Camelia Gavrilă
Camelia Gavrilă

Sittings of the Chamber of Deputies of September 12, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.130/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 12, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.31 Camelia Gavrilă - declaraţie politică cu titlul "Şcoala, motorul de dezvoltare al unei comunităţi unite. Despre şcoală, educaţie şi valori";

Doamna Camelia Gavrilă:

"Şcoala, motorul de dezvoltare al unei comunităţi unite. Despre şcoală, educaţie şi valori"

Într-o societate a globalizării, alcătuită din comunităţi din ce în ce mai fluide, fără fundamente solide, de multe ori fără seturi clare de valori şi principii, într-un amestec de corect-incorect, realităţi şi interpretări, moral şi imoral, abordări şi soluţii realiste sau dezechilibre atitudinale, derapaje ale politicilor incoerente, sunt fireşti reflecţiile, clarificările şi încercarea de a căuta răspunsuri la întrebarea - Ce ne uneşte?

Am putea vorbi despre un teritoriu cuprins între graniţe ca element de unificare, dar acesta nu mai are însemnătatea de altădată, într-o lume în care comunităţile pot fi extrateritoriale, dincolo de reperele graniţelor româneşti, regăsim comunităţi virtuale, unite prin intermediul tehnologiei. Un proiect, o idee, o temă majoră a secolului ar putea să fie motorul care să unească o societate în ansamblul ei, dar şi ideile, proiectele se construiesc şi se dezintegrează sub presiunea timpului, a schimbărilor rapide, de multe ori prin forţa argumentelor sau a contraargumentelor. Pentru generaţia tânără, aspecte precum un film, o carte, un gen de muzică sau un model pot să constituie elemente de unitate, deşi în timp şi aceste repere se modifică, neavând girul permanenţei.

Cu certitudine, la nivel spiritual, în curgerea istorică, s-ar putea spune că unitatea comunităţilor survine din filonul credinţei, din spaţiul religiei, prin raportările la ideea de sacru, de divinitate. Chiar şi înţelesurile teologice se învaţă şi se transmit prin educaţie, de la o generaţie la alta. Educaţia este unul dintre elementele comune care definesc un popor, o comunitate, fiind zona de coagulare a ideilor, a dezvoltării şi a inovării pentru bunăstarea şi siguranţa comunităţilor, iar existenţa ei a asigurat sentimentul de apartenenţă, de includere valorică, dar şi libertatea individului de afirmare şi evoluţie personală şi socială.

O comunitate în ansamblul ei are nevoie de siguranţă, libertate şi dezvoltare, elemente date de educaţie prin "arhitectura", evident simbolică în acest context, numită şcoală. Prin prezenta declaraţie politică, acum, la început de an şcolar şi universitar, subliniez importanţa şcolii, a educaţiei, în sensul cuprinzător, generic, pentru o comunitate ca element unificator, dincolo de efervescenţa problemelor sociale, de infrastructură, de numărul de manuale, dincolo de dificultăţi, rezultate bune sau modeste, de succesul elevilor sau probleme "cu rest", care se cer, însă, abordate cu responsabilitate. Vorbim despre şcoala simbolică, o şcoală a valorilor, care înglobează esenţa, experienţa şi istoria unui neam.

Totuşi, pragmatismul ne îndeamnă să înţelegem şcoala şi ca o structură arhitecturală concretă pe baza căreia se sprijină toată simbolistica prezentată, o structură formată din instituţii, clădiri, universităţi, oameni şi interese, proiecte care deschid programe de formare şi care, mai departe, conturează strategii de succes. Simbolistica, valorile trebuie să primeze, dar acestea presupun şi legătura cu realitatea socială a timpului nostru istoric.

Şcoala românească, un motor pentru o comunitate unită, prezintă unele probleme, dificultăţi inerente, mai mult sau mai puţin măsurabile, dar nu mai puţin importante:

1. Relaţia dintre politică şi educaţie

Fiecare schimbare politică aduce cu sine noi schimbări şi în educaţie, fie că vorbim despre legislaţie, programe şi strategii guvernamentale, metodologii, numiri de directori şi inspectori şi noi propuneri "mesianice" pentru a găsi soluţia finală pentru un domeniu atât de complex. România trebuie să conserve valorile autentice care au consacrat-o ca şcoală de tradiţie, cu principii şi valori bine înrădăcinate, dar şi să înglobeze mai curajos şi mai flexibil direcţii şi modele europene de succes. Educaţia adevărată a însemnat mereu un spirit liber, al descoperirii şi al interogaţiei critice, al zbuciumului interior pentru cunoaştere, cultură, înţelegere. Nu de multe ori, politica şi politicile educaţionale au limitat această mişcare educaţională, iar şcoala a rămas un simplu instrument pedagogic, informativ şi mai puţin formativ, mecanic, nu creativ, detaşat de menirea şi esenţa sa fundamentală, fără privirea în perspectivă spre dezvoltarea comunităţii, a umanităţii, în general.

2. Şcoala - mediator educaţional între agenţii economici şi formarea individului

Şcoala este una dintre instituţiile centrale pentru o comunitate, cu roluri bine definite şi specifice, precum cel de mediator între agenţii economici şi mecanismele de formare complexă a tinerilor, în vederea integrării în muncă, în profesie, dar şi în spaţiul civic, social, multicultural deseori.

Plecăm de la premisa că este necesar ca şcoala să reprezinte principalul traseu de formare al fiinţei umane, spre un rol social util în comunitate, dar trebuie oare şcoala să fie în totalitate receptivă în raport cu mediul economic? Tema generală care se discută în mediul public este despre orientarea şcolii către antreprenoriat, către o formare profesională de calitate, în acord cu evoluţiile mediului economic, social, cultural. Locurile de muncă presupun o anumită dinamică, fiind elemente ce au valenţe diferite de la an la an şi, implicit, necesită competenţe diferite. Mediul de afaceri evoluează în contexte naţionale şi internaţionale diverse, imprevizibile uneori.

De aceea, şcoala şi educaţia trebuie să ofere multiple oportunităţi de formare şi adaptare, dincolo de presiunea şi logica economică a momentului.

Educaţia înseamnă pregătire pentru viaţă, pentru profesie, pentru capacitatea de adaptare şi învăţare pe tot traseul existenţei. Pe termen scurt şi mediu, eficienţa parteneriatului şcoală-mediul economic este dovedită prin pregătirea adecvată, competenţele formate, angajabilitatea absolvenţilor şi prin integrarea individului pe piaţa muncii, însă şcoala, într-o definiţie de esenţă, presupune modelare, formare pentru cunoaştere, cultură, civism, înţelegere complexă a lumii şi vieţii.

Şcoala trebuie să fie un mediator educaţional între agenţii economici şi strategiile de educare, învăţare, de formare profesională a individului, atât timp cât politicile de reformare respectă valenţele cerute de contextul social prezent, dar şi de rădăcinile simbolice ale unei educaţii orientate spre valori.

3. Respectul şi şcoala

Respectul, o virtute aproape uitată, nu îşi face simţită prezenţa în ultima perioadă nici în relaţia cu şcoala. Respectul este asociat cu o atitudine caracterizată de stimă şi înţelegere faţă de cel de lângă tine. În relaţia cu şcoala, indiscutabil, trebuie să existe o relaţie strânsă de colaborare între actorii implicaţi, dar mai ales respect faţă de dascăli, faţă de instituţie, pentru ca aceasta să îşi poată îndeplini scopul pedagogic şi menirea de a forma oameni de calitate, de caracter.

4. Autoritatea locală pentru şcoală

Pentru ca ceea ce numim astăzi o şcoală de calitate să fie pilonul central într-o comunitate, este nevoie ca, pe lângă respect şi eliminarea influenţelor excesive ale politicii, să existe o susţinere din partea autorităţilor locale, prin proiecte de dezvoltare a infrastructurii, prin programe de sprijinire a elevilor dezavantajaţi social, financiar, logistic, prin preocuparea pentru atractivitatea domeniului pentru dascălii buni şi dedicaţi profesiei. Autoritatea locală în raport cu şcoala trebuie să fie un partener autentic, atent şi implicat, pentru a conlucra spre binele comun al comunităţii, în sensul împlinirii elevilor prin învăţătură şi cunoaştere şi al valorificării depline a potenţialului fiecărui copil.

5. Dimensiunea europeană a şcolii

În ultima perioadă nu se mai vorbeşte despre o comunitate locală, naţională, deoarece ea prinde contur şi în afara graniţelor, ca şi comunitate europeană. Aşa cum am subliniat anterior, şcoala reprezintă unul dintre elementele centrale într-o comunitate, în matricea spirituală, identitară a unui popor. Dacă se discută despre o comunitate largă şi complexă, multiculturală, la nivelul Uniunii Europene, se poate discuta şi despre importanţa unei dimensiuni europene a şcolii, ca element central educaţional în formarea tinerilor pentru această comunitate simbolică a secolului, ce transcende graniţele ţării.

Şcoala românească poate să fie parte a unei şcoli europene prin colaborări cu alte instituţii şi universităţi, prin parteneriate, schimburi de experienţă, proiecte, valori şi principii comune, prin interacţiuni care să ducă la dizolvarea prejudecăţilor, a diferenţelor majore, a stereotipurilor şi prin promovarea corectă şi deschisă a reperelor valorice proprii, în sensul unei armonii şi al unui dialog polifonic, prin care şansele de realizare şi împlinire socială şi personală a tinerilor să se multiplice semnificativ.

6. Fluviul de documente

Afirmam în declaraţiile politice anterioare că avem nevoie de evoluţie, nu de schimbare, ţinând cont de faptul că cea din urmă poate să aibă şi valenţe negative. Evoluţia se realizează prin programe şi proiecte bine implementate. Noul management public este copleşit de abundenţa de documente, de birocraţie excesivă, formalism, iar succesul şi valorificarea unor idei, a unor soluţii creative, a unor demersuri noi, inedite, care să dezvolte şcoala, riscă să fie blocate înainte de a fi analizate sau experimentate. Fluviul de documente şi hăţişurile birocratice îngreunează din ce în ce mai mult scopul şcolii, proiectele valoroase ale acesteia care ar putea aduce un plus de coagulare şi unitate într-o comunitate.

În ansamblul său, şcoala trebuie să fie motorul de dezvoltare a unei comunităţi unite, dacă sunt respectate valori, principii şi valenţe, precum: încercarea de a diminua efectele politicului asupra educaţiei, realizarea unui echilibru între simbolistica şi permanenţa şcolii şi adaptabilitatea la cerinţele pieţei, prezenţa respectului sporit faţă de cei din jur - profesori, pedagogi, colegi, realizarea unui parteneriat stabil cu autoritatea locală şi diminuarea birocraţiei pentru realizarea proiectelor, a marilor idei, soluţii sau programe de dezvoltare.