibil să fie făcute progrese remarcabile în ceea ce priveşte reprezentarea femeilor în politică fără utilizarea cotelor de reprezentare, însă cu o societate civilă cu un grad ridicat al culturii politice şi conştientă de importanţa reprezentării echitabile a bărbaţilor şi femeilor în politică.

Prin urmare, cheia progresului în acest domeniu este cultura politică, iar partidele politice sunt organizaţii care au ca principală responsabilitate cultivarea acesteia, deoarece doar în acest mod poate fi asigurată trăinicia şi reprezentativitatea unei democraţii.