Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.17/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.32 | Lucian Riviş-Tipei - declaraţie politică cu titlul: "Să vedem şi partea plină a paharului"; | ![]() |
||
|
"Să vedem şi partea plină a paharului" Departe de mine gândul de a numi albul negru şi negrul alb, de a măslui realitatea pentru cine ştie ce interese de moment sau de a spune că totul e roz. Realitatea cu care ne confruntăm în fiecare zi spune că traversăm o criză. În primul rând, una economică şi financiară. Dar cu toate acestea nu putem la nesfârşit să vedem doar partea goală a paharului, susţinând că nu există şi una plină. Este adevărat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, avertiza recent că creşterea preţurilor la alimente a atins un nivel alarmant şi poate duce la instabilităţi politice, iar siguranţa alimentară ar trebui să fie prioritară în acest an pentru marile economii ale lumii. Creşterea continuă a preţurilor alimentelor, amplificată de scumpirea materiilor prime, reprezintă una dintre cauzele problemelor sociale din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Potrivit datelor prezentate de Banca Mondială, între lunile iunie şi decembrie ale anului trecut nivelul de trai pentru 44 de milioane de persoane din întreaga lume a căzut sub pragul sărăciei severe. În prezent, 1,2 miliarde de persoane se confruntă cu sărăcia extremă. Şi totuşi, există şi veşti bune. Percepţia analiştilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a îmbunătăţit în luna februarie. România ocupă acum locul al patrulea în Europa Centrală şi de Est (ECE) în privinţa perspectivelor. Potrivit unui sondaj efectuat de institutul ZEW şi grupul austriac Erste, indicele ZEW privind aşteptările analiştilor pentru economia României a crescut cu 3,6 puncte, la 33,4. Pentru Europa Centrală şi de Est, indicele a câştigat 8,3 puncte, avansând la 24,5 puncte. România a fost devansată doar de Croaţia, Cehia şi Polonia. În urma României s-au plasat Austria, cu 29 puncte (-19,6), Ungaria, cu 32,5 puncte (+11,1), Slovacia cu 31,6 puncte (+6) şi Turcia cu 24,5 puncte (-8,8). Preşedintele Băncii Central- Europene a menţionat că autorităţile europene trebuie să facă tot posibilul pentru a evita creşterea altor preţuri peste nivelurile stabilite de BCE în definirea unui preţ stabil. Da, există şi elemente negative, pe care e bine să le monitorizăm. Iată, potrivit barometrului Eurostat, inflaţia anuală poziţionează România pe primul loc în UE-27, în luna decembrie 2010. Inflaţia anuală înregistrată a fost de 7,9%, faţă de media europeană de 2,6%. Inflaţia lunară poziţionează Româniape locul 8 în UE-25 (pentru care există date disponibile) în luna decembrie 2010. În luna decembrie inflaţia lunară s-a menţinut la acelaşi nivelcu celdin luna noiembrie, de 0,5%,dar se situează sub media europeană de 0,6%. De asemenea, dinamica investiţiilor plasează România pe locul 25 în UE-27, în trimestrul III al anului 2010 faţă de trimestrul anterior. Scăderea înregistrată a fost de 5,4%, faţă de media europeană pozitivă de 0,3%. În trimestrul III al anului 2010 faţă de trimestrul III al anului 2009 scăderea a fost şi mai accentuată, de 11%, faţă de media europeană pozitivă de 0,8%, România poziţionându-se pe locul 24 în UE-27. Rata de inactivitate a femeilor (între 25 şi 54 ani) pe piaţa muncii plasează România pe locul al treilea în UE-27, situându-se în rândul ţărilor cu cele mai ridicate rate în anul 2009. Faţă de media europeană de 22,1%, România a înregistrat o rată de 29,4%. Chiar şi procentul din populaţia săracă ce prezintă risc de excluziune socială poziţionează România pe penultimul loc în UE-27, în anul 2008, acesta fiind de 23,4%, faţă de media europeană de 16,5%. Şi chiar dacă la fotbal România se află sub Burkina Faso, totuşi barometrul Eurostat scoate la vedere pentru ţara noastră şi partea plină a paharului:
Premierul Emil Boc spunea recent că: "Guvernul a reuşit să adopte câteva reforme structurale majore: Legea pensiilor, a salarizării, Legea educaţiei naţionale, precum şi cele patru coduri juridice. Sunt legi care au schimbat din temelii sistemul românesc. Mai trebuie schimbată legislaţia muncii pentru a face faţă nevoilor prezentului". Da, am declanşat reformarea statului. România are acum toate şansele să iasă din recesiune la sfârşitul lunii martie, amintind că în 2010 s-a înregistrat o contracţie economică de 1,2%, adică sub cea prognozată de 1,9%, un deficit bugetar de 6,5%, sub ţinta estimată de 6,8%, precum şi scăderea ratei şomajului. De asemenea, Guvernul a luat şi o serie de măsuri cu caracter social: majorarea din 2011 a salariilor brute ale bugetarilor cu 15%, raportat la octombrie, creşterea pensiilor cu 93 de lei, în medie, pentru 1.541.000 de persoane care beneficiază de grupele I şi II de muncă şi care au intrat în aceste categorii până în aprilie 2001. Efortul bugetar pentru plata creşterii acestor pensii a fost de 403 milioane de euro. "Acest efort bugetar nu ar fi fost posibil dacă România nu făcea reformele necesare în 2010, şi anume să impună o lege a pensiilor care să aibă la bază principiul contributivităţii". În ceea ce priveşte susţinerea mediului de afaceri, s-a eliminat impozitul minim şi s-a revenit la opţiunea prin care IMM-urile pot alege între plata a 3% impozit pe venit sau 16% impozit pe profit. De asemenea, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă prin care tinerii întreprinzători sunt sprijiniţi pentru a-şi întemeia o firmă, sprijin atât sub forma garanţiilor guvernamentale, cât şi sub formă bănească. Am învăţat că omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, după cum omul rău scoate şi el ce are. Lucrurile se pot îmbunătăţi, oamenii se pot responsabiliza, dar toţi avem nevoie în fiecare zi de o veste bună pentru ca să o luăm de la capăt. Eu cred că merită să facem politică şi în acest fel. |



