Mihai Niţă
Mihai Niţă

Sittings of the Chamber of Deputies of April 24, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.60/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 24, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Mihai Niţă - despre "Ziua mondială a proprietăţii intelectuale";

Domnul Mihai Niţă:

"Ziua mondială a proprietăţii intelectuale"

Ziua mondială a proprietăţii intelectuale este celebrată din anul 2001. Acest eveniment a fost instituit de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, la care este afiliată şi România. Ziua de 26 aprilie a fost aleasă în legătură cu un alt eveniment similar. În anul 1970, la această dată, a intrat în vigoare Convenţia Internaţională asupra Proprietăţii Intelectuale. Marcarea acestei zile reprezintă un prilej de reflecţie la modul în care creativitatea omului şi inovaţia contribuie la edificarea unei lumi mai bune. "Proprietatea intelectuală se referă la recunoaşterea paternităţii unei anumite invenţii, creaţii sau idei şi la drepturile legale rezultate în urma activităţii intelectuale respective", cum ar fi recompensarea creatorilor.

În România, asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale se realizează, în principal, prin două instituţii de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, OSIM, şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ORDA.

Tema evenimentului organizat în urmă cu doi ani, a fost "Inovarea - Îmbunătăţirea vieţii", fiind analizat modul în care inovarea ne face viaţa mai sănătoasă, mai sigură şi mai confortabilă, "transformând problemele în progres", astfel încât inovatorii de mâine să se poată baza pe rezultatele obţinute de inovatorii de azi.

Contribuţiile importante şi inspirate ale creatorilor din întreaga lume vizează progresul civilizaţiei contemporane, inclusiv prin schimbarea mentalităţii. Atitudinea lor ar trebui să fie o sursă de inspiraţie pentru toţi. Problema este că, în conformitate cu rezoluţiile Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, o serie de teze de doctorat, aparţinând unor personaje influente din România, au fost plagiate. Substanţial sau în mai mică măsură, dar furtul intelectual tot hoţie se numeşte. Ar fi bine de ştiut care este influenţa pleiadei de doctori, ajunşi doctori prin inginerii dubioase, asupra tinerei generaţii, care-i vede progresând personal pe cei dintâi, fără vreo umbră de căinţă.

S-a constatat că unii au furat cu toptanul, iar alţii...numai un pic! Vasăzică, un fel de semihoţi, sau chiar hoţi indirecţi, dacă ne-am ghida după găselniţa USR, conform căreia un controversat personaj susţinut de ei ar fi fost un nelegiuit indirect, fiind absolvit, astfel, de orice vină. Or, după cum aflăm din înţelepciunea populară, dacă ai furat o dată, eşti hoţ pentru toată viaţa.

Suporter convins al oamenilor de creaţie, a căror minte luminată deschide calea umanităţii spre orizonturile cunoaşterii, trăiesc o dureroasă frustrare atunci când creatorii autentici sunt umiliţi de către fariseii momentului. Consider că este necesar ca universităţile, împreună cu autorităţile abilitate ale statului să efectueze o verificare mai riguroasă a lucrărilor cu pretenţii de accedere în rândul diplomelor de doctorat, pentru a stopa decadenţa socială aflată la cote imorale fără precedent.