Parliamentary debates

Domnul Dănuţ Bica:

"Ştim cu toţii cine şi-a bătut joc de diplomele româneşti, dar nu facem nimic!"

Diploma de studii a reprezentat cândva, în România, şi încă reprezintă, în toate statele dezvoltate ale lumii, o certificare de prestigiu a şcolii absolvite, indicatorul cel mai concludent al gradului de calificare pe care l-a dobândit titularul ei. Diploma era, până acum câţiva ani, documentul oficial care conferea garanţia pregătirii profesionale temeinice deţinute de absolvent şi diminua teama agentului economic sau a instituţiei publice angajatoare de a încheia un contract de muncă cu o persoană care susţine că ştie să facă ceva, are un CV lung şi încărcat, dar, în realitate, nu este deloc pregătită pentru exigenţele impuse de viitorul loc de muncă.

România, cu bune şi rele, a avut un sistem de învăţământ performant, care a format medici pentru cele mai bune spitale din Franţa, Germania sau Italia, ingineri pentru industria de înaltă tehnicitate a Marii Britanii, a Franţei sau a ţărilor scandinave, cercetători pentru cele mai prestigioase institute din Statele Unite ale Americii, artişti vocali sau instrumentişti care evoluează cu mare succes pe scenele teatrelor celebre din Viena, Londra sau Milano, precum şi mână de lucru calificată pentru şantierele de construcţii civile sau industriale din întreaga lume. Nu ne mândrim îndeajuns cu aceşti oameni, deşi ar trebui să o facem. Partea tragică o reprezintă faptul că, după aproape 30 de ani de tranziţie, 3,5 milioane de specialişti, cei mai mulţi tineri până în 45 ani, au fost determinaţi să-şi caute şansa la o viaţă mai bună în alte ţări ale lumii, nu acasă la ei, în România. Conform celui mai recent raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, ţara noastră se situează pe locul 2 în topul mondial al creşterii migraţiei, după Siria, stat lovit de un crunt război civil. Specialiştii afirmă că, în câţiva ani, România ar putea rămâne fără forţa de muncă necesară economiei proprii.

Reprezint judeţul Argeş, în Parlamentul României, şi trebuie să vă spun că, din multe puncte de vedere, noi, argeşenii, ne putem considera norocoşi. Argeşul este situat într-o zonă de excepţie a ţării noastre, acolo unde se îmbină armonios muntele cu dealul, pădurea cu câmpia, şi duce cu sine, alături de o mirifică frumuseţe naturală, şi o încărcătură istorică şi culturală extrem de valoroasă. Judeţul Argeş este, de asemenea, puternic dezvoltat din punct de vedere economic, având una dintre cele mai însemnate contribuţii la formarea Produsului Intern Brut al României, cu un PIB/cap de locuitor de peste 35.000 euro. În Argeş îşi desfăşoară activitatea cea mai mare companie din România, dar şi cel mai mare exportator, Grupul Dacia Renault, care a antrenat, pe orizontală, apariţia a zeci de afaceri mici, mijlocii şi mari, în sectorul construcţiilor de maşini, al pieselor de schimb şi al serviciilor.

Cu toate aceste premise favorabile, dacă veţi întreba pe oricare dintre angajatorii din judeţ despre greutăţile pe care le întâmpină, toţi vă vor răspunde că, după marea problemă a absenţei unei autostrăzi între Piteşti şi Sibiu, care să conecteze zona la restul Europei, a doua mare nemulţumire este reprezentată de slaba calitate a forţei de muncă disponibile pe piaţa de profil. Atât Grupul Dacia Renault, cât şi ceilalţi agenţi economici care doresc să-şi extindă sau să-şi modernizeze capacităţile de producţie au nevoie de forţă de muncă înalt calificată şi adaptată noilor procese de producţie şi tehnologiilor utilizate în domeniu, care sunt foarte greu de găsit. Îi veţi întreba, de asemenea, de ce tinerii, care au diplome, multe la număr, nu corespund cerinţelor. Vă vor răspunde sec şi dureros că diplomele de studii din România nu mai prezintă astăzi garanţia unor calificări corespunzătoare şi că în ţara noastră avem o inflaţie de diplome.

Cunoaştem cu toţii cine a făcut răul suprem pentru sistemul de învăţământ din România. Este vorba despre miniştrii PSD ai educaţiei, care, în 27 de ani trecuţi de la căderea comunismului, peste 20 de ani au condus destinele sistemului de învăţământ. Aceste probleme nu au apărut nici ieri şi nici azi. Ele au apărut încă din anii ’90, iar lovitura de graţie i-a fost aplicată învăţământului românesc în anul 2009, atunci când cel mai longeviv ministru de profil din perioada postdecembristă a îngropat şcolile de arte şi meserii, iar şcolile profesionale practic au dispărut. Nici învăţământul universitar nu a scăpat de pseudoreformele iniţiate de PSD. Absolvenţii sunt, mai ales acum, după un ciclu universitar scurtat la trei ani, tot mai slab pregătiţi, şi asta nu din vina lor, nu din vina profesorilor, ci din cauza totalului dispreţ şi a degringoladei generalizate, care domneşte în întregul învăţământ românesc.

Scopul declaraţiei mele de astăzi este acela de a vă atrage atenţia că trebuie să acţionăm pentru reformarea şi relansarea sistemului de învăţământ astăzi, nu mâine, nu mai târziu, pentru că orice întârziere poate sacrifica noi şi noi promoţii de tineri. România nu mai are nevoie de generaţii de sacrificiu.

În al doilea rând, orice întârziere şi indecizie în acţiunea de readucere a sistemului de învăţământ la un nivel performant poate provoca ratarea unor oportunităţi uriaşe pentru România. Să nu uităm că acum un an marele producător de automobile Daimler a renunţat să mai investească în ţara noastră peste un miliard de euro, pentru că şi-a amintit dificultăţile pe care le-a avut la Sebeş, până a reuşit să găsească şi să califice forţa de muncă de care a avut nevoie.

Vreau să înţelegeţi că subiectul acestei dezbateri este vital nu pentru PSD, pentru PNL sau pentru celelalte partide, ci pentru România, pentru tinerii ei şi pentru viitorul lor. Dacă vom lăsa orgoliile politice de o parte, vom găsi soluţii. Sunt convins de acest lucru şi o ştiţi şi dumneavoastră. Nici banii nu sunt o problemă. Să nu uităm că nu am cheltuit mai nimic din fondurile europene nerambursabile care ne sunt alocate pentru perioada următoare. Infrastructura şcolară deficitară se poate reabilita foarte repede, dacă se doreşte.

Aşadar, ceea ce lipseşte în realitate este voinţa politică a Guvernului, sper că nu şi a Parlamentului, de a rezolva una dintre cele mai complicate şi grave probleme ale societăţii româneşti, starea precară a învăţământului public.