Parliamentary debates

Domnul Dănuţ Aelenei:

"Familia românilor are viitor!"

Săptămâna trecută, pe 15 mai, s-a celebrat a 30-a aniversare a Zilei Internaţionale a Familiei, prilej de reflecţie şi reevaluare a culturii familiale şi a politicilor destinate acestei instituţii. Am un sentiment de amărăciune, pentru că ziua a trecut cam neobservată de opinia publică din ţara noastră.

Pentru a marca această zi, Secretarul General al ONU propune în fiecare an câte o temă de abordare. Pentru anul în curs, tema este "Familiile şi tendinţele demografice".

Referitor la tendinţele demografice, cum era de aşteptat, familia românească împărtăşeşte soarta familiei europene. Ceva mai târziu la noi decât în vestul Europei, familia tradiţională şi-a destructurat sistemul de valori pe care şi-l asociase timp îndelungat. Procese moderne, contemporane, care în sine nu au ceva negativ, de felul mobilităţii profesionale, emanciparea femeilor, preocuparea mai accentuată pentru bunăstare, carieră şi bani, migraţia externă a tinerilor au erodat totuşi familia românească mai pronunţat decât în alte state, mai ales, în anii postdecembrişti.

Rămâne de văzut cum va rezista această instituţie socială în anii care vin, într-o Românie şi o Europă tot mai integrate economic, avansate tehnologic şi secularizate.

Populaţia României, numărul familiilor, al căsătoriilor şi al noilor născuţi au scăzut într-un ritm îngrijorător, pentru că, spre deosebire de familiile europene care au probleme cu scăderea naturală a sporului demografic şi cu îmbătrânirea populaţiei, la noi s-a adăugat un factor agravant, plecarea din ţară a mase mari de români, mai ales tineri, în doar câţiva ani.

În ultimii 30 de ani, familia românească a fost erodată de două presiuni, una internă românească - problemele tranziţiei, falimentul industriei comuniste, lipsa locurilor de muncă - şi cealaltă externă - deschiderea pieţei forţei de muncă, atracţia unor câştiguri salariale mai mari, speranţa unui previzibil viitor mai bun şi altele. Eliberarea ei din această menghină cere timp şi politici inteligente.

Prognozele ne arată că şi în anii viitori populaţia României va continua să scadă, iar numărul familiilor, al căsătoriilor şi al copiilor vor urma acelaşi trend, dacă ceva ieşit din comun nu se întâmplă.

Cum nu ne putem aştepta la minuni, rămâne să stabilim politicile pe termen lung.

Când ne referim la cultura familială şi la redresarea sporului natural, viziunea pe termen lung este obligatorie. Problema care se ridică este ce putem face începând de astăzi, pentru a ne asigura o situaţie demografică mai satisfăcătoare peste 5-15-20 ani.

Primul lucru la care mă gândesc este acela de a reuşi ca un număr mai mare de tineri să rămână în ţară, să găsească locuri de muncă pentru angajare şi condiţii de a începe şi conduce afaceri, să întemeieze familii şi să crească mai mulţi copii.

Sunt obligaţii care revin atât statului, societăţii, comunităţilor, cât şi cetăţenilor ca persoane individuale. Este nevoie de multă încredere între românii de rând şi reprezentanţii lor de la toate nivelurile, pentru ca fiecare parte să-şi joace efectiv rolul social.

Pe neîncredere şi cu politici mincinoase nu se pot construi realizări durabile.

Recomand un pact social, educativ, pentru susţinerea şi creşterea demografică a României, în vederea alegerilor din 2024, prin care cetăţenii şi politicienii se angajează pentru un program care să redea sustenabilitatea şi demnitatea familiei, să sporească contribuţiile la creşterea demografică şi la educarea copiilor.

Constatăm că alocaţia unică universală a copilului nu ne ajută nici cu redresarea sporului natural, nici cu reducerea abandonului şcolar. După părerea mea, lipsa în totalitate sau în parte a banilor explică cele mai răspândite probleme sociale, inclusiv întreruperea studiilor, amânarea întemeierii propriei familii, familiile fără copii sau reducerea la unul singur.

Din acest motiv, propun o alocaţie familială pentru familiile care cresc, educă şi trimit la şcoală doi sau mai mulţi copii. La rândul lor, autorităţile locale trebuie să desfăşoare programe complexe socio-culturale în favoarea familiilor cu mai mult de 2 copii şi pentru elevii cu rezultate bune la învăţătură. Consiliilor judeţene le revine datoria să premieze elevii, instituţiile de învăţământ şi profesorii cu rezultate bune pe judeţ, iar Ministerul Educaţiei evidenţiază şi premiază rezultatele naţionale.

Guvernul României, la propunerea ministrului educaţiei, va premia elevii, studenţii şi profesorii cu rezultate bune pe plan european şi internaţional. Ministrul educaţiei va prezenta public, anual, un raport privind realizările şi neîmplinirile din domeniu, precum şi măsuri de îmbunătăţire a situaţiilor neconforme prognozelor pactului social, educativ şi demografic.

Mă opresc aici cu dezvoltarea acestei idei de susţinere a familiei româneşti, pentru că aştept un semnal privind receptarea propunerilor mele şi dezbaterea lor publică.

Am certitudinea că situaţiile descrise pot fi redresate şi propunerile îmbogăţite prin contribuţia celor interesaţi de prezentul şi viitorul ţării noastre.