Parliamentary debates

Doamna Camelia Khraibani:

Tema declaraţiei politice: "Politica sanitară între Ministerul Sănătăţii şi casele de sănătate"

De administrarea sănătăţii românilor se ocupă prea multe moaşe. În acest fel, cei care au nevoie de servicii medicale rămân netrataţi cum trebuie. Pe de o parte, este Ministerul Sănătăţii, cu structurile sale de specialitate şi cu direcţiile judeţene, teritoriale, pe de altă parte, sunt cele două case centrale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu ale sale structuri funcţionale şi casele judeţene, precum şi Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecatoreşti cu structurile sale funcţionale şi cu oficiile de asigurări de sănătate de la nivelul unor oraşe şi municipii. La toate acestea se adaugă, evident, administraţia fiecărei unităţi medicale. Se înţelege de la sine că toată această suprastructură de administrare şi conducere consumă o parte importantă din resursele destinate sănătăţii. Dar nu aş face o problemă din aceasta, deşi recunosc că ea trebuie ţinută sub o atentă analiză şi control.

Adevărata problemă este aceea că, deşi fiecare formă de administrare îşi are un rol definit prin legi şi regulamente proprii, subordonarea şi colaborarea în beneficiul serviciilor de calitate pentru pacienţi sunt în mare suferinţă.

Eu ridic această problemă, deoarece doresc să mă raliez la două propuneri ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi pe care le doresc a fi aplicate cat mai urgent.

În primul rând, susţin punctul de vedere al domnului doctor Raed Arafat, subsecretar de stat, atunci când spune că: "Este extrem de dificil pentru Ministerul Sănătăţii, instituţia care face politica sanitară, să nu aibă mijlocul prin care să implementeze această politică, care este la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Există o gândire asupra sistemului de finanţare în sănătate (în Programul de Guvernare). Este posibil să apară schimbări. Există extreme, există metode de mijloc. Cert este că este extrem de dificil pentru cel care face politica sanitară să nu aibă mijlocul prin care să implementeze politica sanitară", comentând schimbările de viziune asupra sistemului de sănătate care s-au exprimat în ultimul an şi jumătate.

Cea de-a doua propunere aparţine domnului ministru Nicolăescu. Dumnealui este un susţinător al simplificării sistemului stufos care administrează sănătatea. A întâmpinat mari presiuni atunci cand a propus desfiinţarea caselor judeţene de sănătate sau transferul acestora la nivelul regiunilor.

Eu sunt de acord că se impune o nouă ordine în administrarea sănătăţii în Romania. Dar, în locul unor propuneri izolate, care pot fi bune în sine, aş prefera o abordare a întregului dispozitiv de administrare a sănătăţii, a cheltuirii banilor din asigurările de sănătate şi a celor de la bugetul statului pentru acest sector, pentru ca, pe de o parte, să simplificăm şi mai mult sistemul birocratic şi, pe de ală parte, ceea ce rămane să poată fi viabil, să colaboreze mai bine şi să fie mai eficient în a susţine un nivel calitativ mai înalt al serviciilor medicale.

Prin urmare, acele schimbări de viziune de care vorbea domnul Arafat şi simplificările birocratice de care ne aminteşte domnul ministru Nicolăescu ar trebui articulate într-o strategie pe care s-o propunem dezbaterii publice şi s-o operaţionalizăm prin legi adoptate de Parlament şi hotărari ale Guvernului.