Parliamentary debates

Domnul Nicolae Giugea:

"Cine-i harnic şi munceşte ...."

Noi, românii, nu ducem deloc lipsă de proverbe sau de zicale, pline de înţelepciune populară, pline de consistenţa experienţelor practice, care ar trebui să inspire şi să ghideze acţiunile tuturor decidenţilor din politica guvernamentală românească. Dacă aceste cugetări ar sta la baza politicilor publice, atunci cu totul altfel ar arăta situaţia economică şi socială din România. După cum ştiţi, vechea zicală ne spune că "cine-i harnic şi munceşte, are tot ce vrea, cine stă şi leneveşte, are tot aşa!". După 27 de ani de la căderea comunismului, aş vrea să evaluăm serios cât de puternic se mai verifică acest proverb în societatea românească, dacă mai este sau nu de actualitate.

Nu ne va fi greu să constatăm faptul că cine-i harnic şi munceşte, în România NU are tot ce vrea! Evident că se ridică întrebarea despre ce anume s-a defectat în această relaţie şi de ce hărnicia este astăzi echivalentă mai degrabă cu sărăcia, cu lipsurile, decât cu prosperitatea. Numai pentru cine îşi doreşte, pot spune că este cât se poate de simplu de aflat cauza. Statul român, cu precădere în ultimii 17 ani, a devenit un sancţionator al cetăţeanului onest, al celui care trudeşte şi s-a transformat într-un protector al şmecherilor şi al evazioniştilor. Cetăţeanul onest şi harnic, fie că este salariat, fie că este fermier sau agent economic este sancţionat cu cele mai dure instrumente - fiscalitatea mare şi birocraţia excesivă, în relaţia cu instituţiile statului. Cu cât cetăţeanul este mai harnic şi munceşte mai mult, cu atâta statul român îl supune la o taxare superioară sau la o umilinţă mai mare. Aşadar, constatăm, cu gust amar, că statul român, în loc să încurajeze onestitate, hărnicia şi munca, se străduieşte din răsputeri să descurajeze acest comportament.

În ceea ce priveşte faptul că "cine stă şi leneveşte, are tot aşa!", nu putem trece cu vederea faptul că acest aspect este încă de foarte mare actualitate, aproape în toată ţara. Or, vina avantajului de a sta nu este a cetăţeanului, nu este a celui care beneficiază de sarabanda de prestaţii sociale, ci a politicilor proaste, promovate de peste două decenii, doar cu scopul electoral de a controla financiar pe unii alegători şi de a descuraja munca.

Pentru a înţelege proporţiile la care au ajuns politicile de descurajare a muncii în România, vă invit să constataţi singuri, pe cifrele comunicate în luna octombrie a acestui an, de Institutul Naţional de Statistică, şi veţi constata singuri că structura veniturilor gospodăriilor din România arată astfel: 61,2% sunt veniturile din salarii şi 21,7% reprezintă veniturile din prestaţii sociale, acordate de Guvern sau de administraţiile publice locale. Cred că aceste cifre vorbesc de la sine şi ne spun dimensiunea ridicolului la care s-a ajuns în ţara noastră.

Să nu înţelegem greşit. Protecţia socială a categoriilor vulnerabile din societate este o caracteristică a tuturor statelor dezvoltate. Ce înseamnă acest lucru? Că politicile de protecţie socială trebuie orientate spre cei care nu pot să muncească, deşi ar vrea, spre copiii care provin din familii nevoiaşe şi care trebuie să meargă la şcoală, pentru a avea şanse egale de reuşită în viaţă, spre studenţii cu performanţe bune, către persoanele de vârsta a treia care şi-au pierdut locul de muncă, nu-i mai angajează nimeni şi mai au un an sau doi până ies la pensie pentru limită de vârstă. Da, şi eu susţin cu tărie protecţia socială a celor cărora trebuie să li se asigure o integrare reală în societate, a celor care trebuie sprijiniţi temporar, dar nu la infinit! Nu cred că este cineva care ar îndrăzni să spună că nu trebuie să fim solidari cu toţi copiii care trebuie să meargă la şcoală şi nu pot, cu toţi cei care au o dizabilitate sau cu cei care au muncit 30-40 de ani, iar fabrica în care au muncit s-a închis. Cu toţi aceştia trebuie să fim solidari, iar prestaţiile sociale se justifică pe deplin.

Cu toate acestea, nu îmi cereţi, vă rog, să fiu solidar cu persoane care au de ales între salariu şi prestaţia socială şi preferă ajutorul statului! Cu aceştia, eu nu pot şi nu vreau să fiu solidar. Nu voi putea să accept nici ca prestaţiile sociale să fie fraudate de persoane care nu au dreptul şi, astfel, reduc din drepturile celor îndreptăţiţi.

Voi fi, în schimb, mereu alături şi îi voi susţine pe cei care muncesc! Îi voi susţine cu toată puterea mea atât pe salariaţi, cât şi pe fermieri sau pe agenţi economici. România pe care ne-o dorim cu toţii nu se poate construi decât pe umerii celor care muncesc. România, aşa cum este construită astăzi, doar pe luat de la unii şi dat altora, va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la fundul sacului!

Nu vreau să fiu deloc greşit înţeles. Românii nu aşteaptă ajutorul statului prin prestaţii sociale. Românii sunt doar captivi ai unor politici proaste. Avem demonstraţia cea mai clară, cei peste 4 milioane de tineri care muncesc în străinătate, pentru venituri mai mari decât cele pe care le-ar putea obţine în România. Dacă veţi merge în Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie sau Germania, şi veţi întreba care sunt cei mai harnici angajaţi, vă garantez faptul că răspunsul va fi unanim - românii sunt cei mai harnici şi cei mai pricepuţi lucrători din economia lor.

Aşadar, nu românii sunt vinovaţi pentru că la ei în ţară hărnicia şi munca este dispreţuită, ci politicile şi politicienii care descurajează munca şi încurajează nemunca, pentru că nu doresc ca românul să fie independent, ci dependent de mila statului şi la mâna politicianului.