Anton Doboş
Anton Doboş

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Anton Doboş - declaraţie politică având ca subiect "A fi român e mai mult decât o adresă din buletin";

Domnul Anton Doboş:

"A fi român e mai mult decât o adresă din buletin"

Dacă ziua de 1 decembrie e un simbol al unităţii românilor, o zi care, acum 96 de ani, a marcat începutul unui nou drum, atunci ziua de 16 noiembrie 2014 poate fi considerată momentul unei noi uniri, momentul când românii de pretutindeni s-au mobilizat pentru a schimba un sistem care avea ca temelie convingerea că ţara asta trebuie pusă în mâna unor păpuşari, a unei maşinării politice corupte şi opace.

Astfel, prin alegerea făcută, valul speranţei care a invadat inimile românilor acum aproape un secol este prezent acum atât în România, cât şi în afara sa. Se doreşte normalitate, un traseu decent al ţării, o ţară unde mândria de a fi român să nu fie un slogan electoral, ci o realitate. Oameni din întreaga lume au arătat că a fi român e mai mult decât o adresă din buletin.

Dacă unii se nasc români, alţii devin sau trăiesc şi se comportă româneşte, nu trebuie uitat că cel mai important lucru care ne defineşte este tocmai omenia şi respectul, iar lipsa de respect care s-a văzut atât pe 2, cât şi pe 16 noiembrie, nu a rămas trecută cu vederea în memoria colectivă. Oamenii ţinuţi în ploaie şi frig în afara ambasadelor, intervenţia forţelor de ordine împotriva unor oameni paşnici veniţi să îşi exercite un drept legitim, ţinerea în sărăcie, asta înseamnă dispreţ la adresa propriilor cetăţeni. Dar rezultatele alegerilor au arătat că minciuna şi aroganţa se sancţionează, iar faptul că bucătăria electorală a PSD-ului, plină de o retorică pseudo-patriotică, nu a mai generat voturi cu miros de mititei şi pomană, e cel mai grăitor exemplu că românii nu se lasă călcaţi în picioare.

Liderii politici de mahala, cei care consideră dreptul la vot o lozincă, trebuie să dea piept cu realitatea. Nevoia de schimbare, exprimată de un număr covârşitor, trebuie să îi facă să deschidă uşile dialogului, pentru ca dezideratul de construcţie a unei Românii, a lucrului bine făcut, să prindă contur. Mobilizarea fără precedent în istoria postdecembristă nu va rămâne fără consecinţe, dar acest lucru va fi posibil doar dacă interesul naţional este pus înaintea oricărui interes particular.

Mentalităţile au evoluat şi românii au arătat că perseverenţa, un parcurs profesional echilibrat, buna creştere, răbdarea şi lipsa de aroganţă încă sunt apreciate şi "rentabile". Problema fundamentală rămâne însă dacă PSD-ul va continua dialogul surzilor, sau va alege să pună umărul la treabă şi să nu mai lupte contra poporului român.