Parliamentary debates

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Identitatea naţională, ca bază a priorităţilor noastre"

De ani buni, am militat pentru un mediu înconjurător curat, pe care să îl întreţinem şi pe care să îl protejăm. M-am identificat cu verdele, ca simbol al vieţii, al speranţei şi al echilibrului. Valori pe care nu am de gând să le abandonez, ci să le aplic în continuare, ba, mai mult, să le dezvolt.

Pe 9 decembrie 2012, am primit primul meu mandat în calitate de deputat. Un statut nou ce implică o şi mai mare responsabilizare a mea ca om politic.

De săptămâni bune şi din această postură de parlamentar, observ cum se ascut zgomotos săbiile pentru o luptă din care, oricine îşi poate da seama, victoria se poate contabiliza în probleme create, şi nu în rezolvări.

Urmând un model păgubos şi primitiv, mulţi au înţeles că politica înseamnă cearta de dragul imaginii, inconsistenţa argumentelor, vorbe în detrimentul faptelor şi, mai ales, generalizarea tuturor problemelor. Fiecare din noi se confruntă zilnic cu probleme specifice a căror soluţie nu este dată nici de generalizare, nici de cârcoteli.

Aşa cum am mai spus-o cu fiecare ocazie, românii nu mai au încredere în noi, oamenii politici. Şi, de ce ar mai avea-o, dacă tot ce li s-a oferit până acum a fost o demagogie deşănţată şi lungi bătăi pe umăr ca soluţie la nevoile lor?

Revin la simbolul verdelui. Cum ar fi să dezvoltăm semnificaţiile lui dincolo de sfera ecologiei şi să scăpăm definitiv de "dictatura cromatică"? La putere sau nu, îmi propun ca, în acest mandat, să fiu excepţia pozitivă. Aceea care ia atitudine, indiferent dacă vocea şi acţiunile lui sunt deranjante pentru ceilalţi politicieni. Prefer să fiu incomod pentru ei, dar util pentru cei pe care îi reprezint.

În acest moment, consider că verde pentru România înseamnă prioritatea faţa de sănătate, justiţie, educaţie şi mediu. Patru factori care însumează şi trecutul, şi prezentul, dar şi viitorul. Patru factori care fac parte şi din identitatea noastră naţională.

Se tot vorbeşte că nu avem identitate naţională sau că aceasta dispare pe zi ce trece. Cum ar putea fi altfel? Identitatea naţională reprezintă sentimente, emoţii, trăirea dată de apartenenţa la un popor. Un popor care trebuie să fie sănătos, să aibă certitudinea că legile sunt aplicate şi sunt create în folosul lui, că poate beneficia de cea mai înaltă educaţie şi că mediul în care trăieşte, casa lui, este unul cu adevărat curat.

Toate acestea creează baza pentru identitatea noastră naţională, un concept relativ nou, dar cel care poate face ca o demarcaţie pur teritorială şi un conglomerat de atribuţii şi funcţii să devină funcţionale la modul real.

Din momentul în care România a fost declarată democraţie, identitatea noastră naţională a cunoscut şi cunoaşte numai extreme. Fie radicalizarea ei, fie lipsa completă ce ameninţă să ne transforme într-un popor-fantomă. În numele acestei identităţi s-au dat multe lupte sterile. Am teoretizat atât de mult ceva ce trebuie nu să se conceptualizeze, ci să se simtă, încât am pierdut esenţa şi am ajuns la situaţii în care românii se luptă cu românii. Românii nu trebuie împărţiţi şi nu mai trebuie să ne purtăm ca şi cum am fi separaţi. Trebuie să ne redefinim identitatea naţională, pornind de la ceea ce simţim, de la nevoi palpabile şi de la soluţii care să ne asigure condiţiile unei vieţi curate.

Vorbim de revizuirea Constituţiei, legea fundamentală în oricare stat. Sunt de părere că aceasta ar trebui să reflecte cel mai bine cine suntem, ce vrem şi ce simţim ca români, în aşa fel încât să ne putem regăsi firesc, iar identitatea noastră naţională să nu mai reprezinte niciodată motiv de dispută sau de ruşine.