Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

"Ziua cercetătorului şi proiectantului din România"

În fiecare an, la 19 noiembrie, România sărbătoreşte Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România. Un omagiu binemeritat adus unor minţi luminate, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Anghel Saligny, dar şi eminenţilor Nicolae Paulescu, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu şi bineînţeles, George Emil Palade, savant de origine română laureat al Premiului Nobel pentru medicină.

Amintind numai de aceşti titani ai ştiinţei autohtone, îmi dau seama, odată în plus, că din punctul de vedere al "intelighenţiei", al capacităţii de cercetare şi de inovare putem sta, oricând, alături de multe dintre popoarele lumii care au obţinut performanţe notabile în domeniu. Cu alte cuvinte, cercetătorii, inventatorii şi proiectanţii noştri nu sunt cu nimic mai prejos şi evident, nici mai presus decât alţii asemenea lor de pe alte meridiane ale planetei.

Din păcate, diferenţa între "ai noştri" şi "ai lor" este dată de condiţiile de care fiecare dintre aceste minţi strălucite au beneficiat, fiecare la ei acasă. Dacă în ţările occidentale dezvoltate s-au bucurat, mai întotdeauna, de cele mai bune condiţii pentru a crea şi pentru a fructifica rodul acestei creaţii, la noi situaţia a stat, mai mereu, cu totul altfel. Sub veşnicul pretext "nu sunt bani", "suntem o ţară săracă", am încercat să mascăm, aşa cum am putut noi mai bine, o vinovată lipsă de interes şi, implicit, de suport pentru aceşti oameni minunaţi şi pentru minţile lor strălucite. Aşa se face că genii precum Henri Coandă şi George Emil Palade au creat pe alte meleaguri, respectiv, în Franţa şi în statele Unite ale Americii şi nu în ţara în care s-au născut şi de care, fără nici un dubiu, s-au simţit mereu legaţi.

Aşadar, astăzi, când omagiem aceşti oameni minunaţi care, prin rezultatele muncii lor fac ca ştiinţa şi tehnica românească să fie cunoscute în toate colţurile lumii, propun să reevaluăm statutul şi importanţa lor socială şi poate, de acum înainte, nu doar că nu vom mai îmbogăţi capitalul de inteligenţă al altor state cu cercetători crescuţi în şcoala românească, dar îi vom determina să revină acasă şi pe eminenţii specialişti români sau de origine română împrăştiaţi, astăzi, în cele patru vânturi.

Ştiu că pare un pic utopic ceea ce spun şi, sincer să fiu, este vorba mai degrabă de o speranţă şi mai puţin de o dorinţă realizabilă pe termen scurt. În acelaşi timp, ţinând cont de importanţa pe care cercetătorii şi proiectanţii o au în oricare dintre societăţile civilizate, cred că merită să facem orice efort pentru a-i determina pe aceşti slujitori ai ştiinţei şi ai tehnologiilor avansate să-şi pună întreaga lor capacitate de creaţie în slujba ţării în care s-au născut şi s-au format ca buni specialişti.

Am fost de prea multe ori risipitori cu resursele noastre materiale. Este momentul să încercăm să materializăm în interes propriu măcar acest din urmă capital asupra căruia mai avem, încă, întregul monopol: capitalul creativ al poporului român, căci ceea ce risipim astăzi vom regreta, cu siguranţă mâine.